ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Modificările majore din legislația achizițiilor publice, comentate de avocații Mitel & Asociații. Proiectele cheie ale firmei în această arie de practică și câteva recomandări pentru companiile care vor să se deruleze proiecte de achiziții publice

15 Decembrie 2021   |   Ștefania Enache

Sectorul achizițiilor publice este foarte dimamic, iar dinamismul rezultă și ca urmare a schimbărilor legislative care au intervenit frecvent în acest domeniu.

Sorin Mitel, Senior Partner Mitel & Asociatii si Anemari Ciobanu, Senior Associate

 
 
Practica Mitel & Asociații în domeniul achizițiilor publice acoperă arii diverse: furnizarea și producția de echipamente sau elemente de infrastructură, prestarea de servicii sau furnizarea de produse pentru dezvoltarea rețelelor de apă, dezvoltatarea de software și tehnologie, furnizări în domeniile sectoriale etc.Portofoliul de clienți al firmei este format atât din jucători din zona privată, cât și din zona publică.Avocații oferă servicii complexe de asistență, implicându-se în tot ceea ce ține de un proiect de acest tip.

„Față de alte firme de profil din piață, apreciem că diferentierea o produce atât experiența îndelungată în această arie, cât și diferitele domenii și tipuri de clienți consiliați în acest domeniu. În consultanța oferită clienților noștri, ne-am poziționat atât în postura de ofertant în cadrul procedurilor, cât și de auditor al modalității de derulare a procedurilor de către autoritățile contractante. În egală măsură, prin mandatele acordate de clienții noștri de-a lungul timpului, ni s-a oferit posibilitatea de a explora și aprofunda domenii diferite, incluzând de exemplu elemente aferente finanțelor publice sau finanțărilor nerambursabile”, punctează Sorin Mitel, Senior Partner Mitel & Asociații.


Anii 2020 și 2021 au adus mai multe proiecte de achiziții publice pe masa avocaților Mitel & Asociații. Printre mandatele complexe în care experții s-au implicat se remarcă unul dintre ele, deoarece combină atât elemente de achiziție publică, cât și elemente ale contractelor de finanțare din fonduri europene. „În cadrul acestui mandat, experiența noastră în achizitii a venit în sprijinul clienților afectați de decizii arbitrare ale unor autorități publice în evaluarea modului de utilizare a finanțării. În egală măsură, mandatele primite au privit auditarea modului de derulare a unor proceduri de achiziție publica, cu precadere a modului de aplicare corespunzătoare a normelor în materie”, explică Sorin Mitel.




Un alt proiect cheie, pe care liderul Mitel & Asociații îl nominalizează, vizează contestarea rezilierilor fără temei ale contractelor de achiziție publică și a documentelor constatatoare emise în consecință. „Acest tip de proiecte implică o multitudine de resurse în cadrul firmei noastre, fiind extrem de importantă experiența atât în dreptul substanțial- materia achiziților publice, cât și în materie procedurală”, apreciază avocatul.

Clienții cu care colaborează firma de avocatură s-au confruntat și în acest an, la fel ca și în anii anteriori, cu o serie de proceduri de achiziție ale căror prevederi ambigue aveau posibilitatea de a determina dificultăți în construirea ofertelor și/sau implementarea contractelor de achiziție publică. „În măsura în care reacția clienților a fost rapidă, s-a reușit corectarea acestor prevederi și determinarea unui cadru corespunzător din punct de vedere al dispozițiilor achizițiilor publice. Solicitările clienților noștri au variat de la simple solicitări de clarificare a documentației de atribuire, contestarea dispoziților sau a deciziilor autorităților contractante în cadrul procedurilor, precum și auditarea modalității de derulare a procedurilor de achiziție publică”, menționează Sorin Mitel.

Complexitatea mandatelor în care Mitel & Asociații se implică rezultă și din complexitatea portofoliului de clienți pe care firma îl deține. „Clienții noștri sunt deopotrivă din domeniul privat, cât și din domeniul public, clienți pe care îi asistăm în cadrul procedurilor de achiziții publice, inclusiv privind elaborarea și răspunsul la clarificările în cadrul documentației de atribuire, în cadrul evaluării și atribuirii contractelor de achiziție publică, precum și litigiile aferente acestor etape. De asemenea, clienții noștri beneficiază de consultanță cu privire la achizițiile publice în domeniul apărării și al operațiunilor/acordurilor de compensare implicate de specificul acestor achiziții”, subliniază avocatul intervievat de BizLawyer.

 
 

Analiza schimbărilor legislative


Sectorul achizițiilor publice este foarte dimamic, iar dinamismul rezultă și ca urmare a schimbărilor legislative care au intervenit frecvent în acest domeniu.

În luna august, a fost adoptată Ordonanța de Guvern nr. 3/2021, despre care avocații apreciază că vizeaza eficientizarea procedurilor de achiziție publică pentru sprijinirea realizării investițiilor la nivel național.
Anemari Ciobanu, Senior Associate Mitel & Asociații, este de părere că prin eliminarea obligației de prezentare a certificatelor fiscale, prin reducerea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau prin reducerea termenului în care autoritatea contractantă trebuie să pună în aplicare decizia CNSC, procedurile de achiziție ar trebui să beneficieze de o accelerare în atribuirea contractelor.

„În același timp, modificările au ca rezultat și o reducerea a transparenței achizițiilor. Așadar, modificările au potențialul, cel puțin teoretic, de a genera un spațiu propice investițiilor, mai ales în contextul PNRR, prin eliminarea sau cel puțin limitarea amânărilor și a întârzierilor în implementarea unor proiecte de investiții.”, precizează avocatul.

Modificările majore din legislație

Din punctul său de vedere, modificările majore ale legislației achizițiilor publice au vizat, între altele, eliminarea obligației de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare ale operatorilor economici pentru demonstrarea îndeplinirii condițiilor solicitate în cadrul procedurilor, definirea subcontractantului, reducerea termenelor de întocmire a raportului procedurii, reducerea termenului în care autoritatea contractantă trebuie să adopte măsuri necesare pentru aplicarea deciziei CNSC sau a instanței de judecată. Acest tip de masuri vor determina o simplificare și o reducere a timpului aferent derulării procedurilor de achiziție.

„În opinia noastră, cea mai importantă modificare vizează stabilirea obligației pentru autoritatea contractantă de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător, anterior rămânerii definitive a soluției pronunțate de CNSC sau de instanța de judecată. Această modificare este una care nu este lipsită de critici și care prezintă riscul de a avea efectul invers celui scontat. Luând în considerare noua reglementare și faptul că în cadrul procedurii contestației formulate la CNSC nu se pot administra toate probele specifice soluționării în instanță (ex. proba cu expertiza), este posibil ca operatorii economici să prefere să formuleze contestațiile pe calea judiciară, iar acest lucru să ducă în realitate la majorarea termenelor de soluționare a acestora. Abordarea aceasta va fi dependentă, însă, de disponibilitățile financiare ale contestatorilor - spre deosebire de contestațiile formulate la CNSC, care presupun o cauțiune maximă de 2.000.000 lei recuperabilă, de principiu, după rămânerea definitivă a deciziei CNSC, contestațiile formulate în instanță sunt taxate cu 2% din valoarea estimată a contractului, până la valoare maximă de 100.000.000 lei, sumă care nu se va mai putea recupera în situația respingerii contestației. Abordarea contestatorilor va fi influențată și de ceea ce își doresc aceștia: o soluționare rapidă a contestației sau o potențială tergiversare a procedurii”, completează Sorin Mitel.

Anemari Ciobanu mai atenționează că, chiar în condițiile în care măsurile adoptate au aptitudinea, în principiu, să reducă termenele de derulare a procedurilor și să flexibilizeze procedurile de achiziție publică, aceste procese pot presupune în continuare, în unele cazuri, timp pentru soluționare și pot determina o întârziere în derularea procedurilor și în implementarea proiectelor respective.

„În acest moment, nu este clar dacă și în ce măsura astfel de contestații vor avea un impact important asupra PNRR și ce anume măsuri de simplificare sau corecții ale mijloacelor de contestare (care ar putea însemna și o limitare suplimentară a mijloacelor de atac) vor mai putea fi adoptate în viitor. Râmâne de apreciat și analizat, în funcție de experiența primei perioade de aplicare a achizițiilor finanțate din PNRR, ce măsuri suplimentare s-ar mai putea adopta pentru reducerea timpilor de implementare a acestor proiecte.”, nuanțează avocatul.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică

Asigurarea dreptului la justiție

O altă critică pe care avocații o aduc noii reglementări privitoare la încheierea contractului anterior epuizării căilor de atac este legată de faptul că nu este asigurat liberului acces la justiție/ la un recurs efectiv.

Anemari Ciobanu
subliniază faptul că, potrivit Directivei 89/665/CEE pe care Legea nr. 101/2016 o transpune, statele membre asigură accesul la căile de atac oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare. „Or, în măsura în care un contract este încheiat anterior epuizării acestor căi de atac, există riscul interpretării că accesul la justiție va fi limitat, de vreme ce exercitarea căilor de atac nu va mai putea împiedica atribuirea nelegală a unui contract”, atrage atenția avocatul.

Totuși, de principiu, măsurile adoptate prin noua legislație sunt susceptibile să determine o flexibilizare și o accelerare a procedurilor de achiziție publică.

Sorin Mitel consideră că, în măsura în care va fi implementat și gestionat în mod corect, PNRR va avea un impact important în economia românească.

În mod corespunzător, acest impact va determina și un volum de muncă suplimentar pentru avocați, atât prin consultanța acordată operatorilor economici în etapa de întocmire și depunere a ofertelor și la semnarea și derularea contractelor, cât și în cazul reprezentării acestora în litigiile legate de aceste proceduri. În egală măsură, mandatele vor putea include și consultanța acordată autorităților publice care derulează proceduri de achiziție publică în cadrul PNRR.

Avocații firmei Mitel & Asociații au și câteva recomandări pentru companiile care vor să se implice în proiecte de achiziții publice. Recomandările vizează, în primul rând, analiza documentației de atribuire. În funcție de experiența firmelor în astfel de proceduri, Sorin Mitel sugerează apelarea la profesioniști în domeniu-avocați, pentru a putea respecta termenele procedurale și pentru a putea formula clarificările necesare și/sau contestațiile care se impun, cu respectarea acestor termene.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1345 / 2276
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...