ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Roca Industry a investit peste 6,5 milioane euro în operaţiunile din Republica Moldova

21 Februarie 2025   |   Agerpres

Compania consolidată Terra are 185 de angajaţi şi şi-a extins semnificativ capacitatea de producţie la 37 milioane de metri pătraţi anual. Obiectivul pentru 2025 vizează mărirea capacitaţii de producţie, pentru a transforma compania într-un pilon de referinţă la nivel regional.

 
 
Roca Industry, primul holding românesc specializat în segmentul materialelor de construcţii, a investit în total peste 6,5 milioane euro în operaţiunile din Republica Moldova, de la preluarea Terra Impex de către Bico Industries, a anunţat vineri compania.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a vizitat pe 20 februarie unitatea de producţie Terra Impex din Zona Economică Liberă Vulcăneşti, subliniind parteneriatul economic în creştere dintre România şi Moldova, conform unui comunicat al companiei.

"Terra face parte din portofoliul holdingului prin intermediul companiei BICO Industries, deţinută direct de ROCA Industry. Grupul BICO a intrat pe piaţa din Republica Moldova în 2022 prin achiziţia producătorilor de plasă din fibră de sticlă Europlas şi Terra, care ulterior au fuzionat, formând o entitate consolidată sub brandul Terra", se menţionează în comunicat.


Conform sursei citate, această fuziune strategică a avut ca obiectiv creşterea capacităţii de producţie, optimizarea operaţiunilor şi extinderea prezenţei regionale a holdingului.

"Guvernul susţine investiţiile care creează locuri de muncă pentru oameni şi dezvoltă economia. Terra Impex este o afacere românească de succes din Zona Economică Liberă Vulcăneşti, care s-a dezvoltat cu investiţiile ROCA. Compania are planuri ambiţioase de dezvoltare - vrea să crească capacitatea de producţie din Republica Moldova în următorii trei ani şi să creeze noi locuri de muncă, pe lângă cele aproape 190 deja existente. Este un exemplu concret de investiţie străină care transformă mediul de afaceri local şi contribuie la dezvoltarea economiei", a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, potrivit sursei citate.

Compania consolidată Terra are 185 de angajaţi şi şi-a extins semnificativ capacitatea de producţie la 37 milioane de metri pătraţi anual. Obiectivul pentru 2025 vizează mărirea capacitaţii de producţie, pentru a transforma compania într-un pilon de referinţă la nivel regional.

"Aceste investiţii fac parte din parcursul de construcţie al unor campioni regionali competitivi pe pieţele internaţionale, pe care ROCA şi l-a asumat. Astfel, compania noastră, BICO Industries, deja prezentă în Republica Moldova prin Terra, îşi continuă dezvoltarea ca parte integrantă a viziunii holdingului. Ne propunem să continuăm planul de investiţii în tehnologizare şi digitalizare şi să transformăm fabrica din Vulcăneşti în cel mai mare producător de plase din fibră de sticlă din Europa de Est. Ne bucurăm că iniţiativele de investiţie sunt susţinute în Republica Moldova şi prin programe guvernamentale şi analizăm activ posibilităţi de extindere aici şi pentru alte companii din portofoliul nostru, urmărind să replicăm modelele de succes şi să valorificăm sinergiile existente", a declarat Ionuţ Bindea, Senior Investment Manager ROCA Investments şi Preşedinte al CA Roca Industry, citat în comunicat.

Fabrica Terra din Vulcăneşti a trecut prin procese semnificative de modernizare, cu investiţii pentru instalarea unui nou echipament de producţie tricot, cu o capacitate de 10 milioane de metri pătraţi anual, finalizate în 2023. În prezent, compania îşi exportă produsele în România, Ucraina şi ţări din spaţiul comunitar european, reorientându-şi strategic focusul pe piaţă.

"Republica Moldova, ca şi România, are nevoie de investiţii sistemice, care să susţină o dezvoltare economică solidă şi de durată. Investiţiile de private equity reprezintă un catalizator important în acest proces, aducând nu doar capital, ci şi expertiză în implementarea unor strategii de creştere cu viziune regională. Este un model de dezvoltare care creează valoare pentru toate părţile implicate - generează beneficii economice pentru stat, este atractiv pentru investitori şi contribuie direct la bunăstarea comunităţilor locale," a declarat Anca Maniţiu, Senior Investment Manager Impetum Management.

Pentru perioada următoare, Terra va începe în 2025 un amplu proces de digitalizare, care va debuta cu implementarea unui sistem ERP, etapă care va fi urmată de implementarea soluţiilor WMS, MES şi APS în perioada 2026-2027, consolidându-şi astfel capabilităţile operaţionale şi poziţia pe piaţa internă şi regională, precizează sursa citată.

Roca Industry, holding deţinut majoritar de compania de private equity Roca Investments, reprezintă primul pilon strategic dedicat generării de valoare prin consolidarea şi modernizarea capacităţilor de producţie româneşti, cu scopul de a creşte competitivitatea industriei naţionale.

Roca Industry deţine direct un portofoliu de 5 jucători semnificativi din domeniul construcţiilor: Bico Industries (primul şi cel mai mare producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), Evolor (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producţie de vopsele şi lacuri), Dial (producător de produse din fir metalic), Electropast (unul dintre cei mai importanţi producători de cabluri electrice), Velta Doors (cel mai mare producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale, rezultat al fuziunii Eco Euro Doors cu Wprkshop Doors).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2143 / 20686
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...