ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele cere reexaminarea legii privind obligaţia autorităţilor centrale de a publica, din oficiu, informaţiile cu taxele

03 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

Preşedintele consideră că legea transmisă la promulgare nu respectă normele de tehnică legislativă.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, legea, adoptată de Parlament, şi transmisă în 21 octombrie preşedintelui spre promulgare, prevede obligaţia instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale de a publica, din oficiu, pe pagina proprie de internet şi în punctul de contact unic electronic informaţii cu privire la taxe, tarife sau comisioane, în cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea acestora.


"În forma transmisă la promulgare, legea instituie obligaţia de a publica informaţii cu privire la taxe, tarife sau comisioane, în cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea acestora, doar pentru administraţia publică centrală", fiind restrâns domeniul de aplicare al art. 1 din OUG nr. 41/2016, care include şi autorităţile locale şi persoanele juridice de drept privat, se menţionează în cerere.

"Aşadar, organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi persoanele juridice de drept privat (...) nu vor mai fi ţinute de obligaţia de publicare în format electronic a informaţiilor şi modelelor de formulare sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate, atât pe pagina de internet proprie, cât şi pe punctul de contact unic electronic, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar", arată preşedintele în cererea de reexaminare.

Totodată, "prin eliminarea acestei obligaţii se realizează un regres în materia standardelor de prestare a unor servicii publice de calitate în centrul cărora se află interesul cetăţenilor", mai consideră şeful statului.

De asemenea, preşedintele menţionează că, "în lumina tendinţelor actuale de digitalizare a serviciilor publice, cetăţenii apelează din ce în ce mai mult la instrumente digitale pentru accesarea diferitelor servicii, iar administraţia publică centrală şi locală este necesar să se adapteze noilor realităţi şi să contribuie la reducerea birocraţiei".

"În acest context, considerăm că menţinerea sferei actuale de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 41/2016 ce include autorităţile locale şi persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică care sunt autorizate să presteze un serviciu public, asigură respectarea principiilor specifice de funcţionare a administraţiei publice prevăzute de art. 580 din Codul administrativ. (...) Digitalizarea serviciilor publice bazată pe eficacitate şi transparenţă trebuie să reprezinte un deziderat asumat la nivelul întregii administraţii publice, motiv pentru care consacrarea unei obligaţii de a furniza informaţii în format electronic despre serviciile publice prestate doar la nivel central este în contradicţie cu acest deziderat", se mai arată în cerere.

Totodată, preşedintele consideră că legea transmisă la promulgare nu respectă nici normele de tehnică legislativă.

"În concluzie, introducerea unor obligaţii în sarcina autorităţilor publice de a publica, acolo unde este cazul, informaţii privind taxele, tarifele sau comisioanele percepute pentru prestarea unor servicii publice este o măsură benefică. În acelaşi timp, dat fiind faptul că măsurile prevăzute de actul normativ de bază reprezintă un ansamblu unitar care are ca scop degrevarea cetăţeanului de sarcini administrative în relaţia cu autorităţile publice, atingerea scopului legii se poate realiza numai în măsura în care sfera entităţilor vizate este una cât mai largă, în beneficiul cetăţenilor", se mai menţionează în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de către preşedinte.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1000 / 5860
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...