Mădălina Teodorescu (BRD): Datele statistice despre creditele neperformante de la BNR arată că există o creştere; media pieţei, 2,8%
05 Noiembrie 2025 Agerpres
Întrebată unde se observă o deteriorare a capacităţii de plată, ea a răspuns că aceasta există la persoanele fizice, pe zona creditelor de nevoi personale şi în zona veniturilor de până în 3.000 de lei.
Datele statistice despre creditele neperformante (NPL) de la Banca Naţională a României arată că există o creştere, media pieţei fiind la 2,8%, iar în cazul BRD se situează la 2,4%, a declarat, miercuri, Mădălina Teodorescu, director general adjunct al BRD Groupe Societe Generale, coordonator al activităţilor de retail.
"Nu vă ascund că odată cu creşterea substanţială a facturilor la utilităţi am regăsit o dificultate sau mici întârzieri. Nu este ceva care în momentul acesta să fie critic sau care să tragă un semnal de alarmă, dar există mici întârzieri. De altfel datele statistice de NPL de la BNR arată că există o creştere. Noi suntem şi sub media pieţei, de 2,8%, dacă nu mă înşel, noi suntem la 2,4%, şi dinamica pe care o avem este mult mai temperată tocmai pentru că din septembrie anul trecut proactiv am căutat soluţii şi ne-am gândit spre soluţii şi să fim mai prudenţi. Există şi o reticenţă în momentul de faţă la îndatorare. În prima parte a anului volumele faţă de anul trecut au crescut cu 40%, în a doua parte a anului s-au mai temperat. Clienţii sunt mult mai prudenţi. Vor să aştepte", a afirmat Mădălina Teodorescu, într-o conferinţă de presă.
"Nu vă ascund că odată cu creşterea substanţială a facturilor la utilităţi am regăsit o dificultate sau mici întârzieri. Nu este ceva care în momentul acesta să fie critic sau care să tragă un semnal de alarmă, dar există mici întârzieri. De altfel datele statistice de NPL de la BNR arată că există o creştere. Noi suntem şi sub media pieţei, de 2,8%, dacă nu mă înşel, noi suntem la 2,4%, şi dinamica pe care o avem este mult mai temperată tocmai pentru că din septembrie anul trecut proactiv am căutat soluţii şi ne-am gândit spre soluţii şi să fim mai prudenţi. Există şi o reticenţă în momentul de faţă la îndatorare. În prima parte a anului volumele faţă de anul trecut au crescut cu 40%, în a doua parte a anului s-au mai temperat. Clienţii sunt mult mai prudenţi. Vor să aştepte", a afirmat Mădălina Teodorescu, într-o conferinţă de presă.
Întrebată unde se observă o deteriorare a capacităţii de plată, ea a răspuns că aceasta există la persoanele fizice, pe zona creditelor de nevoi personale şi în zona veniturilor de până în 3.000 de lei.
"Ce pot să vă spun este că în BRD a fost o discuţie intensă în prima parte a anului şi am anticipat lucrurile acestea pentru că de altfel şi noi avem economişti şi colegi care analizează piaţa. Problema deficitului bugetar era o problemă care se discuta de ceva timp. Am anticipat lucrul acesta. Poate că în defavoarea dinamicii de creştere a businessului am fost mai prudenţi. Am sfătuit clienţii spre un grad de îndatorare mai mic încă din luna aprilie - mai a acestui an. Am încercat să îi sfătuim şi să-i îndreptăm spre produse care sunt mai predictibile. În BRD avem un produs de creditare ipotecară cu dobândă fixă pe 30 de ani şi suntem singurii în piaţă. Este un produs istoric pe care îl aveam pe raft de foarte mulţi ani şi pe care într-un context de piaţă de genul acesta l-am încurajat. Dacă vă aduceţi aminte şi la sfârşitul anului trecut noi am făcut o campanie în acest sens. De asta cumva încerc să vă induc legătura între ce am gândit noi în interior ca şi strategie şi ceea ce am promovat în piaţă. Septembrie - decembrie, anul trecut, noi am făcut o campanie de promovare a creditului ipotecar cu dobândă fixă pe 30 de ani tocmai pentru că sfătuiam clienţii spre o predictibilitate a cashflow-ului", a subliniat Mădălina Teodorescu.
BRD a anunţat miercuri că introduce opţiunea Multicurrency pentru cardurile de debit, o funcţionalitate care aduce un plus de flexibilitate şi control în gestionarea plăţilor cu cardul.
Disponibilă direct în aplicaţia You BRD, această opţiune le permite clienţilor să asocieze mai multe conturi în valute diferite - euro, dolari şi lire sterline - unui singur card de debit în lei.
"Prin lansarea opţiunii Multicurrency ne respectăm promisiunea de a oferi soluţii digitale performante şi inovative, care răspund cerinţelor actuale ale clienţilor noştri şi le facilitează gestionarea eficientă a fondurilor în mai multe valute", a mai spus Mădălina Teodorescu.
BRD Groupe Societe Generale operează o reţea de 356 de unităţi. La finalul lunii septembrie 2025, activele totale ale băncii se ridicau la 94 miliarde lei. BRD face parte din Societe Generale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 950 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





