ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele Iohannis cere Parlamentului să reexamineze modificările la Legea privind Consiliul Legislativ

29 Decembrie 2023   |   Agerpres

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această lege elimină condiţia ca regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ să fie aprobat în şedinţa comună a Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, cu avizul Comisiilor juridice reunite.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ privind modificarea şi completarea Legii pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, unul dintre motivele invocate de şeful statului fiind situaţia mandatelor celor ce conduc acest for.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această lege elimină condiţia ca regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ să fie aprobat în şedinţa comună a Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, cu avizul Comisiilor juridice reunite.

"Dat fiind rolul constituţional al Consiliului Legislativ de organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii, apreciem că se impune menţinerea acestei condiţii, ca o garanţie a relaţiei funcţionale dintre Parlamentul României şi această autoritate constituţională", precizează şeful statului.


Conform articolului 3 al legii supuse reexaminării, "mandatele preşedintelui Consiliului Legislativ şi preşedinţilor de secţie aflate în curs încetează la cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pot fi reînnoite o singură dată".

Pentru că legea stabileşte durata mandatelor pentru preşedintele Consiliului Legislativ şi pentru preşedinţii de secţii la o perioadă de cinci ani şi este stabilit că mandatele pot fi reînnoite o singură dată, articolul 3 "vine în contradicţie cu noul mecanism introdus, echivalând, din punct de vedere al duratei mandatelor, cu o resetare a duratei acestora la momentul intrării în vigoare a legii, direct în temeiul legii", explică Iohannis.

"În condiţiile în care, potrivit legislaţiei în vigoare, nu există o durată prevăzută a mandatelor preşedintelui Consiliului Legislativ şi preşedinţilor de secţii, dispoziţiile articolul 3 echivalează, în fapt, din punct de vedere juridic, cu noi numiri în aceste funcţii. În jurisprudenţa sa, instanţa constituţională a analizat compatibilitatea cu Constituţia a unor dispoziţii de lege care modifică regimul juridic al unor mandate - cu privire la autoritatea care are atribuţia de numire, la condiţiile de numire, la durată sau la cazuri de încetare - din cadrul instituţiilor statului, situaţie în care, pentru soluţia pronunţată, a fost relevantă şi determinantă consacrarea constituţională a instituţiilor respective", mai adaugă preşedintele.

În opinia sa, reanalizarea soluţiei legislative prevăzute de articolul 3, "care echivalează, din punct de vedere juridic, cu noi numiri ope legis ale conducerii Consiliului Legislativ, se impune cu atât mai mult cu cât norma s-a regăsit în forma iniţiatorului, care a fost respinsă de Camera Deputaţilor în cursul procedurii parlamentare, cu motivarea că nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării unei legi organice".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 764 / 5783
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...