ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cererea pentru lucrători non-UE depăşeşte contingentul stabilit pentru 2026, pe fondul deficitului acut de personal (analiză)

19 Februarie 2026   |   Agerpres

Astfel, deşi pentru anul 2026 contingentul oficial a fost stabilit la aproximativ 90.000 de lucrători nou-admişi, datele din industrie arată că solicitările angajatorilor depăşesc cu mult această limită, existând ani în care cererile au fost de peste două ori mai mari decât numărul aprobat, menţionează reprezentanţii companiei de recrutare Work From Asia.

 
 
Solicitările angajatorilor pentru lucrători din afara Uniunii Europene depăşesc contingentul de aproximativ 90.000 de persoane stabilit pentru 2026, în pofida înăspririi procedurilor de angajare, pe fondul unui deficit de personal estimat la câteva sute de mii de angajaţi în sectoare-cheie ale economiei, potrivit unei analize realizate de o companie de recrutare a forţei de muncă non-UE.

"În pofida faptului că autorităţile au înăsprit procedurile pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene şi au redus contingentul anual aprobat, cererea reală din economie pentru forţă de muncă străină continuă să crească, iar presiunea asupra angajatorilor devine tot mai mare. Fenomenul nu mai este unul punctual, ci reflectă o transformare structurală a pieţei muncii din România, unde deficitul de personal este estimat de specialişti la câteva sute de mii de angajaţi, în special în sectoare precum transporturi, construcţii, servicii, producţie şi zona de personal domestic", susţin reprezentanţii companiei de recrutare Work From Asia.


Astfel, deşi pentru anul 2026 contingentul oficial a fost stabilit la aproximativ 90.000 de lucrători nou-admişi, datele din industrie arată că solicitările angajatorilor depăşesc cu mult această limită, existând ani în care cererile au fost de peste două ori mai mari decât numărul aprobat, menţionează sursa citată.

În acelaşi timp, statistici recente indică zeci de mii de posturi vacante în ocupaţii esenţiale pentru funcţionarea economiei, precum şoferi profesionişti, muncitori în construcţii, lucrători comerciali, manipulanţi de marfă sau personal pentru servicii.

"Sunt domenii în care automatizarea nu poate înlocui complet factorul uman, cel puţin în următorul deceniu", precizează compania de recrutare.

Conform sursei citate, tendinţa este confirmată şi de agenţiile de recrutare internaţională.

"Chiar şi în condiţiile procedurilor mai complicate, cererea continuă să crească. În prezent, doar în cadrul agenţiei noastre observăm o majorare de aproximativ 20% a solicitărilor pentru personal străin faţă de anul trecut, iar acesta este doar un exemplu care reflectă dinamica generală din piaţă", a explicat Yosef Gavriel Peisakh, general manager al Work From Asia, citat în comunicat.

Specialistul subliniază că problema nu mai ţine exclusiv de accesul la muncitori, ci de capacitatea companiilor de a-i atrage şi mai ales de a-i păstra.

"România a intrat într-o competiţie globală pentru forţă de muncă. Lucrătorii aleg între mai multe destinaţii, iar decizia lor depinde de salarii, condiţii de muncă, cazare, timpul efectiv de începere a activităţii după ce au fost selectaţi şi stabilitate contractuală. Ţări precum Spania au înţeles de mult că retenţia înseamnă investiţie în oameni. Dacă nu creştem standardele, riscăm să pierdem această competiţie", a subliniat Yosef Gavriel Peisakh.

Potrivit reprezentanţilor industriei, una dintre soluţiile esenţiale pentru stabilizarea pieţei este responsabilizarea angajatorilor şi alinierea la standardele etice internaţionale din recrutare.

Screeningul mai atent al companiilor care aduc muncitori, asumarea contractuală clară a obligaţiilor şi respectarea principiului "angajatorul plăteşte recrutarea" sunt considerate elemente critice pentru reducerea abuzurilor şi creşterea retenţiei.

În paralel, creşterea salariilor, respectarea codului muncii, integrarea culturală şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuire devin factori decisivi într-o piaţă în care lucrătorii au alternative reale.

"Nu mai este suficient să aduci oameni în ţară. Trebuie să creezi condiţiile în care ei vor să rămână. Companiile care înţeleg acest lucru vor avea avantaj competitiv, iar celelalte vor continua să se confrunte cu lipsa personalului", a adăugat Yosef Gavriel Peisakh.

Pe fondul scăderii populaţiei active şi al migraţiei externe continue, specialiştii estimează că dependenţa economiei româneşti de lucrători din afara Uniunii Europene va creşte în următorii ani, indiferent de evoluţiile legislative pe termen scurt.

În acest context, importul de forţă de muncă nu mai este perceput ca o soluţie temporară, ci ca o componentă structurală a dezvoltării economice naţionale, menţionează sursa citată.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1341 / 22453
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
Țuca Zbârcea & Asociații Tax, trei nominalizări la premiile ITR Europe Tax Awards 2026
RTPR asistă acționarii Dinamic92 în vânzarea companiei către Nordic Tyre Group, platformă europeană susținută de fondul nordic de private equity Axcel. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate), în prim plan
Roxana Abrașu, Partener NNDKP, avocat de Employment aflat pe lista scurtă la Legal 500 CEE Awards 2026: „Dreptul muncii a devenit teren de decizie strategică. Dacă ar fi să aleg un singur lucru care definește această practică, aș spune că este echilibrul”
Curtea de Apel București înlătură definitiv restricțiile contestate de acționarii minoritari ai Electromontaj. Dragne & Asociații și Pop & Partners au gestionat litigiul început în 2020
Deloitte România a asistat Digmatix, liderul regional în soluții Microsoft Business Applications, în intrarea pe piața locală prin achiziția Elian Solutions
Un deceniu de transformare în domeniul protecției datelor: cum a evoluat practica de la conformarea la cerințele GDPR la construirea unor mecanisme sofisticate de guvernanță a informațiilor | De vorbă cu Alexandra Nania, Managing Associate ZRVP, despre maturizarea pieței, noile exigențe ale companiilor și temele care ar putea defini următorii zece ani
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
O incursiune revelatoare în culisele unei lansări de succes | PRRF Law Firm, firma născută dintr-un spin-off Dentons, și-a definit deja identitatea pe piața de business law mizând pe energie, agrobusiness, M&A, achiziții publice și soluționarea disputelor. De vorbă cu partenerii fondatori despre filosofia din spatele acestei construcții, diferențiatori și validare, dar și despre ambiția de a ridica o firmă modernă, care să combine rigoarea unei case de avocatură de prim rang cu agilitatea uneia antreprenoriale
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...