ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fitch a menţinut ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă

01 August 2026   |   Agerpres

Agenţia de evaluare financiară Fitch a menţinut vineri ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă.

 
 

Agenţia de evaluare financiară Fitch a menţinut vineri ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă.

"Perspectiva negativă reflectă deteriorarea finanţelor publice, determinată de deficite bugetare ridicate, deşi în scădere treptată, şi de creşterea raportului dintre datoria guvernamentală şi PIB. Incertitudinea politică s-a accentuat în urma destrămării coaliţiei de guvernare formate din patru partide, iar calea de soluţionare a acestei situaţii rămâne neclară. Deşi măsurile de consolidare fiscală au îmbunătăţit perspectivele fiscale pe termen scurt, persistă riscuri semnificative pe termen mediu. Acestea sunt generate de dificultăţile de implementare a reformelor, de costurile socio-economice ale unor măsuri suplimentare de consolidare şi de considerentele politice în perspectiva alegerilor parlamentare din 2028", precizează agenţia, într-un comunicat.

Toate cele trei mari agenţii de agenţii de evaluare financiară (S&P Global Ratings, Moody's şi Fitch) au o perspectivă "negativă" asociată ratingului suveran al României, ceea ce plasează ţara la un pas de un calificativ din categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii n.r.).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 22622
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...