ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Termenul de înscriere în REGES-ONLINE a fost prelungit până la finalul anului

18 Septembrie 2025   |   Agerpres

Potrivit documentului, în prezent, doar 23% dintre firme au reuşit să finalizeze tranziţia, iar menţinerea termenului iniţial, până la 30 septembrie 2025, ar fi generat un risc major de blocaj operaţional, cu potenţiale sancţiuni aplicate angajatorilor care nu au avut acces complet la resursele tehnice sau suportul necesar.

 
 
Guvernul a aprobat joi prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal la platforma REGES-ONLINE până la data de 31 decembrie 2025, de la 30 septembrie anterior, pentru a evita un blocaj operaţional, în condiţiile în care doar 23% dintre firme au reuşit să finalizeze tranziţia, a anunţat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.

"Am decis să prelungim termenul pentru înrolarea în REGES-ONLINE până la sfârşitul anului, pentru ca niciun angajator să nu fie pus în situaţia de a primi sancţiuni. Cred că rolul statului este să ofere sprijin şi soluţii, nu bariere. De aceea, această perioadă suplimentară este un semn de respect faţă de mediul de afaceri şi faţă de cei care creează locuri de muncă. Am urmărit, am ascultat şi am răspuns îngrijorărilor. Însă, îndemn toţi angajatorii să facă demersurile necesare ca până la sfârşitul anului să se înscrie în noua platformă. REGES-ONLINE nu este un instrument perfect, dar este unul util şi modern pentru toţi angajatorii, iar tranziţia trebuie să fie una firească şi echilibrată", a declarat Manole, citat într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.


Potrivit documentului, în prezent, doar 23% dintre firme au reuşit să finalizeze tranziţia, iar menţinerea termenului iniţial, până la 30 septembrie 2025, ar fi generat un risc major de blocaj operaţional, cu potenţiale sancţiuni aplicate angajatorilor care nu au avut acces complet la resursele tehnice sau suportul necesar.

Drept urmare, s-a dispus prorogarea, până la data de 31 decembrie 2025, a termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor - REGES-ONLINE, respectiv: termenul în care angajatorii trebuie să se înregistreze în platforma REGES-ONLINE; termenul în care angajatorii trebuie să completeze şi să transmită toate elementele contractelor individuale de muncă active, care nu se regăsesc deja în sistemul informatic prevăzut de HG nr. 905/2017.

"Această măsură nu reprezintă o amânare a responsabilităţii, ci un gest de responsabilitate administrativă, menit să ofere un cadru realist şi echitabil pentru conformare. Toţi angajatorii sunt invitaţi să finalizeze înrolarea în REGES-ONLINE până la sfârşitul acestui an, având în vedere că termenul limită stabilit nu va mai fi prelungit", subliniază comunicatul Ministerului Muncii.

Trecerea la REGES-ONLINE nu presupune mutarea, de către angajator, a bazelor de date existente, aceasta fiind deja realizată în sistem. Angajatorii trebuie doar să îşi creeze cont în platformă, proces simplificat şi rapid, care asigură accesul direct la toate funcţionalităţile necesare, precizează ministerul de resort.

Comunicatul aminteşte beneficiile aduse de REGES-ONLINE, printre care administrarea digitală a contractelor de muncă şi acces permanent la istoricul acestora, raportarea în timp real şi actualizare automată a aplicaţiei, accesul securizat prin certificat digital calificat sau ROeID, integrarea cu sistemele informatice interne de resurse umane, fără proceduri suplimentare de transfer al datelor.

Platforma este disponibilă direct din browser, fără instalare locală, accesând https://reges.inspectiamuncii.ro/. Autentificarea în registru se poate realiza fie cu cont creat pe platforma RoEID, fie cu semnătură digitală confirmată la ANAF.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 321 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...