ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AMEPIP începe, în ianuarie, controale privind procedurile de selecţie în întreprinderile publice

08 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Aceste controale au ca obiectiv asigurarea îndeplinirii jalonului asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în domeniul guvernanţei corporative, în vederea respectării angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană.

 
 
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va demara, începând cu luna ianuarie 2026, o serie de verificări la nivelul a 847 de autorităţi publice tutelare, în vederea analizării respectării procedurilor şi termenelor legale de selecţie a membrilor organelor de administrare şi conducere ale întreprinderilor publice, potrivit unui comunicat al agenţiei. 

"Acţiunile de control vizează analizarea cauzelor pentru care procedurile de selecţie a membrilor organelor de administrare şi conducere ale întreprinderilor publice nu au fost finalizate în termenele legale. Verificările au ca scop stabilirea persoanelor responsabile, precum şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare, potrivit competenţelor legale ale agenţiei", precizează AMEPIP.


Conform sursei citate, aceste controale au ca obiectiv asigurarea îndeplinirii jalonului asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în domeniul guvernanţei corporative, în vederea respectării angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană.

"Se are în vedere atingerea ţintei nr. 442 privind reducerea cu 50% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice centrale, precum şi a ţintei nr. 444 privind reducerea cu 10% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice locale", se arată în comunicat.

AMEPIP subliniază că va acţiona în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

"Rezultatele acestor verificări vor fi comunicate opiniei publice după finalizarea integrală a procesului de control, în condiţiile legii şi cu respectarea principiilor de transparenţă şi responsabilitate instituţională", menţionează agenţia.

Prin aceste demersuri, AMEPIP îşi reafirmă angajamentul ferm pentru asigurarea respectării principiilor de transparenţă, competitivitate şi responsabilitate în procesul de selecţie a conducerii întreprinderilor publice, contribuind astfel la îmbunătăţirea performanţei şi a guvernanţei corporative în sectorul public, se mai precizează în comunicat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1992 / 22697
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...