ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Augustin Lazăr: Modificările aduse legilor justiţiei pot conduce la apariţia unui blocaj instituţional

20 Februarie 2019   |   Mediafax

Ministrul Justiţiei a anunţat, marţi, că ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei şi a unor regulamente privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii a fost adoptată în şedinţa de Guvern.

 
 
Procurorul general Augustin Lazăr critică modificările aduse legilor justiţiei, prin ordonanţă de urgenţă, precizând că acestea pot conduce la apariţia unui blocaj instituţional.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), luând în considerare concluziile Curţii Europene a Drepturilor Omului formulate în cauza Baka c. Ungariei (Hotărârea din 27 mai 2014), văzând proiectul ordonanţei de urgenţă transmis Consiliului Superior al Magistraturii, îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocajul instituţional al Ministerului Public ce ar putea fi generat de recentele modificări ale legilor justiţiei şi de asemenea faţă de neconstituţionalitatea unora dintre prevederi", se arată într-un punct de vedere al procurorului general, postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.


Astfel, în ceea ce priveşte modificarea art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, Augustin Lazăr transmite că urgenţa şi situaţia extraordinară pentru adoptarea acestei soluţii legislative nu sunt justificate în expunerea de motive şi în preambulul ordonanţei de urgenţă. Procurorul general arată că Guvernul nu a expus niciun motiv pentru care, în privinţa funcţiilor de conducere prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 să deroge de la principiul separării carierelor, consfinţit prin modificările aduse Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi 317/2004 în cursul anului 2018, potrivit cărora, gestionarea carierei procurorilor se realizează de către Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

"Intervenţia legislativă dă expresie unei abordări inconsecvente a principiului separării carierelor şi, sub acest aspect se observă că soluţia legislativă ce ar urma să fie adoptată de Guvern, ca legiuitor delegat, nu a fost edictată în scopul de a răspunde unei nevoi de reglementare stringente, unicul scop al reglementării fiind doar acela de a contracara voinţa Parlamentului, ca organ legislativ suprem.

În acelaşi context, se constată că dispoziţiile potrivit cărora pot fi numiţi în funcţiile de conducere prev. de art. 54 alin. (1) şi judecători care au îndeplinit funcţia de procuror induc un tratament juridic discriminatoriu între judecători şi procurori, de vreme ce, procurorii nu pot accede în funcţii de conducere din cadrul instanţelor judecătoreşti şi nici chiar în funcţii de execuţie corespunzătoare instanţei la nivelul căreia îşi desfăşoară activitatea", potrivit sursei citate.

Lazăr avertizează că modificarea adusă art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu mai conţine nicio condiţie de vechime minimă pentru numirea în funcţiile de conducere la vârful ierarhiei Ministerului Public, ceea ce atrage lipsa de previzibilitate a normei de modificare şi că sunt ignorate de asemenea şi recomandările Rapoartelor MVC, Comisiei de la Veneţia şi GRECO.

În ceea ce priveşte introducerea art. 54 alin. (7 ind.1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 17 din proiectul ordonanţei, procurorul general arată că introducerea acestor modificări este justificată în expunerea de motive a proiectului ordonanţei de urgenţă prin: „necesitatea consolidării instituţionale a acestor structuri de parchet, dându-se eficienţă dispoziţiilor legale care să reglementeze mecanismele de numire în aceste funcţii de conducere, cu evitarea situaţiilor de provizorat, lipsa unor conduceri stabile a acestor instituţii judiciare generând probleme în ceea ce priveşte asigurarea unui management de calitate”.

Argumentele constând în lipsa unei conduceri stabile şi a unui management de calitate se plasează exclusiv la nivel de aserţiune, nefiind produsă nicio dovadă factuală în sprijinul acestora, transmite procurorul general.

"Arătăm însă, că, aplicarea coroborată a dispoziţiilor tranzitorii din art. 17, şi art. 54 alin. 7 ind.1 este susceptibilă să producă efecte previzibile contrare motivelor indicate de iniţiatorul proiectului de reglementare. Se va crea provizoratul pretins a fi înlăturat şi, mai mult, acesta va fi accentuat, în condiţiile lipsei unor mecanisme care să permită ocuparea acestor funcţii prin numire în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 17 din proiect. O asemenea situaţie va conduce la blocaj instituţional la vârful Ministerului Public şi al structurilor precizate, ceea ce pune în discuţie încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.Este de preferat o conducere „provizorie” decât absenţa oricărei conduceri, mai ales în sistemele care funcţionează pe principiul controlului ierarhic şi al unităţii de acţiune", avertizează Augustin Lazăr.

Referitor la introducerea alin. (6) din art. art. 88 ind.1 din Legea nr.304/2004, procurorul general transmite că, potrivit expunerii de motive a proiectului de reglementare, prin adoptarea acestor dispoziţii se tinde la înlăturarea unor neclarităţi sau dificultăţi legate de funcţionarea până în prezent a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

"Precizarea introdusă nu era necesară, de vreme ce ierarhia funcţiilor rezultă în mod clar din reglementarea acestei structuri (Secţiunea nr. 2 ind.1 din Cap. II- Organizarea Ministerului Public al Legii nr. 304/2004 – procuror şef secţie, procuror şef adjunct secţie, procuror), aspect absolut clar şi valabil în tot sistemul Ministerului Public, acolo unde există secţii/direcţii. În plus, ea prezintă potenţialul de a crea dificultăţi de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor din Codul de procedură penală; de asemenea, în raport cu unele dintre dispoziţiile acestui cod, este redundantă, de pildă, art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală. Soluţia legislativă contravine par. 150 teza finală şi par. 151 din Decizia nr. 33/2018 a Curţii Constituţionale, ceea ce constituie o încălcare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Prin efectul lor concret, aceste dispoziţii înlătură controlul ierarhic pe care îl exercită potrivit legii procurorul general al PÎCCJ, ceea ce contravine art. 132 alin. (1) din Constituţie şi principiului constituţional, al controlului ierarhic, care stă la baza funcţionării Ministerului Public", potrivit sursei citate.

Augustin Lazăr susţine că dispoziţiile art. 14 pct. 6 care instituie atribuţia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de a exercita şi retrage căile de atac, coroborate cu disp. art. 88 ind.8 alin. (2) care prevede participarea la soluţionarea acestor proceduri a procurorilor din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei este criticabilă pentru următoarele argumente:

- încalcă independenţa procurorului de şedinţă, prev. de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în condiţiile în care procurorii care exercită/retrag calea de atac nu fac parte din aceeaşi structură (secţie/unitate de parchet) din care fac parte procurorii care participă la soluţionarea cauzelor;
- lipsa de identitate a structurilor din care fac parte procurorii menţionaţi creează şi premisele unor disfuncţionalităţi, contrar celor afirmate în expunerea de motive.

"Toate aceste modificări pot conduce la apariţia unui blocaj instituţional, Ministerul Public putând ajunge în situaţia de a nu-şi exercita corespunzător atribuţiile constituţionale de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", conchide procurorul general.

Ministrul Justiţiei a anunţat, marţi, că ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei şi a unor regulamente privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii a fost adoptată în şedinţa de Guvern.

OUG pentru legile justiţiei care prevede o serie de modificări, precum numirea procurorilor de rang înalt sau chiar atribuţiile şefului Secţiei de anchetă. Una dintre prevederi arată că şeful Secţiei de anchetă poate dispune asupra tuturor soluţiilor cu magistraţi. Este modificată şi procedura de numire în funcţie a procurorilor de rang înalt, astfel că aceştia nu mai primesc aviz din partea Secţiei de procurori a CSM, ci din partea plenului Consiliului. O altă schimbare importantă se referă la delegările în funcţiile de conducere ale parchetelor. Astfel, potrivit noii OUG, procurorii nu pot fi delegaţi în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de preşedintele României. În prezent, Călin Nistor, adjunctul DNA, este delegat în funcţia de şef al Direcţiei, deoarece Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat numirea Adinei Florea pe această funcţie. În prezent, Adina Florea este la Secţia de anchetare a magistraţilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4442 / 4661
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...