ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raport: 7 din 10 români exclud revenirea în ţară, în următorul an; 61% dintre ei au investit deja în România

28 Iulie 2026   |   Agerpres

Şase din zece români aflaţi în diaspora (61%) au investit deja în România, prin diverse metode - sprijin financiar pentru familie, imobiliare, deşi 70% exclud revenirea în ţară în următoarele 12 luni, arată rezultatele unui sondaj de opinie, dat publicităţii marţi.

 
 

Şase din zece români aflaţi în diaspora (61%) au investit deja în România, prin diverse metode - sprijin financiar pentru familie, imobiliare, deşi 70% exclud revenirea în ţară în următoarele 12 luni, arată rezultatele unui sondaj de opinie, dat publicităţii marţi.

Conform cercetării "Diaspora Sentiment 2026", realizată de Mkor, la nivel comparativ, fiecare comunitate a diasporei investeşte diferit: cea din Germania are cea mai mare rată de investiţie (71%) şi cel mai ridicat sprijin financiar direct pentru familie (44%), în timp ce diaspora din Regatul Unit al Marii Britanii are cel mai avansat profil economic - 29% ocupă roluri de conducere/antreprenoriat, 62% au studii superioare, iar 46% câştigă peste 3000 de euro/lună.

De asemenea, fiecare piaţă cere o strategie financiară distinctă, astfel că Italia are în prim-plan protejarea patrimoniului, Germania - predictibilitatea; Spania - consumul nostalgic, iar Regatul Unit - randamentul financiar.

În acelaşi timp, Republica Moldova e un hub de capital uman tânăr pentru România, respectiv 49% Generaţia Z (vârstă medie 31 ani), 38% inactivi (+17% vs. medie), ideal pentru atragere prin conturi bancare peste graniţă şi programe de internship.

În ceea ce priveşte situaţia din România, 61% dintre cei aflaţi peste graniţe au investit în România prin imobiliare sau sprijin familial, însă, în paralel, 70% au declarat că exclud revenirea în ţară următoarele 12 luni.

La nivel general, profilul socio-profesional al românilor stabiliţi în afara ţării indică o stabilitate structurală evidentă, unde 44% au statutul de angajaţi, iar 23% activează ca manageri sau antreprenori.

"Structura atipică generează oportunităţi clare pentru strategiile de atragere economică ale companiilor şi instituţiilor din România. Pentru mediul de business, acest segment reprezintă o soluţie pentru deficitul de personal, necesitând implementarea unor programe de internship şi pachete de relocare studenţească. Concomitent, instituţiile financiare româneşti pot capta audienţa prin instrumente de integrare specifice. Facilităţi precum conturi bancare peste graniţă cu zero comisioane şi pachete de economisire devin esenţiale pentru a fideliza aceşti consumatori şi a transforma potenţialul demografic într-un motor de creştere economică", se menţionează în concluziile studiului citat.

Raportul de cercetare "Diaspora Sentiment 2026" a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de respondenţi, structurat cu echilibru de gen (50% - 50%), cu vârste între 18 şi 65 de ani şi rezidenţă de minimum şapte luni pe an în afara României.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8 / 22576
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company, consultant juridic în tranzacția prin care UniCredit Bank a coordonat acordarea unei finanțări de până la 115 de milioane de euro grupului TEILOR
Recunoaștere regională pentru o expertiză fiscală matură | De vorbă cu Theodor Artenie, Partener Kinstellar, nominalizat pentru distincția „Tax Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre fiscalitatea devenită componentă strategică a deciziei de business, mandatele care depășesc consultanța „tradițională”, integrarea practicii de taxe într-o platformă regională și despre calitățile care fac diferența într-un mediu fiscal greu de anticipat
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...