ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum relansăm economia și o pregătim pentru viitor? Dezvoltarea este o alegere, nu o întâmplare

10 Februarie 2026   |   Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România

Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România

 
 
România, alături de Vietnam și India, formează grupul de state care au impresionat, la nivel global, în ultimul deceniu cu performanțele economice. Au urcat spectaculos în clasamentul global al complexității economice și au înregistrat totodată creșteri ale PIB de peste 80%. Concluzia rezultă din analiza Indicelui Complexității Economice dezvoltat de Harvard University și ne dă o lecție importantă: creșterea puternică depinde de complexitatea economică, adică de o economie diversificată în domenii cu valoare mare. 

Astfel, relansarea economică care este foarte necesară și de care se discută în aceste zile se poate realiza pornind de la aceste concluzii. Planurile de relansare economică implementate de România în ultimii ani au fost adesea generale și fără să aibă în vedere transformările majore pe care lumea le traversează, aduse în special de tehnologii. De exemplu, ediția din acest an a PwC CEO Survey arată că cei mai mulți lideri de companii se întreabă dacă  reușesc să țină pasul cu acest avans pentru a-și păstra relevanța în viitor. Aceeași întrebare ar trebui să și-o pună și guvernele. 


Ce înseamnă o economie complexă?
 
Indicele Complexității Economice efectuat de Harvard măsoară sofisticarea economiilor pe baza structurii exporturilor. Cu cât exportă mai multe categorii de produse sofisticate, pe care le produc puține țări, cu atât economia unei țări este mai complexă. Spre exemplu cel mai sus se află echipamentele industriale pentru prelucrarea metalului, transformatoarele electrice sau componentele electronice de precizie. 

Complexitate ridicată înseamnă valoare adăugată mai mare și salarii mai mari. Conform celor mai recente date INS, câștigurile medii nete în ramuri precum fabricarea calculatoarelor, autovehiculelor sau produselor farmaceutice, sunt cu 25-35% mai mari decât media industriei. 

Astfel, pentru a crește economia și nivelul general de bunăstare economică trebuie stimulată dezvoltarea industriilor complexe. Statisticile indică o corelație puternică între creșterea complexității și ritmul de creștere economică. Per total, 50 de țări care și-au crescut complexitatea economică în ultimii zece ani au înregistrat o creștere economică medie de 50%. La polul opus, 50 de țări care și-au redus complexitatea au avut o creștere medie de doar 29%, sub media globală de 37%. Printre cele din urmă se numără economii dezvoltate precum Germania, Franța și Japonia, dar și economii dependente de resurse naturale precum Norvegia, Brazilia și Rusia. Franța a coborât șapte poziții în topul complexității și a înregistrat creștere economică de doar 10%. Germania a pierdut două poziții, cu o creștere a PIB de 20%. 

România a urcat nouă poziții. Ce urmează? 

În cazul României, corelația dintre creșterea complexității și creșterea PIB este puternică. Pe locul 26 din 145 de țări analizate, a urcat nouă poziții în ultimul deceniu. În paralel, PIB-ul a crescut cu 83% între 2013 și 2023. 

Această evoluție s-a produs datorită  fondurilor europene și investițiilor străine semnificative. Soldul investițiilor străine directe a crescut cu 95%, de la 60 de miliarde de euro în 2013 la 118 miliarde în 2023. În industria prelucrătoare, cele mai mari creșteri ale investițiilor s-au înregistrat în sectoare complexe: producerea mijloacelor de transport (+135%) și fabricarea calculatoarelor și produselor electronice (+164%). 
Însă proiecțiile sunt că economia României va crește cu circa 1-2% pe an în anii următori. Exporturile au crescut mai încet decât economia, iar dependența de parteneri și piețe în declin este un semnal îngrijorător. Peste un sfert din exporturile noastre merg către Germania și Franța, iar legăturile cu lanțurile valorice germane în sectorul auto sunt puternice. 

Harta către diversificare 

Pentru România, analiza Harvard indică oportunități ample. Spre deosebire de Germania, care are nevoie de salturi tehnologice pentru a găsi noi domenii de creștere, România poate avansa prin pași incrementali, valorificând capacitățile deja existente. 

Analiza identifică domenii cu potențial, esențiale pentru tranziția energetică și rețelele inteligente, precum echipamentele electrice și mașinile industriale, panouri electrice, motoare și generatoare electrice. Alte segmente promițătoare sunt sectorul feroviar, cel al mașinilor agricole. 

Aceste sectoare pot susține creșterea în următorii 5-10 ani. Dar pentru orizontul 2035-2040, trebuie să fie plantate acum semințele unor industrii și mai complexe, cum este cea a circuitelor electronice integrate, deoarece totul, de la inteligență artificială la mașini electrice, se bazează pe aceste componente. 

România nu va deveni în următorii 15 ani un producător de cipuri de ultimă generație precum Taiwan, poate însă ținti să devină un jucător relevant în ecosistemul european, concentrându-ne pe designul de cipuri și R&D sau atrăgând investiții în packaging, asamblare și testare, segmente în care sunt disponibile fonduri europene semnificative. 

Trei pârghii pentru creșterea complexității 

Diversificarea nu se poate face fără un mix de capabilități existente și politici publice, iar creșterea complexității economice se sprijină pe trei piloni. 

Primul este atragerea de investiții străine care aduc know-how, nu doar locuri de muncă. România a experimentat deja efectul transferului de cunoștințe prin fabricile și centrele de cercetare deschise de companii străine. Acest lucru trebuie continuat, oferind nu doar stimulente, ci și un mediu economic și fiscal stabil și predictibil. 

Al doilea pilon este achiziția de know-how prin investiții ale companiilor românești în străinătate. La acest capitol România este mult în urma altor țări europene și chiar a vecinilor. Susținerea campionilor economici naționali în realizarea de achiziții internaționale strategice ar trebui să devină o prioritate. 

Al treilea este cultivarea ecosistemului antreprenorial și de startup-uri, care poate genera inovația endogenă de care avem nevoie pe termen lung. 

Toate acestea trebuie însoțite de investiții în educație și formare profesională aliniate cu nevoile sectoarelor în creștere. 

Dezvoltarea este o alegere, nu o întâmplare 

România se află într-un moment de inflexiune. Evoluția din ultimul deceniu arată că poate urca pe scara complexității economice, însă provocările viitoare, de la reconfigurarea industriei auto la tranziția energetică și la avansul inteligenței artificiale, vor testa capacitatea de adaptare. România are acum capabilitățile, oportunitățile și momentul potrivit, întrebarea este dacă va avea viziunea și disciplina de a acționa în direcția bună. 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 681 / 11092
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...