ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grupul BCR finanţează programul Digital People, dedicat reconversiei profesionale

27 August 2020   |   AGERPRES

Finanţarea a fost realizată printr-un program pus la dispoziţia sectorului non-profit din România de către Grupul BCR, în care dobânda este subvenţionată 100% de Fundaţia Erste pentru utilizările din credit efectuate până la 31 decembrie 2020.

 
 
Grupul Banca Comercială Română, prin BCR, BCR Social Finance şi Fundaţia Erste, a acordat o finanţare de 340.000 de lei programului lansat de Şcoala informală de IT, ce vine în ajutorul persoanelor care şi-au pierdut locul de muncă sau au rămas în şomaj tehnic, pe fondul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Finanţarea a fost realizată printr-un program pus la dispoziţia sectorului non-profit din România de către Grupul BCR, în care dobânda este subvenţionată 100% de Fundaţia Erste pentru utilizările din credit efectuate până la 31 decembrie 2020.

"Împreună cu partenerii de la Şcoala informală de IT ne-am gândit la un program prin care să ajutăm şomerii din această perioadă. Prin programul Digital People am construit un format prin care putem finanţa educaţia până la 70-100 de persoane pe zona de IT. Gândim acest program ca un program care nu este desenat doar pentru perioada aceasta de COVID, ci este un program pe perioadă lungă prin care vrem să ajutăm persoanele care au nevoie de asta, să poată intra în zona de educaţie, să poată învăţa zona de IT şi mai departe să se reintegreze în societate", a declarat joi Ştefan Buciuc, CEO BCR Social Finance, în cadrul unei conferinţe de presă online.


Iniţiativa Digital People le oferă cursanţilor şansa să înveţe skill-uri digitale noi şi să se specializeze în domenii aflate la mare căutare pe piaţa forţei de muncă, precum Java Development, Software Testing, Web Development (JavaScript) sau Python Development. Cursurile durează în medie 4-5 luni şi sunt predate de mentorii şcolii informale de IT, într-un mix de training-coaching-mentorat, ce include sesiuni de Soft Skills şi Interview Preparation, menite să-i ajute pe absolvenţi să
se angajeze mai uşor.

Înscrierile se desfăşoară în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2020, prin completarea formularului de înscriere disponibil online pe pagina programului (www.scoalainformala.ro/digital-people), unde poate fi accesat şi regulamentul campaniei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6740 / 9302
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...