ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Campanie de informare a Ministerului Justiţiei privind pedepsele aplicabile infracţiunilor săvârşite în timpul stării de urgenţă

25 Martie 2020   |   AGERPRES

Ministerul Justiţiei arată că, potrivit Codului penal, "orice infracţiune săvârşită împotriva unei persoane vulnerabile (bolnave) poate fi pedepsită în regim agravat. La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare".

 
 
Ministerul Justiţiei a lansat, miercuri, campania "Toleranţă zero faţă de infracţiuni!", prin care se doreşte informarea privind pedepsele aplicabile în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul stării de urgenţă.

Ministerul Justiţiei arată că, potrivit Codului penal, "orice infracţiune săvârşită împotriva unei persoane vulnerabile (bolnave) poate fi pedepsită în regim agravat. La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare".

Astfel, precizează sursa citată, furtul calificat, dacă infractorul a profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată sării de sănătate, cum este boala COVID-19, se pedepseşte cu un maximum de 7 ani de închisoare.


"Tâlhăria calificată săvârşită prin folosirea de substanţe paralizante, care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei, dacă infractorul a profitat de starea vădită de vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată stării de sănătate (cum este boala COVID-19), se pedepseşte, în funcţie de ipoteză cu maximum 12, 14 sau 20 de ani de închisoare", precizează MJ.

În ceea ce priveşte furtul calificat, săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional, dacă infractorul a profitat de starea de urgenţă, legislaţia prevede că se pedepseşte cu maximum 9 ani de închisoare.

"Tâlhăria calificată care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei se pedepseşte cu maximum de 20 de ani de închisoare", menţionează sursa citată.

Cu privire la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, Ministerul Justiţiei informează că legislaţia în vigoare prevede că transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această afecţiune, dacă s-a produs moartea unei persoane, se pedepseşte cu un maximum de 17 ani închisoare.

"În cazul săvârşirii a trei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor în condiţiile menţionate anterior, maximul pedepsei va fi de 29 ani şi 4 luni închisoare", indică MJ.

Potrivit sursei citate, în Codul penal se prevede, totodată, că se pedepsesc faptele de nerespectare a măsurilor dispuse de instituţiile statului în vederea prevenirii răspândirii bolilor.

"Declaraţiile false sau nedeclararea unor fapte către autorităţile abilitate poate fi pedepsită ca infracţiune. Dacă fapta este comisă profitând de starea de urgenţă, pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare", menţionează MJ, citând legislaţia penală în vigoare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3353 / 5197
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...