Poşta Română: Concedierile colective afectează 100 de salariaţi din administraţia centrală
21 August 2023 AGERPRES
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a declarat, la începutul acestui an, că procesul de restructurare de la companie cuprinde aproximativ 1.000 de oameni, însă toţi vor avea opţiunea să rămână în companie pe alte funcţii.
Reorganizarea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) nu este un proiect nou, iar salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează Poşta Română, printre aceştia regăsindu-se şi aşa numitele "pile" politice ori situaţiile de conflict de interese.
Aceste precizări ale Poştei Române vin ca urmare a articolelor difuzate în mass-media în ultima perioadă, legate de reorganizarea companiei Poştei Române.
"Reorganizarea Companiei nu este un proiect nou. Acesta a fost demarat în anul 2021, ca parte a procesului de modernizare a Poştei Române; majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40. În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ, iar procedura de concediere colectivă ce se finalizează în scurt timp va permite Companiei să realizeze obiectivele ce ni le-am propus, inclusiv marile proiecte de investiţii precum modernizarea oficiilor, a Hub-ului logistic, achiziţionarea cutiilor poştale digitale, software-ului ERP şi multe altele", se menţionează într-un comunicat al companiei remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din administraţia centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale.
"Salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează Compania. Printre aceştia se regăsesc şi aşa numitele "pile" politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie; Managementul Companiei a solicitat Sindicatului reprezentativ încă din luna aprilie să transmită măsuri pentru limitarea numărului de concedieri. Sindicatul a refuzat transmiterea vreunei măsuri în acest sens. În urma măsurilor aplicate de către conducerea Poştei Române, numărul de salariaţi afectaţi de concediere a scăzut de la 501, la aproximativ 100. Dintre aceştia fac parte şi toţi salariaţii care ocupă posturi de consilier director general", transmite Poşta Română.
Poşta Română precizează că pentru cei aproximativ 100 de angajaţi care au primit preaviz, managementul a pus la dispoziţie peste 180 de posturi disponibile în reţeaua poştală, din care aceştia pot alege. Oferta cuprinde posturi precum factor poştal, curier poştal, manager unitate poştală, analist date, economist şi altele.
Aproximativ 50 de angajaţi ai Poştei Române au participat luni la o acţiune de protest în faţa companiei, ei fiind nemulţumiţi că au primit notificări de concediere, a declarat pentru AGERPRES Ionel Oţelea, preşedintele interimar al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR).
Întrebat dacă vor fi organizate şi alte acţiuni de acest fel, el a spus că acestea vor fi stabilite în cadrul structurii naţionale de conducere. "Noi ne pregătim de negocierea contractului colectiv de muncă şi probabil cu această ocazie o să pregătim şi un calendar de acţiuni de protest", a adăugat Ionel Oţelea.
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a declarat, la începutul acestui an, că procesul de restructurare de la companie cuprinde aproximativ 1.000 de oameni, însă toţi vor avea opţiunea să rămână în companie pe alte funcţii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8167 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS