OPIA susţine extinderea parteneriatului cu Rheinmetall în România pentru consolidarea industriei naţionale de apărare
27 Iulie 2026 Agerpres
Organizaţia Patronală a Industriei de Apărare (OPIA) îşi reafirmă susţinerea pentru direcţiile de investiţii şi dezvoltare asumate de concernul german Rheinmetall pe teritoriul României, se arată într-un comunicat al organizaţiei transmis luni AGERPRES.
Organizaţia Patronală a Industriei de Apărare (OPIA) îşi reafirmă susţinerea pentru direcţiile de investiţii şi dezvoltare asumate de concernul german Rheinmetall pe teritoriul României, se arată într-un comunicat al organizaţiei transmis luni AGERPRES.
"Într-un context de securitate european care impune creşterea accelerată a capacităţilor de producţie militară, reprezentanţii organizaţiei au participat recent la un eveniment strategic de înalt nivel organizat de partenerii germani, menit să consolideze cooperarea industrială. Reuniunea a evidenţiat angajamentul pe termen lung al gigantului industrial de a integra în lanţul său valoric atât companii de stat, cât şi actori privaţi din industria naţională de profil. În urma sesiunilor de dialog şi a întâlnirilor aplicate de tip B2B (business-to-business), au fost conturate direcţii clare de cooperare şi au fost identificaţi, în mod concret, partenerii locali capabili să asigure implementarea viitoarelor proiecte industriale ale Rheinmetall în România", menţionează comunicatul.
Potrivit OPIA, colaborarea vizează patru piloni majori de acţiune. În sfera sistemelor navale (NVL), se conturează o direcţie de interes strategic pentru ţara noastră, compania germană vizând dezvoltarea şi securizarea infrastructurii necesare pentru operaţiunile de asamblare şi mentenanţă. Totodată, în domeniul armamentului şi muniţiei, România devine o verigă esenţială în arhitectura de securitate a proiectului european Firepower, care prevede dublarea capacităţilor continentale de producţie de pulberi, efort materializat local prin dezvoltarea noii fabrici de profil.
Această proiecţie este completată de sectorul sistemelor de vehicule tactice şi blindate, direcţie susţinută puternic de stadiul avansat al negocierilor cu statul român pentru programul vehiculelor de luptă pentru infanterie de tip Lynx.
Nu în ultimul rând, parteneriatul pune un accent deosebit pe soluţiile electronice şi sistemele de siguranţă, obiectivul fiind facilitarea transferului de tehnologie şi know-how către companiile româneşti în vederea modernizării şi digitalizării militare la cele mai înalte standarde NATO.
OPIA adaugă că un catalizator esenţial al acestui efort comun este programul SAFE, prin intermediul căruia au fost atribuite contracte vitale pentru securitatea naţională. Acestea prevăd construcţia a patru nave militare de importanţă strategică majoră, mai exact două nave de patrulare şi două de intervenţie pentru scafandri. Calitatea de câştigător principal al programului SAFE confirmă implicarea directă şi angajamentul ferm al Rheinmetall pe piaţa autohtonă, deopotrivă în segmentul naval şi în cel al producţiei de muniţie.
"Parteneriatul cu Rheinmetall depăşeşte paradigma unei simple achiziţii; discutăm despre un proces complex de transfer tehnologic, despre securizarea lanţurilor de aprovizionare la nivel european şi, implicit, despre revitalizarea industriei naţionale de apărare. Faptul că un producător de talie mondială caută activ să integreze companiile de stat şi private din România în ecosistemul său global reprezintă o oportunitate pe care OPIA este deplin pregătită să o valorifice la maximum", a subliniat conducerea OPIA, citată în comunicat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8 / 22567 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Serviciul de Procuratură al Coroanei Britanice, obligat să își ceară scuze după ce inteligența artificială a „inventat” două hotărâri într-un dosar de extrădare către România
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
Sîrbu & Vornicu Law a asistat Electrogrup în contractul de infrastructură pentru parcul eolian Peștera II și în documentația legată de finanțarea de 510 mil. € | Cu cine a colaborat echipa pentru aspectele guvernate de dreptul englez
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





