Columbianul care plănuia sabotaje în România, condamnat definitiv la șase ani de închisoare
22 Septembrie 2025 Agerpres
El nu a reușit să-și pună planul în aplicare, datorită intervenției polițiștilor, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
Murillo Diosa Luis Alfonso, un columbian care intenționa să arunce în aer, la instigarea unei persoane rezidente în Rusia, obiective strategice din România, a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Instanța supremă a respins apelul columbianului, fiind menținută sentința dată în iunie 2025 de Curtea de Apel București.
Pe 13 noiembrie 2024, cetățeanul columbian, în vârstă de 34 de ani, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de acte de diversiune sub forma tentativei.
Anchetatorii susțin că Murillo Diosa Luis Alfonso s-a deplasat pe teritoriul României în luna iulie 2024, cu intenția de a comite acte de diversiune, la instigarea unei persoane din Rusia.
Instanța supremă a respins apelul columbianului, fiind menținută sentința dată în iunie 2025 de Curtea de Apel București.
Pe 13 noiembrie 2024, cetățeanul columbian, în vârstă de 34 de ani, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de acte de diversiune sub forma tentativei.
Anchetatorii susțin că Murillo Diosa Luis Alfonso s-a deplasat pe teritoriul României în luna iulie 2024, cu intenția de a comite acte de diversiune, la instigarea unei persoane din Rusia.
El intenționa să arunce în aer obiective situate în proximitatea unui complex din județul Ilfov unde se aflau un depozit de deșeuri reciclabile, precum și două sonde de extracție a petrolului și o stație de reglare/măsurare gaze naturale.
'Pe parcursul lunii iulie 2024, la instigarea unei persoane, cetățean străin rezident în Federația Rusă, bărbatul ar fi desfășurat o activitate intensă de documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective din România, toate prezentând importanță deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională. În perioada 28 - 30 iulie 2024, fiind prezent fizic pe teritoriul României, bărbatul de 34 de ani ar fi procedat la efectuarea recunoașterii obiectivelor pe care ar fi intenționat să le distrugă prin incendiere/explozie, la identificarea căilor de acces și de retragere ale obiectivelor vizate, obiective situate în proximitatea unui complex din județul Ilfov, unde s-ar fi aflat un depozit de deșeuri reciclabile, precum și două sonde de extracție a petrolului și o stație de reglare/măsurare gaze naturale', anunța, la acea vreme, Poliția Română.
De asemenea, columbianul ar fi realizat fotografii și filmări ale respectivelor obiective.
Procurorii au identificat și traseul urmat de columbian pentru a ajunge în România.
'Din cercetări a reieșit că, în dimineața de 28 iulie 2024, bărbatul de 34 de ani ar fi ajuns pe un aeroport din București, călătorind cu avionul, pe ruta Medellin, Columbia - Madrid, Spania - Mykonos, Grecia - București, Otopeni, ulterior deplasându-se la un hotel din municipiul București. La data de 29 iulie 2024, acesta s-ar fi deplasat de la hotel într-o localitate din județul Ilfov, în zona unui complex unde s-ar afla un depozit de deșeuri reciclabile, două sonde de extracție a petrolului, precum și o stație de reglare/măsurare gaze naturale, acesta având sarcina trasată de către persoana menționată anterior de a efectua o misiune de recunoaștere a zonei și de efectuare a unor fotografii', explică anchetatorii.
Bărbatul a efectuat stagiul militar în cadrul forțelor armate columbiene, fiind instruit în activități de culegere de informații, cercetare - documentare.
Conform anchetatorilor, columbianul cunoștea obiectivele misiunii pe care ar fi avut-o de executat în România, iar căutările efectuate prin intermediul internetului (substanțe și ingrediente de uz civil accesibile pe piața liberă), coroborate și cu pregătirea sa militară și cu unele materiale video accesate în mediul online - fabricarea unor dispozitive explozive/incendiare, confirmă sarcinile primite de la persoana de legătură, precum și intenția sa de a proceda la distrugerea unor obiective din România prin explozii, incendieri ori alte modalități, fapte de natură să pună în pericol securitatea națională prin raportare la obiectivele vizate - sonde de petrol, stație de reglare/măsurare gaze naturale, depozite de mase plastice.
El nu a reușit să-și pună planul în aplicare, datorită intervenției polițiștilor, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
'Întrucât sabotorul a fost reținut și nu a mai putut comunica cu coordonatorii, aceștia au fost induși în eroare de faptul că, în aceeași perioadă, la 01.08.2024, a avut loc un incendiu cauzat de un scurtcircuit, însă în localitatea Bragadiru din județul Teleorman. Astfel, canale de Telegram rusești au prezentat, în mod fals și cu imagini de la alte incendii, operațiunea ce viza locația din localitatea Bragadiru, Ilfov, identificată ca facilitate implicată în susținerea efortului de război al Ucrainei, acțiunea fiind atribuită unei grupări ucrainene de rezistență ce a distrus prin incendiere un 'centru logistic unde era stocat combustibil ce urma să ajungă în Ucraina'. Informațiile au fost dezmințite în mass-media românească, la momentul respectiv, ca urmare a unor comunicate oficiale emise de autoritățile române', declara SRI la acea vreme.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 406 / 5197 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





