ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Societate comercială, amendată de CNCD pentru un afiş cu un mesaj scandalos

11 Iulie 2019   |   MEDIAFAX

Impotriva societăţii comerciale s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei.

 
 
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat o societate comercială cu 5.000 de lei pentru un afiş publicitar care conţinea mesajul „deschis tot timpul”, alături de o fotografie a unei femei cu picioarele desfăcute. CNCD spune că afişul reprezintă o discriminare a femeilor.

„Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 10.06.2019, a adoptat următoarea hotărâre: Afişul publicitar promovat de o societate comercială care conţinea mesajul „deschis tot timpul”, alături de o fotografie a unei femei cu picioarele îndepărtate, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor de gen feminine”, se arată transmit reprezentanţii CNCD.


Potrivit sursei citate, împotriva societăţii comerciale s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei.

„Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenţi (7)”, se mai arată în comunicatul CNCD.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4191 / 5192
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
Recunoaștere regională pentru o expertiză fiscală matură | De vorbă cu Theodor Artenie, Partener Kinstellar, nominalizat pentru distincția „Tax Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre fiscalitatea devenită componentă strategică a deciziei de business, mandatele care depășesc consultanța „tradițională”, integrarea practicii de taxe într-o platformă regională și despre calitățile care fac diferența într-un mediu fiscal greu de anticipat
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...