Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
06 Martie 2025 Ștefania Enache
Interlocutoarea BizLawyer explică faptul că, pentru fiecare dintre modificările legislative care impactează businessul Bergenbier, este anticipat impactul și sunt luate măsuri de conformare care să asigure continuitatea și creșterea sustenabilă a afacerii.
| |
Marii jucători din economie stau cu ochii pe tot ceea ce se întâmplă atât la nivel național cât și internațional. În plan intern, ei urmăresc, în principal, cu mare atenție modul în care va arăta cadrul fiscal în anul 2025. Orice modificare apărută în această zonă generează efecte în lanț și obligă mediul de afaceri să găsească soluții rapide pentru a se adapta. Măsurile la nivel de companii sunt luate astfel încât impactul financiar să fie minimizat, iar activitatea firmei să nu aibă prea mult de suferit. Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA, își exprimă speranța că, orice schimbare va interveni, va avea un impact minim asupra consumatorilor și așa afectați de măsurile luate în 2024, dar și de nivelul inflației care s-a menținut unul ridicat.
Încă de la debutul anului 2024, companiile din industria băuturilor s-au confruntat cu creșterea accizei, dar și cu majorări de taxe. Toate aceste schimbări au avut un impact direct în costurile înregistrate de firmele de profil, fiind resimțite și de către consumatori în aceeași măsură.
„În plus, adoptarea noilor modificări legislative privind reciclarea precum și implementarea Sistemului de Garanție-Returnare au fost în centrul preocupărilor noastre în anul pe care îl încheiem. Contribuția esențială pe care Bergenbier S.A. a avut-o în SGR vine să confirme direcția strategică pe care o urmează organizația în susținerea economiei circulare. Noile reglementări europene privind raportarea de sustenabilitate (CSRD) impun raportarea extinsă a informațiilor non financiare inclusiv în domeniul mediului, social și al guvernanței. Bergenbier S.A. are o strategie de sustenabilitate bine pusă la punct, aliniată cu obiectivele globale ale grupului Molson Coors Beverage Company, din care facem parte. Suntem deja la al cincilea raport consecutiv de sustenabilitate, iar acest regulament ne va obliga să fim și mai transparenți în ceea ce privește impactul nostru asupra mediului și societății”, menționează Monica Constantin.
--------------------------------------------------------------------------------
Citește și
--------------------------------------------------------------------------------
Se fac analize pentru ca schimbările să nu aibă un efect puternic
Jucătorii din economie sunt foarte atenți și încearcă să facă analize astfel încât orice schimbare ar interveni să fie asimilată ușor fără un impact prea mare. Interlocutoarea BizLawyer explică faptul că, pentru fiecare dintre modificările legislative care impactează businessul Bergenbier, este anticipat impactul și sunt luate măsuri de conformare care să asigure continuitatea și creșterea sustenabilă a afacerii. „Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative”, nuanțează juristul.
În prezent, focusul este pe posibilele schimbări care pot interveni în plan fiscal în 2025. „În același timp, continuăm să susținem sistemul de Garanție-Returnare deoarece considerăm că acest sistem este unul care pe termen lung va avea un impact pozitiv, însă este un sistem care este încă în dezvoltare și calibrare pe nevoile consumatorilor”, completează Monica Constantin.
----------------------------------------------------------------
Citește și

→ Ionuţ-Alexandru Anghel, Group legal counsel - Ericsson: ”Potențialele schimbări legislative și majorări de taxe, la care se adaugă anumite schimbări prefigurate în ceea ce privește peisajul operatorilor de telecomunicații din țară, pot conduce la anumite consecințe adverse, de ordin operațional și financiar”
→ Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager la Amromco Energy: ”În următoarea perioadă ne așteptăm la majorări de taxe și impozite, dar și la liberalizarea prețului energiei. O creștere a prețurilor la energie în Europa nu poate aduce decât un val imediat de scumpiri resimțit local”
----------------------------------------------------------------
2024, un an provocator. Prevenția este cheia succesului
Analizând tot ceea ce s-a întâmplat până acum, avocatul apreciază că 2024 a fost un an dinamic și destul de provocator prin prisma modificărilor legislative. În același timp, a marcat multe realizări pentru compania în care activează.
„ Activitatea departamentului se concentrează pe prevenție și pe asigurarea pârghiilor care conduc la impactul pozitiv pe care Bergenbier îl are în industrie, în societate, dar și în comunitățile din care face parte. Printre principalele realizări aș mentiona proiecte complexe de conformare, cum ar fi implementarea cerințelor privind ambalajele și raportarea sustenabilității. Acest proiect a necesitat o colaborare extinsă între departamente, dar și gestionarea și consolidarea relațiilor cu partenerii de afaceri. Aș mai aminti și automatizarea proceselor, ceea ce a crescut semnificativ eficiența echipei juridice”, detaliază interlocutoarea BizLawyer.
Departamentul pe care Monica Constantin în coordonează acordă o importantă deosebită proiectelor majore care asigură o susținere a obiectivelor Bergenbier S.A. „În acest sens, vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative, dar și pe cele de prevenție, și vom menține focusul pe strategia de sustenabilitate și vom continuă să investim în dezvoltarea echipei”, precizează avocatul.
În contextul actual în care schimbările cu influență majoră asupra mediului de afaceri apar „peste noapte” este vital ca, la nivelul companiilor, să existe departamente juridice puternice, capabile să răspundă imediat la orice modificare ar interveni. Monica Constantin subliniază faptul că, având în vedere complexitatea tot mai mare a reglementărilor fiscale, comerciale și de mediu, compania va investi în primul rând în dezvoltarea echipei, în automatizarea proceselor și identificarea de parteneriate solide care să asigure o acoperire completă a nevoilor pe care departamentul le are.
„Privind retrospectiv, anul 2024 a fost unul plin de provocări și oportunități pentru Departamentul Juridic și Corporate Affairs al companiei noastre, iar rezultatele pe care le are anul acesta compania nu ar fi fost posibile fără implicarea, dedicarea și entuziasmul pe care le-au avut colegii în fiecare zi”, transmite interlocutoarea BizLawyer.
Citește și
→ Laura Rudnyanszky, Global Regulatory Lead la Accenture: ”Modificările legislative dinamice, în special cele legate de energie, comerț și protejarea mediului, vor impune companiilor să se adapteze rapid la noile cerințe. Adoptarea tehnologiilor digitale va genera noi provocări juridice”
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 220 / 2126 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 milioane Euro lansată de DIGI România
ANALIZĂ | Eurohold Bulgaria AD & Euroins Insurance Group AD vs România: 1-1 după prima încleștare la ICSID. Arbitrii au decis bifurcarea procedurii și vor analiza mai întâi efectele Acordului de denunțare a tratatelor bilaterale intra-UE. Urmează o fază preliminară decisivă - dacă România are dreptate, Tribunalul nu va avea jurisdicție, iar dosarul se oprește
PNSA, consultanții Five Elms Capital în runda de finanţare serie B a companiei Digitail Inc. | Echipă pluridisciplinară extinsă, coordonată de Florian Nițu (Partener M&A) și Diana Dobra (Managing Associate)
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, NNDKP, CMS, TZA și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2025. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





