ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Economiile în lei ale populaţiei valorează mai puţin decât în urmă cu un an, deşi au crescut cu 7,4% (platformă)

29 Iulie 2026   |   Agerpres

Conform datelor centralizate de platforma OferteBancare.ro, pe baza Eurostat, România a înregistrat cea mai mare scădere a ratei de economisire din Uniunea Europeană, în primul trimestru al anului 2026, respectiv o reducere de 5,3% faţă de trimestrul anterior.

 
 

Depozitele în lei ale populaţiei au ajuns la 269,3 miliarde de lei, la finalul lunii iunie 2026, în creştere cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, însă după ajustarea cu inflaţia, economiile deponenţilor valorează mai puţin decât în urmă cu un an, reiese dintr-o analiză de specialitate publicată miercuri.

Conform datelor centralizate de platforma OferteBancare.ro, pe baza Eurostat, România a înregistrat cea mai mare scădere a ratei de economisire din Uniunea Europeană, în primul trimestru al anului 2026, respectiv o reducere de 5,3% faţă de trimestrul anterior.

"Fenomenul poate fi explicat prin faptul că multe gospodării sunt nevoite să consume din economiile acumulate anterior pentru a face faţă creşterii costului vieţii. Astfel, chiar dacă valoarea totală a depozitelor rămâne ridicată, capacitatea populaţiei de a continua să economisească începe să se reducă. Acest paradox explică de ce percepţia românilor asupra propriei situaţii financiare este adesea mai pesimistă decât ar sugera soldurile din conturile bancare", notează sursa citată.

Statistica Băncii Naţionale a României (BNR), menţionată în analiza citată, relevă faptul că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut, în iunie, cu 0,4% faţă de luna mai, şi au ajuns la 269,3 miliarde de lei. Comparativ cu iunie 2025, avansul este de 7,4%.

"Privite izolat, cifrele transmit un semnal pozitiv şi arată că românii continuă să economisească. Totuşi, aceeaşi statistică publicată de BNR arată că, după eliminarea efectului inflaţiei, depozitele populaţiei au înregistrat o scădere reală de 2,7% faţă de anul trecut. Cu alte cuvinte, deşi soldurile din conturi sunt mai mari, puterea lor de cumpărare este mai redusă. Deşi inflaţia din România a încetinit faţă de luna precedentă, aceasta rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, rata anuală a inflaţiei calculată după metodologia europeană (HICP) a fost de 9,2% în iunie 2026, mult peste media Uniunii Europene, de 2,9%. Diferenţa dintre inflaţie şi randamentul obţinut din economii poate transforma, în timp, o creştere aparentă a patrimoniului într-o pierdere reală de putere de cumpărare", susţin specialiştii.

OferteBancare.ro este un ecosistem digital, ce îmbină educaţia financiară cu instrumente moderne de comparare a ofertelor de credit, asigurări şi investiţii, oferind atât clienţilor, cât şi brokerilor acces la soluţii transparente şi eficiente pentru luarea unor decizii financiare informate.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8 / 22588
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
Recunoaștere regională pentru o expertiză fiscală matură | De vorbă cu Theodor Artenie, Partener Kinstellar, nominalizat pentru distincția „Tax Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre fiscalitatea devenită componentă strategică a deciziei de business, mandatele care depășesc consultanța „tradițională”, integrarea practicii de taxe într-o platformă regională și despre calitățile care fac diferența într-un mediu fiscal greu de anticipat
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...