Investiție de 28 mil. € în extinderea capacităţii de producţie de cablaje auto, la Sânpaul (Mureş)
16 Martie 2022 Agerpres
Din suma totală, 12 milioane euro este contribuţia guvernamentală.
Unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa mondială de automotive, Hirschmann Automotive GMBH, a inaugurat, miercuri, la Sânpaul, în apropiere de Târgu Mureş, o nouă hală de producţie în valoare totală de 28 milioane euro, o parte din această finanţare constând într-un ajutor de stat obţinut de la Guvern.
Conducerea companiei a arătat că obiectivul investiţiei în valoare totală de 28 milioane euro, din care 12 milioane euro contribuţia guvernamentală şi 16 milioane euro contribuţie proprie, este extinderea capacităţii de producţie de cablaje auto şi crearea a 300 de noi locuri de muncă.
"Această investiţie aduce un pas imens în dezvoltarea domeniului automotive. Hirschmann este un jucător important pe piaţa de automotive cu 9 fabrici în 7 locaţii la nivel mondial. Aceste produse sunt concepute, fabricate şi livrate din Târgu Mureş. Aceasta este cea mai mare fabrică a noastră din lume. Acum 15 ani am început afacerile în România iar de atunci am crescut de 5 ori. În acest moment, 25% din afacerile noastre globale şi 30% din producţie vin de aici, din Târgu Mureş. Aici am găsit oameni de calitate, ne bucurăm şi de sprijinul autorităţilor şi sunt convins că vom face lucruri minunate", a declarat coordonatorul operaţiunilor din cadrul Hirschmann Automotive GMBH, Markus Ganahl.
Conducerea companiei a arătat că obiectivul investiţiei în valoare totală de 28 milioane euro, din care 12 milioane euro contribuţia guvernamentală şi 16 milioane euro contribuţie proprie, este extinderea capacităţii de producţie de cablaje auto şi crearea a 300 de noi locuri de muncă.
"Această investiţie aduce un pas imens în dezvoltarea domeniului automotive. Hirschmann este un jucător important pe piaţa de automotive cu 9 fabrici în 7 locaţii la nivel mondial. Aceste produse sunt concepute, fabricate şi livrate din Târgu Mureş. Aceasta este cea mai mare fabrică a noastră din lume. Acum 15 ani am început afacerile în România iar de atunci am crescut de 5 ori. În acest moment, 25% din afacerile noastre globale şi 30% din producţie vin de aici, din Târgu Mureş. Aici am găsit oameni de calitate, ne bucurăm şi de sprijinul autorităţilor şi sunt convins că vom face lucruri minunate", a declarat coordonatorul operaţiunilor din cadrul Hirschmann Automotive GMBH, Markus Ganahl.
Proiectul de la Sânpaul este realizat în proporţie de peste 50%, urmând până la finalul anului să fie implementat în totalitate.
"E cea mai mare platformă de producţie pe care am deschis-o în ultimii ani, am investit atât în clădire, cât şi în echipamente pentru a dezvolta mai multe produse pentru viitor. Pentru anul viitor, această investiţie aduce locuri de muncă şi o creştere la nivel global. O mare parte a investiţiei vine sub forma unui ajutor de stat furnizat de autorităţile din România. Prin participarea la aceste fonduri am reuşit să facem faţă unei investiţii aşa de mari (...) Am venit în urmă cu 15 ani ca să dezvoltăm o afacere de succes aici, în România. Operaţiunile noastre au crescut enorm în ultimii ani şi această nouă investiţie este o dovadă clară că am venit aici ca să rămânem. Vom discuta ulterior detaliile acestui proiect, dar pot să vă precizez că încă nu am terminat. Avem deja planuri pentru viitor să extindem această clădire, vorbim despre mai multe milioane de euro sub formă de investiţii şi de asemenea vom crea locuri de muncă", a afirmat Stefan Tschol, directorul financiar al Hirschmann Automotive GMBH.
Directorul general administrativ al Hirschmann Automotive SRL, Sebastian Paul Ilea, a precizat că în anul 2018 compania a fost invitată la o discuţie pentru a aplica la finanţările pentru ajutoare de stat în baza HG 807 din 2014 şi că proiectul depus a fost declarat câştigător.
Proiectul de investiţii al Hirschmann România SRL a vizat extinderea capacităţii de producţie cabluri utilizate în industria auto - pentru zona saşiu, respectiv pentru sistemul de frânare, suspensie, ABS şi direcţie -, iar valoarea ajutorului de stat aprobat a fost de 57,7 milioane de lei.
Directorul general operaţional al Hirschmann România SRL, Sebastian Cândea, a menţionat că aici se produc 5 mari categorii de produse, că are peste 1.600 de angajaţi şi două locaţii, una în Parcul Industrial Mureş şi una în comuna Sânpaul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3472 / 9287 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
Țuca Zbârcea & Asociații Tax, trei nominalizări la premiile ITR Europe Tax Awards 2026
RTPR asistă acționarii Dinamic92 în vânzarea companiei către Nordic Tyre Group, platformă europeană susținută de fondul nordic de private equity Axcel. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate), în prim plan
Roxana Abrașu, Partener NNDKP, avocat de Employment aflat pe lista scurtă la Legal 500 CEE Awards 2026: „Dreptul muncii a devenit teren de decizie strategică. Dacă ar fi să aleg un singur lucru care definește această practică, aș spune că este echilibrul”
Curtea de Apel București înlătură definitiv restricțiile contestate de acționarii minoritari ai Electromontaj. Dragne & Asociații și Pop & Partners au gestionat litigiul început în 2020
Deloitte România a asistat Digmatix, liderul regional în soluții Microsoft Business Applications, în intrarea pe piața locală prin achiziția Elian Solutions
Un deceniu de transformare în domeniul protecției datelor: cum a evoluat practica de la conformarea la cerințele GDPR la construirea unor mecanisme sofisticate de guvernanță a informațiilor | De vorbă cu Alexandra Nania, Managing Associate ZRVP, despre maturizarea pieței, noile exigențe ale companiilor și temele care ar putea defini următorii zece ani
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
O incursiune revelatoare în culisele unei lansări de succes | PRRF Law Firm, firma născută dintr-un spin-off Dentons, și-a definit deja identitatea pe piața de business law mizând pe energie, agrobusiness, M&A, achiziții publice și soluționarea disputelor. De vorbă cu partenerii fondatori despre filosofia din spatele acestei construcții, diferențiatori și validare, dar și despre ambiția de a ridica o firmă modernă, care să combine rigoarea unei case de avocatură de prim rang cu agilitatea uneia antreprenoriale
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





