DNA: Cristian Popescu Piedone - cercetat sub control judiciar (oficial)
23 Iulie 2025 Agerpres
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Procurorii anticorupție notează în ordonanță că, în data de 7 martie, Cristian Popescu Piedone, în calitate de președinte al ANPC, ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia faptul că subordonații săi urmează să efectueze în aceeași zi un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.
Astfel, spun anchetatorii, acesta i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informații, în scopul obținerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancționării pentru neregulile constatate în domeniul protecției drepturilor consumatorilor.
'În concret, inculpatul Cristian Victor Popescu Piedone l-ar fi învățat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria și camerele care urmau să fie verificate de funcționarii ANPC. Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancțiuni și dispunerii unor măsuri corective de către funcționarii publici din cadrul ANPC, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat încălcări ale legislației specifice protecției consumatorilor. Acesta i-ar fi contactat telefonic pe unii dintre angajații hotelului și le-ar fi dat instrucțiuni pentru a face curățenie, a se echipa corespunzător și a-l aștepta pe președintele ANPC ce urma să vină în control', arată DNA.
În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancționată de către reprezentanții ANPC și, totodată, reprezentanții hotelului au fost felicitați de către inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru modul exemplar de desfășurare a activității, menționează procurorii.
DNA informează că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Cristian Popescu Piedone trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 446 / 5199 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





