Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Irina Stănică, absolventă „Magna cum Laude” a Facultății de Drept și coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii de la Toncescu și Asociații - KPMG Legal, promovată recent pe poziția de Partener: ”Evoluția unui avocat depinde de un echilibru între talent, muncă și capacitatea de adaptare la schimbare. Consider că un comportament etic, împreună cu competența tehnică și relațiile interpersonale, fac ca un avocat să facă un pas în față într-un mediu competitiv”
20 Decembrie 2024 Ștefania Enache
Din punctul său de vedere, în această profesie, talentul oferă o bază solidă și poate accelera procesul de învățare, însă munca susținută este fundamentală pentru dezvoltarea și perfecționarea abilităților unui avocat. De asemenea, inovația, prin utilizarea tehnologiei și a modelelor de afaceri sustenabile, oferă un avantaj competitiv semnificativ.
| |
Irina Stănică se află într-un moment definitoriu al carierei sale, fiind promovată de curând în poziția de Partener al firmei de avocatură Toncescu și Asociații - KPMG Legal. Această schimbare vine la pachet cu o serie de oportunități, dar mai ales cu multe responsabilități. Din noua postură, avocatul își propune să contribuie, alături de ceilalți parteneri, la stabilirea strategiei firmei, concentrându-se asupra obiectivelor și nevoilor pe termen lung ale Departamentului de Dreptul muncii. Totodată, va oferi suport și mentorat pentru dezvoltarea profesională a colegilor săi. „Un aspect esențial al noii mele funcții va fi atragerea de noi clienți pentru practica de Dreptul muncii, ceea ce va presupune un efort susținut pentru creșterea vizibilității activității acestei practici și a proiectelor sofisticate în care suntem implicați. Rămânerea la curent cu tendințele și inovația din domeniul juridic va fi esențială pentru a oferi clienților noștri cele mai bune soluții atât din punct de vedere al nevoii adresate, dar și al costurilor”, precizează interlocutoarea BizLawyer.
De-a lungul carierei sale, Irina Stănică a acumulat multe experiențe care au ajutat-o să se formeze și să se dezvolte. Primul său contact cu avocatura de business a avut loc în anul 2001, atunci când a efectuat un program de internship, în cadrul societății Linklaters.
Ulterior, după absolvirea „Magna cum Laude” a Facultății de Drept din cadrul Universității din București și susținerea examenului de admitere în Baroul București, și-a început, în octombrie 2002, stagiatura în cadrul principalei societăți de avocatură germană de la acel moment. Aici a avut șansa de a parcurge toate etapele de dezvoltare profesională, ajungând ca, în 2011, să coordoneze practica de Dreptul Muncii. „Proiectele în care am fost implicată au fost complexe, acoperind o largă paletă de arii de drept (corporate, contracte comerciale, protecția consumatorului, farma, relații de muncă etc.), ceea ce mi-a permis să acumulez experiență și să ofer asistență pentru companii din diverse domenii de activitate (retail, DIY, automotive, farma, construcții etc.), și în același timp să mă specializez în consultanța de Dreptul muncii”, arată avocatul.
A urmat o altă etapă de formare profesională extrem de importantă, experiența in-house în cadrul celei mai mari companii de comerț electronic din România oferindu-i oportunitatea de a lucra într-un mediu cu o creștere extrem de dinamică și de a coordona proiecte complexe, așa cum sunt tranzacțiile multijurisdicționale.
Anul 2017 a marcat revenirea Irinei Stănică în avocatura de business. De data aceasta a ales firma Toncescu și Asociații - KPMG Legal, unde a ocupat pe rând pozițiile de Manager/Senior Manager/Counsel, pentru ca, începând cu 1 octombrie 2024, să fie promovată în funcția de Partener. „În calitate de Coordonator al Practicii de Dreptul Muncii, rolul meu presupune pe lângă implicarea tehnică și eforturi în zona de business development și brand awareness, atribuții de coordonare a echipei și dezvoltare de noi produse. Consider că în cadrul Toncescu și Asociații - KPMG Legal am găsit valori comune, o echipă de profesioniști și deschiderea către inovație”, menționează interlocutoarea BizLawyer.
Și-a ales profesia încă din școala generală
Influențată de modele din familie, Irina Stănică a știut încă din școala general că își dorește să urmeze studii în domeniul juridic. Privind în spate, interlocutoarea BizLawyer recunoște faptul că la acel moment avea doar o imagine a avocaturii de instanță și aceea mult romanțată. „Odată cu efectuarea internshipului din anul trei de facultate în cadrul societății de avocatură Linklaters am avut ocazia să înțeleg ce presupune avocatura de business, cu plusuri și minusuri și mă refer aici în special la expunerea la proiecte internaționale, varietatea de spețe pe de o parte, dar și la ritmul susținut și orele din week-end petrecute pentru a finaliza un raport” , povestește avocatul.
Din punctul său de vedere, în această profesie, talentul oferă o bază solidă și poate accelera procesul de învățare, însă munca susținută este fundamentală pentru dezvoltarea și perfecționarea abilităților unui avocat. De asemenea, inovația, prin utilizarea tehnologiei și a modelelor de afaceri sustenabile, oferă un avantaj competitiv semnificativ. „Evoluția unui avocat depinde deci de un echilibru între talent, muncă și capacitatea de adaptare la schimbare”, nuanțează Irina Stănică.
În plus crede că, în cariera unui avocat, atât mediul de lucru, cât și colegii și clienții cu care colaborează, sunt factori esențiali pentru succes. „Un avocat dedicat, care își gestionează eficient timpul și se perfecționează continuu, va avea mai multe șanse să își construiască o carieră solidă. Pe de altă parte, cu cine lucrezi este la fel de important, deoarece colaborarea cu mentori experimentați, parteneri de încredere sau o echipă competentă poate accelera progresul profesional, oferind acces la resurse, networking și suport moral. De-a lungul anilor am întâlnit persoane care m-au ghidat în plan profesional, prin exemple de etică profesională sau prin modul de abordare a spețelor cu un anumit nivel de dedicare și rigurozitate. Laura Toncescu, Managing Partner al Toncescu și Asociații SPRL- KPMG Legal, prin viziunea sa mi-a inspirat mentalitatea de creștere și adaptabilitate și mi-a oferit suport, ajutându-mă să-mi clarific obiectivele și să-mi ating potențialul maxim. Pe lângă influențele externe definitorii, succesul vine dintr-o combinație de muncă, perserverență și de ce nu, șansă”, argumetează avocatul.
![]() Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
Valorile firmei joacă un rol major în formarea unui profesionist
Pentru un avocat aflat la început de drum este foarte important să observe și să învețe din experiențele colegilor seniori, această etapă făcând parte din procesul de învățare. „Uneori acest proces poate fi dificil pentru avocatul stagiar, deoarece după absolvirea unei facultăți grele dorința este de a acumula cât mai multă experiență într-un timp cât mai scurt, însă cred că un rol important pentru o bună colaborare îl joacă valorile comune ale celor implicați. Valorile firmei sunt, de asemenea, extrem de importante, deoarece ele conturează cultura organizațională și influențează modul în care avocații își desfășoară activitatea zilnică. O firmă care promovează integritatea și colaborarea este alegerea naturală pentru construirea unei cariere de succes”, susține Irina Stănică.
Din punctul său de vedere, pentru un tânăr avocat este important să își seteze obiective concrete pentru dezvoltarea profesională atât pe termen mediu cât și pe termen lung. Totodată, este vital, lucru de altfel general aplicabil, să descopere ce domeniu de drept din practicile existente îl atrage. „Pe lângă programele de internship care se pot accesa în anii terminali, stagiatura într-o firmă internațională oferă deschiderea către foarte multe arii de practică și oportunitatea de a fi implicat în proiecte complexe. Un alt element important este integrarea în echipă și dezvoltarea competențelor interpersonale. O dată cu maturizarea profesională și personală celelalte schimbări – creșterea în cadrul echipei, promovările - vor veni în mod natural”, mai spune avocatul.
Toncescu și Asociații SPRL - KPMG Legal, firma în care Irina Stănică este Partener, oferă foarte multe avantaje celor din echipă. De exemplu, investește continuu în tehnologie și inovație, în acest fel avocații beneficiind de oportunitatea de a accesa tool-uri de AI care îi obligă să-și schimbe modul în care interacționează cu lumea digitală pentru a rămâne relevanți. „Colaborarea cu experți de top, abordarea centrată pe client și implicarea în inițiative de responsabilitate socială corporativă fac ca alegerea de a face parte din această echipă să fie una firească”, completează interlocutoarea BizLawyer.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Echipa este definitorie în succesul unui proiect
Ca avocat partener, Irina Stănică se implică direct în proiecte complexe care necesită o înțelegere profundă a nevoilor clienților. Rolul său presupune, pe lângă coordonarea echipei de avocați și revizuirea livrabilelor în cazul proiectelor sophisticate, și stabilirea strategiei practicii de dreptul muncii. „Identificarea de produse care să răspundă schimbărilor legislative și cerințelor clienților, a oportunităților de cross-selling între liniile de business, dar și participarea la evenimente de networking pentru promovarea practicii de Dreptul muncii sunt puncte importante din agenda mea”, menționează avocatul.
Baza de clienți a firmei Toncescu și Asociații SPRL - KPMG Legal este formată din companii mari și medii atât cu capital străin, cât și capital românesc, dintr-o varietate de industrii, servicii financiare, automotive, IT, retail, materiale de construcții, servicii medicale, petrol și gaze, telecomunicații etc, dar și din start-upuri și iniațive antreprenoriale. „În timp ce menținem relații de lungă durată cu clienții noștri, suntem, de asemenea, capabili să atragem noi clienți prin expertiza noastră, colaborarea cu celelalte linii de servicii care ne permite o abordare integrată și tool-urile de digitalizare pe care le avem la dispoziție. Suntem, de asemenea, implicați în proiecte de CSR, aceasta reprezentând una dintre valorile societății noastre de avocatură”, subliniază Irina Stănică.
Avocatul atrage atenția că alegerea colegilor potriviți este esențială pentru succesul oricărei echipe sau organizații și implică în primul rând identificarea valorilor comune și a motivației și pasiunii pentru această profesie.
În procesul de recrutare, Toncescu și Asociații SPRL - KPMG Legal urmărește, pe lângă evaluarea competențelor tehnice, adaptabilității și a lucrului în echipă, a integrității și eticii profesionale, să poarte un dialog deschis în care să prezinte echipa, mediul de lucru, oportunitățile de dezvoltare, dar și tool-urile și trainingurile privind digitalizarea care fac parte din curricula societății de avocatură. „În concluzie, dorim să atragem colegi cu apetit pentru un mediu dinamic, în continuă schimbare, care au oportunitatea să contibuie la proiectele strategice ale echipei, dar și să își contruiască cariera într-o organizație care asigură echilibrul dintre viața profesională și cea personală”, punctează Partenerul firmei de avocatură.
Departamentul de Dreptul muncii soluționează proiecte complexe
Echipa de Dreptul muncii pe care Irina Stănică o coordonează a fost implicată, pe parcursul acestui an, în proiecte de restructurare ce au implicat o abordare multidisciplinară pentru fundamentarea economică a măsurilor dispuse, procese ce au necesitat o planificare atentă și comunicare transparentă, inclusiv a schimbărilor din organizații pentru a minimiza impactul negativ asupra angajaților. „Pe lângă aceste proiecte am fost implicați în proiecte complexe de transfer de întreprindere sau analiză diagnostic în vederea raportării pe componenta socială (ESG)”, adaugă avocatul.
Interlocutoarea BizLawyer amintește faptul că, în ultima perioadă, se observă un interes crescut din partea companiilor pentru zona de prevenție și combatere a hărțuirii pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă, dar și pe zona de diversitate și incluziune, în special în ceea ce privește instruirea și conștientizarea salariaților cu privire la drepturile și obligațiile în legătură cu aceste tipuri de comportament. „Prin urmare, ca o consecință firească, acord o atenție deosebită în pregătirea materialelor și susținerea cursurilor ținând cont de specificul fiecărei industrii și a categoriilor de salariați vizați. De asemenea, în peisajul economic actual observ un trend ascendent pentru proiectele de restructurare în tot mai multe industrii, prin urmare mă implic prioritar în astfel de procese de impact pentru clienții noștri”, declară avocatul.
Pentru Irina Stănică, în această profesie, excelența profesională este esențială. Se adaugă cunoașterea pieței și a nevoilor clienților, precum și construirea și menținerea unei rețele solide de contacte sunt și ele cruciale. „Un avocat de succes trebuie să investească în dezvoltarea sa continuă și să fie deschis către inovație. Nu în ultimul rând, etica profesională și integritatea sunt fundamentale pentru a câștiga și păstra încrederea clienților. Concluzionând, consider că un comportament etic, împreună cu competența tehnică și relațiile interpersonale fac ca un avocat să facă un pas în față într-un mediu competitiv”, transmite interlocutoarea BizLawyer.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 264 / 2119 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
IAM Global Leaders 2026 | 13 români, printre care Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Alina Tugearu (ZRVP) și Răzvan Dincă (RD&A) au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul brevetelor, la nivel global. Prin ce s-au remarcat aceștia și cum îi văd clienții
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)
.png)





