Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
03 Februarie 2026 T. E. B.
Departamentul de Litigii al Băncilă, Diaconu & Asociații SPARL funcționează astăzi ca o structură juridică de mari dimensiuni, cu ADN de firmă internațională, atât prin volum, cât și prin complexitatea proiectelor gestionate.
| |
Practica de litigii a firmei Băncilă, Diaconu și Asociații se sprijină pe un departament numeros, cu 30 de avocați, organizat pe două axe complementare: litigiile fiscale și disputele non-fiscale, cu coordonare clară și implicare directă în proiectele dificile.Modelul de lucru pune accent pe o structură ierarhizată, în care partenerii dau direcția strategică și rămân aproape de client, iar responsabilitățile sunt distribuite clar pe grade de senioritate, pentru control, viteză și consistență în proiecte mari. Apartenența la rețeaua EY adaugă un avantaj practic, prin acces la expertiză multidisciplinară și la instrumente de legal-tech care sprijină administrarea dosarelor și verificarea componentelor tehnice. Cazuistica arată un portofoliu divers, cu clienți locali și internaționali din pharma, energie, real estate, retail, produse de consum și infrastructură, dar și o capacitate de a lucra atât cu corporații mari, cât și cu jucători locali de mărime medie, care au nevoie de asistență pe proiecte punctuale sau recurente. Practica este percepută în piață ca una matură, consolidată și competitivă la nivel internațional, lucru confirmat atât de poziționarea constantă în anuarele de specialitate, cât și de rolul său real în economia firmei. Litigiile nu sunt tratate ca un departament de suport pentru tranzacții sau consultanță, ci ca o linie strategică de activitate, cu autonomie, volum propriu de mandate și impact direct în cifra de afaceri.
Arhitectura unei practici integrate: echipă, flux operațional și cultură profesională
Departamentul de Litigii al Băncilă, Diaconu & Asociații SPARL (BDA) funcționează astăzi ca o structură juridică de mari dimensiuni, cu ADN de firmă internațională, atât prin volum, cât și prin complexitatea proiectelor gestionate. Practica reunește 30 de avocați și este coordonată pe două axe majore: litigiile fiscale, sub conducerea lui Emanuel Băncilă și Călin Stan, respectiv litigiile non-fiscale – civile, între profesioniști, contencios administrativ și achiziții publice – aflate sub coordonarea Adrianei Dobre. Structura nu este una rigid ierarhizată, ci construită pe niveluri de senioritate care permit atât dezvoltarea accelerată a avocaților tineri, cât și valorificarea experienței profesioniștilor cu parcurs solid în litigii complexe.
„Echipa este structurată pe nivele de senioritate și alcătuită din avocați care îmbină dorința de afirmare cu experiența avocaților seniori, care știu să vină în întâmpinarea nevoilor clienților și să ofere un sfat prompt și avizat”, a explicat Emanuel Băncilă, Senior Partner, liderul practicii de Controverse fiscale.
În practică, organizarea de zi cu zi se bazează pe echipe cu seniorități diferite, iar această combinație oferă un echilibru între execuție rapidă și decizii bine validate. Avocații aflați la început de carieră sunt integrați în dosare cu miză ridicată, lucrând direct cu seniori și parteneri, ceea ce creează un transfer real de know-how, dar și o formare practică accelerată. În același timp, senioritatea implică o responsabilitate strategică: coordonarea relației cu clientul, definirea liniilor de apărare și calibrul deciziilor juridice sunt asumate la nivel de partener și managing associate, în special în proiectele cu impact sistemic sau cu implicații economice majore.
Această logică se reflectă și în modul de organizare a muncii pe dosare. Echipele nu sunt standardizate prin rotație automată, ci configurate punctual, în funcție de obiectul fiecărui proiect și de expertiza specifică necesară. „Stabilirea echipelor de proiect se realizează pornind de la obiectul fiecărui proiect, cu luarea în considerare a experienței anterioare a avocaților, astfel încât să ne asigurăm că pentru fiecare proiect sunt implicați profesioniști care s-au mai confruntat cu respectiva problemă sau cu situații similare”, a arătat Emanuel Băncilă.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Citește și

→ Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
-----------------------------------------------------------------------------------------
Pe lângă criteriul competenței tematice, BDA aplică sistematic principiul piramidei de senioritate. „De cele mai multe ori, echipele includ parteneri, managing associates, seniori și avocați mai tineri, precum și paralegal”, a adăugat Adriana Dobre - Partner | Dispute Resolution în cadrul firmei, descriind un model de lucru care permite atât eficiență operațională, cât și control calitativ. Această structurare verticală nu este doar o formulă de organizare, ci o metodă de gestionare a riscului juridic și a volumului de muncă, asigurând redundanță profesională, verificare internă și coerență strategică în proiectele de amploare.
Un element distinctiv îl reprezintă integrarea multidisciplinară, posibilă prin apartenența BDA la rețeaua Ernst & Young. „Dat fiind faptul că BDA face parte din rețeaua Ernst & Young, în anumite dosare avem echipe multidisciplinare mixte și beneficiem de expertiza profesioniștilor EY – consultanți, fiscaliști, specialiști în prețuri de transfer, evaluatori”, a subliniat Emanuel Băncilă. „Această coeziune permite acoperirea unei plaje foarte variate de proiecte cu un grad de complexitate crescut. Viziunea este una integrată, juridică, economică și strategică”, a adăugat acesta.
Din perspectivă operațională, această integrare transformă litigiul dintr-un demers exclusiv juridic într-un proiect complex de management al riscului, în care analiza probelor, evaluarea impactului financiar și construcția argumentației legale sunt tratate unitar. Dosarele mari nu sunt gestionate ca simple spețe procedurale, ci ca proiecte strategice, cu planificare, management de resurse și coordonare interdisciplinară.
Această abordare este susținută și de infrastructura tehnologică. BDA utilizează un sistem dedicat de case management, completat de instrumente de legal-tech furnizate prin rețeaua EY Law, inclusiv platforme AI proprii și soluții automatizate pentru activități repetitive, precum calculele din dosarele fiscale sau cele cu volum mare de date. În paralel, sunt utilizate și aplicații consacrate din mediul juridic pentru managementul dosarelor și al termenelor, ceea ce creează un ecosistem digital coerent, orientat spre eficiență și control operațional. Tehnologia nu este folosită ca scop în sine, ci ca instrument de reducere a erorii umane, de creștere a vitezei de reacție și de optimizare a alocării resurselor.
În ceea ce privește măsurarea performanței, BDA operează cu un set de indicatori care depășesc logica strict financiară. Recunoașterea internațională este unul dintre reperele centrale: firma ocupă, pentru al cincilea an consecutiv, prima poziție în topul Chambers & Partners pentru taxe și dispute fiscale și a primit trei nominalizări la gala Legal 500 Central and Eastern European Awards 2025. „Acest succes în topurile internaționale este o dovadă a efortului și calității serviciilor, precum și a satisfacției clienților”, a subliniat Emanuel Băncilă.
Dincolo de clasamente, însă, KPI-urile sunt definite într-o logică mai largă. Printre acești indicatori cheie de performanță, avocatul intervievat de BizLawyer menționează satisfacția clienților, buna reputație în piață, validarea în practică a unor soluții inovatoare și chiar satisfacția avocaților colaboratori, fără de care succesul nu ar fi posibil.
„Cel mai important KPI este satisfacția clienților, în ideea că valorificăm relația cu fiecare client și ne dorim ca orice colaborare nouă să se transforme într-o relație de încredere și de durată”, a subliniat Adriana Dobre. Revenirea clienților cu mandate noi este interpretată ca indicator direct al calității serviciilor și al credibilității construite în timp. Această filozofie se reflectă și în abordarea dosarelor: analiza realistă a șanselor de reușită, comunicarea onestă cu clientul și evitarea stimulării artificiale a demersului litigios. ”În ceea ce privește abordarea relației cu clienții și a dosarelor, suntem pragmatici și sinceri, atunci când analizăm șansele de reușită ale unei dispute. Prezentăm realitatea așa cum este, fără tente de natură să încurajeze clientul spre demersul litigios, astfel încât clientul să poată lua decizia în deplină cunoștință de cauză”, a adăugat Adriana Dobre.
De asemenea, BDA aplică o politică echilibrată de onorarii, inclusiv prin mecanisme de partajare a riscului, în care componenta de succes poate avea o pondere semnificativă, în funcție de natura proiectului.
Reputația este un alt KPI important, fiind tratată ca un capital strategic, construit prin calitatea constantă a serviciilor, prin soluții juridice inovatoare și prin asumarea unor piste dificile – de la excepții de neconstituționalitate până la sesizări ale instanței supreme sau întrebări preliminare adresate CJUE. În fiecare proiect, avocații adoptă cele mai bune soluții pentru client, chiar dacă asta implică un volum mare de activitate și un efort susținut pe termen lung, care poate că nu își regăsește imediat acoperire în efortul financiar suportat de client. „Reputația se întreține și printr-o atentă selecție a clienților, spre a ne asigura că respectăm cele mai înalte standarde de etică și deontologie profesională”, a punctat Emanuel Băncilă, indicând că performanța nu este definită exclusiv de rezultate, ci și de coerența valorilor profesionale.
Pe zona de dezvoltare internă, BDA operează un model complex de training și mentoring. „BDA se preocupă atât de pregătirea profesională continuă a avocaților colaboratori, cât și de starea generală de bine a acestora”, a arătat Adriana Dobre. Avocații au acces la programe interne de mentoring, la leadership development printr-o platformă inovatoare denumită e-learning ce oferă cursuri și certificări gratuite pentru training-uri naționale și internaționale, precum și la programe globale de dezvoltare prin rețeaua EY, care includ schimburi de experiență și conferințe internaționale.
Modelul de formare este dublat de mentoratul direct, prin lucrul cotidian al avocaților tineri alături de seniori și parteneri, dar și de programe organizaționale comune, organizate la fiecare prag de promovare. Accesul la resurse educaționale, precum biblioteca Bookster, este completat de programe de wellbeing, cu sesiuni aproape lunare dedicate echilibrului viață profesională–viață personală: activități culturale, sportive, discuții tematice și ateliere.
„Aproape lunar sunt organizate sesiuni speciale de wellbeing, în cadrul cărora se desfășoară activități concrete de natură să ajute la menținerea unui echilibru între viața profesională și personală”, a concluzionat Adriana Dobre.
În ansamblu, practica de Litigii a Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un sistem integrat, în care structura de echipă, fluxurile de lucru, tehnologia, indicatorii de performanță și cultura organizațională sunt aliniate într-o logică unitară. Nu este vorba doar despre gestionarea dosarelor, ci despre construcția unei platforme profesionale capabile să susțină litigii complexe, pe termen lung, cu un nivel ridicat de sofisticare juridică și strategică.
--------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”--------------------------------------------------------------------------
Portofoliu, clienți și litigii de impact: miza reală a practicii BDA
În arhitectura generală a firmei Băncilă, Diaconu & Asociații, litigiile reprezintă unul dintre pilonii centrali ai modelului de business. Practica este percepută în piață ca una matură, consolidată și competitivă la nivel internațional, lucru confirmat atât de poziționarea constantă în anuarele de specialitate, cât și de rolul său real în economia firmei. Litigiile nu sunt tratate ca un departament de suport pentru tranzacții sau consultanță, ci ca o linie strategică de activitate, cu autonomie, volum propriu de mandate și impact direct în cifra de afaceri. „BDA este recunoscută ca având o practică de litigii dinamică și solidă, recunoscută de anuarele internaționale. Reamintim faptul că practica de litigii fiscale este poziționată în prima bandă în topurile realizate de Chambers & Partners”, a declarat Emanuel Băncilă. „Dat fiind acest context, aportul litigiilor este unul semnificativ pentru activitatea BDA, nefiind doar un departament suport, astfel cum se întâmplă în unele case de avocatură”, a adăugat Senior Partner-ul BDA.
Această poziționare se reflectă direct în structura portofoliului de clienți și în tipologia dosarelor gestionate. În ultimul an, practica BDA a acoperit un spectru larg de industrii și tipologii de business, atât la nivel local, cât și internațional. Portofoliul include companii din sectoare puternic reglementate și cu expunere economică semnificativă, dar și firme românești de dimensiune medie, aflate în zona mid-market, cu profil antreprenorial, aflate în procese de expansiune sau restructurare.
„În ultimul an, practica BDA a cuprins un portofoliu divers de clienți, atât locali, cât și internaționali. Printre sectoarele cu clienți semnificativi se numără domeniile: pharma, energy, real estate, consumer products, retail, infrastructură”, a menționat Adriana Dobre. „Profilul clienților este variat - de la corporații mari și companii de top din sectoare strategice precum energie, tech, financiar, la companii locale mid-cap”, a completat avocata. Această diversitate nu este una pur statistică, ci generează o complexitate operațională reală. Litigiile din domenii precum energia, pharma sau infrastructura presupun nu doar competență juridică, ci și înțelegere profundă a mecanismelor de reglementare, a logicii economice și a interacțiunii dintre mediul privat și autorități. Practica BDA s-a poziționat tocmai în această zonă de intersecție dintre drept, economie și politici publice, unde miza litigiilor depășește frecvent interesul punctual al clientului și produce efecte sistemice.
În ultimii doi ani, echipa a fost implicată într-o serie de mandate de referință, cu impact major atât pentru clienții asistați, cât și pentru piața avocaturii. O componentă importantă a acestor mandate este reprezentată de litigiile de urbanism, unde BDA gestionează o paletă amplă de dosare: suspendări și anulări de PUZ-uri de sector, anulări și actualizări parțiale ale PUG-ului București, anulări de autorizații de construire, acțiuni în obligația de a face privind acte administrative. Aceste litigii au fost marcate de o densitate procedurală ridicată, cu elemente ce au transformat fiecare dosar într-un proces juridic de anduranță.
„Suntem implicați într-o paletă extrem de variată de litigii de urbanism, de la suspendări și anulare PUZ-uri de Sector, anulare/actualizare parțială PUG București, anulare autorizații de construire până la obligații de a face privind acte administrative”, a explicat Adriana Dobre. „În aceste litigii complexe și de referință, au intervenit o serie de incidente de procedură – strămutări, cereri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, suspendări, excepții de neconstituționalitate”, a detaliat partenera BDA.
Un alt dosar emblematic provine din zona real estate, unde BDA a formulat o acțiune pentru atragerea răspunderii administrative, cu un prejudiciu evaluat la peste 50 de milioane de euro, ca urmare a refuzului unei autorități locale de a înscrie un proiect de hotărâre PUZ pe ordinea de zi. Litigiul ilustrează mutarea centrului de greutate al disputelor dinspre zona formală a procedurii administrative spre zona răspunderii patrimoniale a autorităților, cu implicații directe asupra comportamentului instituțional.
În zona insolvenței, un dosar de referință a vizat contestația la tabelul de creanțe, într-un context în care clientul fusese înscris cu doar 39.000 de lei, deși solicitase recunoașterea unei creanțe de peste 55 de milioane de lei. Admiterea apelului și înscrierea integrală a sumei solicitate a schimbat fundamental dinamica procedurii, inclusiv echilibrul de putere din adunarea creditorilor, demonstrând impactul strategic pe care o soluție procedurală îl poate avea asupra unui întreg proces de reorganizare sau faliment. „Apelul formulat a fost admis, iar clientul a fost înscris cu întreaga sumă solicitată în tabelul de creanțe, ceea ce schimbă semnificativ situația votului în cadrul adunării creditorilor”, a subliniat Adriana Dobre, punctând consecințele directe ale soluției obținute.
Un alt dosar cu miză majoră se află la intersecția dintre penal, fiscalitate și prețuri de transfer, într-o speță în care clientul este acuzat de spălare de bani și deturnare de fonduri, cu prejudicii estimate la peste 80 de milioane de euro. Rolul BDA este centrat pe componenta de transfer pricing, într-un context în care prejudiciul a fost calculat de autorități printr-o metodologie care nu respectă regulile specifice acestei materii. ”Rolul nostru este unul considerabil, având în vedere faptul că prejudiciul estimat de autorități a fost determinat printr-o metodă eronată de calcul, care nu ține cont de regulile aplicabile în materia prețurilor de transfer”, a subliniat avocata intervievată de BizLawyer. Dosarul ilustrează complexitatea noilor tipologii de litigii economice, în care instrumentele fiscale și cele penale sunt utilizate concomitent.
În sectorul energetic, BDA reprezintă un client în litigii privind atacarea unor acte normative relevante pentru stabilirea tarifelor, obținând, în două dosare, sesizarea Curții Constituționale pe excepții de neconstituționalitate, cu obiectivul eliminării din cadrul legal a unor prevederi contestate. Mandatele arată capacitatea firmei de a opera nu doar în logica clasică a contenciosului, ci și în zona de litigii constituționale și de verificare a legalității și a temeiului normativ. „Aceste mandate reflectă capacitatea noastră de a gestiona litigii foarte diferite și complexe, cu impact financiar semnificativ și de a asista cu succes clienți din industrii diferite și reglementate”, a concluzionat Emanuel Băncilă.
Dincolo de portofoliu, diferența reală în dosarele dificile este făcută, potrivit echipei BDA, de nivelul de implicare, atenția la detaliu și strategia procedurală. Un exemplu este reprezentat de situațiile în care autoritățile au refuzat emiterea unor avize de oportunitate invocând reglementări urbanistice expirate, utilizate ca instrument de blocaj administrativ. Identificarea acestui tip de vulnerabilitate juridică a permis demontarea argumentației autorității și deblocarea procedurilor.
De asemenea, într-un context în care majoritatea dosarelor privind obligarea autorităților să înscrie proiecte de hotărâri PUZ pe ordinea de zi a CGMB au fost respinse la Tribunalul București, BDA a obținut pentru un client o soluție definitivă favorabilă. ”Distinct, deși la nivelul Tribunalului București au fost multe dosare având ca obiect obligarea autorității să înscrie un anumit proiect de hotărâre PUZ pe ordinea de zi a CGMB, cvasimajoritatea dosarelor au fost respinse. Totuși, noi am obținut pentru un client o soluție favorabilă definitivă și ulterior inclusiv obligarea pârâtului la plata unor amenzi și penalități pe zi de întârziere”, a exemplificat Adriana Dobre. Strategia a fost construită incremental, prin controlul procedural al fiecărei etape și prin utilizarea precisă a instrumentelor probatorii și procedurale.
„Diferența a fost făcută de abordarea pas cu pas și cu răbdare a fiecărei mișcări a adversarului și prin identificarea probelor și a argumentelor procedurale potrivite, spre a ține procesul în făgașul dorit”, a explicat avocata, arătând că, ”pentru reușita dosarului este foarte important să fii mereu în control, să fii foarte bine pregătit și să gândești anticipativ”. Ea a amintiti și soluțiile din dosarele de suspendare și anulare PUZ Sector 2, în care părțile s-au confruntat cu o multitudine de excepții și incidente procesuale - strămutări, casarea hotărârii, ridicarea unor excepții de neconstituționalitate etc..
Pe dimensiunea influenței jurisprudențiale, BDA este recunoscută pentru obținerea unor soluții cu impact sistemic, în special în materie fiscală, dar și în zona non-fiscală. Printre acestea se numără hotărâri CJUE cu aplicabilitate în materia taxei clawback, soluții relevante privind deductibilitatea serviciilor intragrup și un litigiu legat de contestarea unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică, evaluat la peste 1,7 milioane de euro, în care CNSC și instanța au adoptat interpretarea BDA privind aplicarea legii civile în timp, într-o speță fără precedent.
„Aceste soluții demonstrează capacitatea noastră de a influența jurisprudența în domenii tehnice și de impact, cu beneficii directe pentru clienți și pentru predictibilitatea cadrului legal”, a sintetizat Emanuel Băncilă. În ansamblu, portofoliul BDA nu este definit doar de volum, ci de densitatea juridică și strategică a dosarelor.
--------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor--------------------------------------------------------------------------
Rețele globale, capacitate operațională și strategie de dezvoltare: infrastructura invizibilă a performanței în litigii
Pentru Băncilă, Diaconu & Asociații, litigiile nu sunt doar o practică juridică, ci un sistem complex de colaborare internațională, management al resurselor și integrare multidisciplinară. Componenta transfrontalieră joacă un rol esențial în arhitectura acestei practici, BDA fiind parte a rețelei EY Law, prezentă în 90 de jurisdicții și reunind peste 2.400 de avocați specializați în toate ariile avocaturii de afaceri, alături de personal suport calificat. „Aceste colaborări aduc avantaje directe pentru client, întrucât îi este asigurat un acces rapid la expertiză locală, conformitate cu legislația specifică fiecărei țări și o abordare coordonată a strategiei juridice globale”, a nuanțat Emanuel Băncilă.
Din perspectiva clientului, valoarea acestei rețele nu este una abstractă, ci operațională: acces la expertiză locală fără timpi de așteptare, coerență în interpretarea legislației din multiple jurisdicții și management unitar al dosarului, indiferent de numărul statelor implicate. Practic, dosarele multi-jurisdicționale nu sunt fragmentate între firme independente, ci gestionate într-un cadru coordonat, cu o strategie juridică integrată, adaptată fiecărui sistem de drept. „Practic, prin prisma acestor colaborări oferim clienților soluții integrate, adaptate la legislația specifică fiecărei jurisdicții”, a subliniat Adriana Dobre, punctând dimensiunea funcțională a acestei rețele globale.
În ceea ce privește aria penal-comercială, BDA a optat pentru un model de integrare, nu de separare instituțională. Firma nu operează o practică distinctă dedicată exclusiv dreptului penal-comercial, ci gestionează componentele juridice din această zonă în cadrul departamentului de litigii, în colaborare cu avocați externi specializați în drept penal. Abordarea este una pragmatică: fiecare proiect este tratat interdisciplinar, prin alocarea de echipe mixte care combină competențe juridice, financiare și fiscale, în funcție de natura speței. „În cadrul BDA nu există practică separată dedicată doar dreptului penal-comercial, aspectele juridice din această arie fiind gestionate în cadrul departamentului intern de litigii, care colaborează cu avocați externi specializați în aria dreptului penal”, a precizat Emanuel Băncilă. „Pentru fiecare proiect cu influențe juridice din mai multe domenii de specialitate, alocăm echipe multidisciplinare care combină avocați specializați, consultanți financiari și fiscali, ceea ce asigură o abordare integrată a dosarelor complexe”, a completat avocatul.
Mandatele de criminalitate economică nu reprezintă nucleul practicii BDA, firma fiind recunoscută în principal pentru litigiile fiscale și de contencios administrativ. Totuși, în dosarele cu componentă penală, implicarea BDA se concentrează pe latura civilă și economică: analiza prejudiciului, evaluarea materialității faptei și construcția argumentelor juridice conexe. Un exemplu relevant este dosarul în care, alături de specialiștii în transfer pricing, BDA asistă un client acuzat de spălare de bani și evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la peste 80 de milioane de euro, rolul firmei fiind centrat pe componenta economică și de calcul al prejudiciului.
Gestionarea riscurilor de imagine și a confidențialității este tratată ca un proces distinct. Abordarea este una de control informațional, care limitează expunerea internă și externă a datelor sensibile. ”BDA nu asigură asistență juridică și reprezentare pentru latura penală a dosarelor, însă în măsura în care cauzele penale au și componentă civilă - privită lato sensu din perspectivă comercială sau fiscală - BDA gestionează riscurile de imagine și confidențialitatea în dosarele penale sensibile prin echipe restrânse cu roluri clar definite, sisteme digitale securizate pentru documente și respectarea strictă a acordurilor de confidențialitate”, au explicat avocații BDA intervievați de BizLawyer.
Pe zona de resurse și capacitate operațională, BDA funcționează pe un model de mobilizare rapidă a expertizei. Pentru dosarele complexe sunt formate echipe multidisciplinare care combină avocați de diferite niveluri de senioritate cu specialiști financiari, consultanți și experți forensic din rețeaua EY, atât la nivel național, cât și internațional. Scalarea se realizează prin echipe mixte, colaborări cu experți externi și utilizarea de contractori, astfel încât să fie asigurate continuitatea și eficiența.
Un element distinctiv este colaborarea punctuală cu Eugenia Marin, magistrat cu experiență, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, cooptată în structura firmei ca avocat Of Counsel, ceea ce adaugă o dimensiune suplimentară de expertiză în dosarele cu grad ridicat de complexitate procedurală.
Continuitatea mandatelor este asigurată printr-un model organizațional robust: echipe mixte, roluri multiple, documentație centralizată și procese interne de monitorizare. „BDA asigură continuitatea mandatului prin organizarea proiectelor în echipe mixte, care includ avocați juniori, middle, senior și parteneri”, a precizat Emanuel Băncilă, arătând că această structură permite ca responsabilitățile să fie distribuite uniform, iar echipa să poată continua activitatea, dacă un membru nu este disponibil.
Proiectele sunt structurate astfel încât responsabilitățile să fie distribuite între parteneri, seniori, middle și juniori, ceea ce permite funcționarea fără sincope în cazul indisponibilității temporare a unui membru al echipei. Actele de procedură sunt stocate organizat, conform regulilor interne, iar situația dosarelor este discutată săptămânal la nivel de echipă.
Din perspectivă strategică, următorii ani sunt definiți de consolidare și specializare. „În următorii 2–3 ani, practica de litigii a BDA își propune consolidarea poziției sale pe piața locală, alături de o dezvoltare orientată spre specializare și integrare interdisciplinară datorită apartenenței la rețeaua EY”, a declarat Emanuel Băncilă.
BDA își propune întărirea poziției pe piața locală, creșterea capacității echipei, atragerea de noi specialiști. consolidarea specializării pe litigii fiscale și dezvoltarea segmentului de litigii comerciale complexe. „Am reușit să implementăm mecanisme prin care gestionăm eficient volume mari de dosare, zeci sau chiar sute în paralel, cu asigurarea reprezentării în cauzele complexe”, a completat Adriana Dobre. Integrarea tehnologiei, a instrumentelor de management al litigiilor și extinderea în noi sectoare cu potențial ridicat de dispută, precum energia regenerabilă, sunt direcții clare de dezvoltare.
Într-o piață juridică din ce în ce mai competitivă, practica de litigii a firmei Băncilă, Diaconu & Asociații se conturează printr-un profil construit pe expertiză tehnică, coerență strategică și capacitatea de a gestiona dispute complexe, cu impact juridic și economic semnificativ. Recunoașterea constantă în ghidurile internaționale pentru zona de controverse și dispute fiscale indică o consolidare a competenței în dosare aflate la intersecția dintre drept fiscal, administrativ și litigii comerciale. Firma se poziționează ca un jucător relevant în cauze cu mize instituționale și financiare ridicate, unde rigoarea juridică trebuie dublată de o înțelegere fină a contextului economic și normativ.
În același timp, piața litigiilor evoluează către dispute tot mai sofisticate, generate de reglementări instabile, presiune fiscală crescută și intensificarea controlului administrativ. Clienții caută nu doar reprezentare în instanță, ci parteneri capabili să construiască strategii de gestionare a riscului juridic pe termen lung. În acest context, modelul BDA – centrat pe integrarea expertizei de consultanță cu litigiile propriu-zise – răspunde unei tendințe clare de profesionalizare și specializare profundă a serviciilor de dispute resolution. Rezultatul este o practică de litigii care nu se definește prin volum, ci prin complexitatea și relevanța dosarelor gestionate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3 / 2170 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





