ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat - comisii | Finalizarea cumpărării locuințelor cu antecontracte încheiate cu TVA 9%, prelungită până la 30 septembrie (raport adoptat)

27 Iulie 2026   |   Agerpres

Toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen.

 
 
Comisia de buget a Senatului a acordat, luni, raport favorabil propunerii legislative prin care cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 să poată să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

'Am inițiat acest proiect de lege prin care am decis ca termenul pentru persoane cu antecontracte de vânzare-cumpărare, cu TVA redus de 9%, să fie prelungit. Spuneam, evident, că nu e vina oamenilor că sistemul a fost atacat și am decis să prelungim termenul până la 30 septembrie, termen până la care acești cumpărători să își poată încheia actele atât la cartea funciară, cât și la notariat. Au existat niște amendamente care stabilesc dispoziții tranzitorii, pentru că legea, așa cum știți, pe parcursul legislativ, nu poate fi adoptată până la 1 august, care era data-limită de încheiere a contractelor', a explicat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, inițiator al propunerii legislative.


El a precizat că toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen. 'Nu este vorba de vreun impact bugetar, ci doar de o formalitate a încheierii actelor', a precizat senatorul social-democrat.

Propunerea legislativă va intra, luni după-amiază, în plenul Senatului, ca prim for legislativ sesizat. Senatul se află în sesiune extraordinară până la 31 iulie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 5859
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Serviciul de Procuratură al Coroanei Britanice, obligat să își ceară scuze după ce inteligența artificială a „inventat” două hotărâri într-un dosar de extrădare către România
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
Sîrbu & Vornicu Law a asistat Electrogrup în contractul de infrastructură pentru parcul eolian Peștera II și în documentația legată de finanțarea de 510 mil. € | Cu cine a colaborat echipa pentru aspectele guvernate de dreptul englez
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...