ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bondoc și Asociații câștigă definitiv un litigiu privitor la prețurile de vânzare a medicamentelor

21 Mai 2019   |   BizLawyer

Acest litigiu a ridicat mai multe probleme complexe referitoare la aplicarea si interpretarea Legii sanatatii, precum si cu privire la raporturile juridice administrative si comerciale care se desfasoara in domeniul farmaceutic si al sanatatii.

 
 
Printr-o recenta hotarare definitiva, Tribunalul Bucuresti a confirmat sentinta de anulare a unei sanctiuni contraventionale aplicata de autoritatea competenta pentru vanzarea, de catre o importanta companie din domeniul farmaceutic, a unor medicamente la pretul de distribuitor, in conditiile in care entitatea vanzatoare detinea atat calitatea de distribuitor, cat si pe cea de detinator de autorizatie de punere pe piata a medicamentelor.

Acest litigiu a ridicat mai multe probleme complexe referitoare la aplicarea si interpretarea Legii sanatatii, precum si cu privire la raporturile juridice administrative si comerciale care se desfasoara in domeniul farmaceutic si al sanatatii.

A fost un dosar complex si important atat prin prisma mizei economice, cat si din perspectiva interpretarilor in materie. Aceasta hotarare confirma pe deplin principiul legalitatii sanctiunilor contraventionale, precum si expertiza Bondoc si Asociatii in litigii si domeniul sanatatii”, au declarat Lucian Bondoc si Viorel Dinu, avocati asociati ai Bondoc si Asociatii.


Cu 9 parteneri și aproape 40 de avocați, acoperind 20 de arii de practică, Bondoc și Asociații este una dintre firmele de avocatură cele mai active în piață în proiecte complexe. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2129 / 2270
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €
RADOX intră în parteneriat cu Solida Capital pentru un proiect rezidențial boutique în Capitală I Schoenherr a asistat compania românească cu o echipă coordonată de Mădălina Neagu. Ce avocați a avut compania de investiții
Un nou început după 23 de ani de avocatură de business. De vorbă cu Alexandru Ambrozie, Managing Partner AMBROZIE | Legal & Strategic Counsel, despre construcția unei firme specializate în mandate de risc major, la intersecția dintre drept penal al afacerilor, investigații interne, guvernanță corporativă și reglementare financiară și despre principiile care definesc noua construcție profesională
RTPR asistă Provectus Capital Partners la prima investiție în România
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Cum se formează un avocat de Banking & Finance într-o firmă cu acoperire regională | De vorbă cu Răzvan Constantinescu, avocatul care a parcurs drumul de la Associate la Counsel în firma Kinstellar, despre importanța mediului profesional care dă consistență carierei și lecțiile pe care le aduc proiectele dificile, colaborarea între jurisdicții și contactul cu standarde profesionale înalte
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...