ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tanczos: Pădurea nu poate deveni o grădină botanică şi va trebui să asigure resursa pentru industrie şi energie în Europa

28 Septembrie 2022   |   Agerpres

Ministrul de resort a adăugat că Strategia forestieră naţională se află în acest moment pe masa Ministerului Mediului, iar în această săptămână va intra şi în Guvern.

 
 
Pădurea nu poate deveni o grădină botanică, iar în toată Europa aceasta va trebui să asigure, dincolo de sechestrarea de carbon sau de protejarea speciilor şi a habitatelor, resursa necesară pentru industrie şi pentru energie, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
 
"Dincolo de multiplele mesaje alarmiste pe pe Facebook, acum pentru prima dată vedem şi studii. Cred că este rolul patronatului, dincolo de clopotele care trebuie trase tot timpul, să vedem şi cifre. Ministerul trebuie să asigure echilibrul între funcţiile pădurii. Vedem ce se întâmplă pe plan mondial şi pe plan european. Echilibrul era tot timpul în mişcare între funcţia de biodiversitate, funcţia economică, funcţia socială. Acum se pune din ce în ce mai mare pe funcţia de biodiversitate, de funcţia de protejare a naturii, a fabricatelor, a speciilor. În acelaşi timp, suntem cu toţii conştienţi că pădurea nu poate deveni o grădină botanică. În toată Europa, pădurea va putea să asigure, dincolo de sechestrarea de carbon, dincolo de protejarea speciilor, dincolo de protejarea habitatelor, resursa necesară pentru industrie, resursa necesară pentru energie. În continuare, în Europa sunt milioane, poate zeci milioane de gospodării care folosesc lemnul ca sursă regenerabilă pentru generarea energiei termice şi electrice, dacă este cazul în anumite situaţii", a menţionat Tanczos.
 
Ministrul de resort a adăugat că Strategia forestieră naţională se află în acest moment pe masa Ministerului Mediului, iar în această săptămână va intra şi în Guvern.
 
"Pădurile noastre trebuie să rămână sănătoase pentru a asigura pe termen lung această rezilienţă a schimbărilor climatice. Pădurile noastre trebuie să rămână sănătoase, pentru că trebuie să asigure resursa de lemn pentru industrie şi pentru cetăţeni, pe termen lung. Motiv pentru care această Strategie forestieră pe care o avem pe masa ministerului şi, în această săptămână, şi pe masa Guvernului, trebuie să asigure această sustenabilitate, rezilienţă şi echilibru între cele trei funcţii ale pădurii. Trebuie să avem la aceeaşi masă toţi factorii care vor binele pădurii şi care vor binele industriei, care vor binele habitatelor şi vor să contribuie la acest demers pe termen mediu şi lung", a spus demnitarul.
 
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn organizează, în perioada 28-29 septembrie, conferinţa cu tema "Smart Green Industry: Potenţial verde pentru o industrie a viitorului". 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11539 / 22624
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...