ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Majoritatea companiilor se confruntă cu deficit de expertiză şi competenţe digitale în departamentele de taxe (raport)

10 Aprilie 2025   |   Agerpres

Sondajul mai constată că doar 32% dintre organizaţii investesc în dezvoltarea abilităţilor angajaţilor şi doar 29% angajează noi talente pentru a acoperi aceste lacune, în timp ce colaborarea cu consultanţi externi este soluţia preferată de multe organizaţii.

 
 
Mai puţin de jumătate (43%) dintre organizaţii se consideră pregătite să facă faţă noilor obligaţii de reglementare fiscală, precum Pilonul II despre care 91% spun că va avea impact asupra afacerii lor, arată sondajul Global Reframing Tax Survey 2025, realizat de PwC la nivel global.

Mai mult, 95% admit că au deficit de angajaţi cu competenţe în domeniul expertizei fiscale specializate, inteligenţei artificiale şi analizei datelor.

"Rezultatele sondajului arată clar că departamentele care gestionează taxele se află sub presiunea îndeplinirii unor obligaţii de conformare tot mai sofisticate. Prin urmare au nevoie de resurse mai multe şi de abilităţi complexe de analiză a unui volum de date în creştere pentru a putea susţine reinventarea în organizaţiile lor şi alinierea strategiei fiscală cu obiectivele comerciale ale companiilor. În multe organizaţii, modul în care este văzută fiscalitatea ca un centru de costuri şi conformitate nu mai reprezintă o abordare adecvată în contextul actual. Pe lângă gestionarea reglementărilor, companiile trebuie să investească în tehnologie şi în dezvoltarea competenţelor echipelor fiscale pentru a-şi realiza rolul strategic pe care îl au în dezvoltarea afacerilor", a declarat Ruxandra Târlescu, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică.


Sondajul mai constată că doar 32% dintre organizaţii investesc în dezvoltarea abilităţilor angajaţilor şi doar 29% angajează noi talente pentru a acoperi aceste lacune, în timp ce colaborarea cu consultanţi externi este soluţia preferată de multe organizaţii.

Astfel, 80% dintre respondenţi planifică să externalizeze cel puţin o parte din activităţile fiscale în următorii trei ani. Motivele principale includ accesul la competenţe în tehnologie, analiza datelor şi conformitate ESG, precum şi capacitatea de a menţine ritmul cu schimbările de reglementare.

Aproape jumătate (47%) dintre companiile participante la sondaj afirmă că îmbunătăţirea calităţii datelor este o prioritate pentru următorii trei ani, iar procente similare afirmă că funcţia fiscală va trebui să devină mai proactivă (43%) şi să se perfecţioneze în analiza datelor (42%). Cu toate acestea, atunci când sunt întrebaţi care sunt cele mai mari beneficii potenţiale ale transformării funcţiei fiscale, cele mai multe răspunsuri sunt reducerea costurilor şi creşterea eficienţei, planificarea şi strategia fiscală mai eficientă situându-se pe locul al treilea.

Pe măsură ce GenAI şi automatizarea câştigă teren, 56% dintre companii raportează deja beneficii concrete, iar peste 80% se aşteaptă ca GenAI să pregătească planificarea şi strategia fiscală în următorii trei ani.

Raportul PwC cuprinde opiniile a 1.205 directori din 47 de ţări şi evidenţiază rolul esenţial al implicării funcţiei fiscale în procesele de transformare digitală ale organizaţiilor pentru a maximiza valoarea strategică şi a reduce riscurile asociate.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2506 / 21374
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...