ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pîslaru: Astăzi suntem cu propunerea pentru 2027 să plecăm de la 4.100 în Legea salarizării; valoarea ajunge la 4.793 până în 2031

26 Mai 2026   |   Agerpres

Şeful de la Muncă a susţinut că această lege nu se adresează doar celor 1,2 milioane de angajaţi în administraţia publică, ci îi interesează şi pe lucrătorii din sistemul privat.

 
 
Propunerea privind valoarea de referinţă în proiectul de Lege a salarizării unitare în sistemul bugetar este de de 4.100 pentru 2027 şi se poate ajunge la 4.793 până în 2031, deci avem o creştere pe care o asumăm an de an, a afirmat, luni, ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. 

"Pentru că am primit întrebări cât va fi valoarea de referinţă, valoarea de referinţă ca să ne încadrăm într-o anvelopă de 8 miliarde de lei este 4.100. Valoarea aceasta de referinţă este un lucru foarte important, este elementul care va asigura predictibilitatea de creşteri salariale în viitor. Această valoare de referinţă va creşte ca urmare a două lucruri care se pot întâmpla. Primul lucru este legat de a creşte rapid. Deci, dacă ţara creşte ca PIB nominal, atunci evident că există spaţiu să creşti salariile în sectorul public. Atenţie, există o condiţionare că dacă-ţi creşte PIB-ul cu să zicem, 6%, trebuie să-ţi crească şi salariile cu 6%, dar condiţionarea este în sens invers. Dacă nu ai o creştere de PIB cu 6%, nu are cum să-ţi crească salariul cu mai mult de 6%. Al doilea lucru care este şi în acelaşi timp reflectă principiul invers: dacă ţara merge mai bine, lumea ar trebui să simte în buzunare că merge mai bine, nu doar în sectorul public, cât şi in sectorul privat. Cel de-al doilea lucru care mi se pare important este că, având în vedere faptul că plecăm de la un număr de personal de circa 1,2 milioane, o reducere a personalului prin reforma administrativă care să reducă până la urmă costul de personal total îţi permite să creşti valoarea de referinţă. Vreau să fim foarte expliciţi: există posibilitatea, dacă există o creştere de productivitate, să poţi să faci poate mai multe lucruri cu mai puţini oameni şi asta înseamnă că trebuie să-i remunerezi mai bine", a subliniat el.


Şeful de la Muncă a susţinut că această lege nu se adresează doar celor 1,2 milioane de angajaţi în administraţia publică, ci îi interesează şi pe lucrătorii din sistemul privat.

"Este o lege care, bineînţeles, interesează pe toată lumea, inclusiv pe cei din sectorul privat, care nu înţeleg de ce, de exemplu, vom avea o creştere în sectorul public şi dumnealor până la urmă nu au nicio creştere, pentru că activitatea dumnealor depinde de performanţa companiei. V-am spus că am adus elementele acelea de bonificare a performanţei şi v-am spus şi faptul că introducem această legătură cu creşterea economică. Dar este foarte important să înţelegem cum au crescut în timp aceste lucruri în ultimii ani (...) şi există sentimentul în sectorul privat că sectorul public câştigă mai mult decât ei. Iată, datele statistice susţin acest lucru şi atunci trebuie să fim atenţi în această ţară să nu creăm o divizare între categorii şi să avem o chestiune care este echitabilă pentru toată populaţia, nu numai în interiorul zonei publice", a arătat Pîslaru.

În opinia acestuia, vestea bună pentru sectorul bugetar este că acum va exista o predictibilitate cu cât ar putea să crească salariul, în funcţie de valoarea de referinţă.

"România are această curbă care se bazează pe creşterea economică şi vestea pentru toţi cei din administraţia publică este că în sfârşit ai o predictibilitate. Deci, ai o predictibilitate cu cât anume ar putea să crească valoarea de referinţă şi implicit salariul pe care îl ai. Astăzi suntem cu propunerea pentru 2027 să plecăm de la 4.100. Această valoare ajunge la 4.793 până în 2031 şi vedem, avem o creştere pe care o asumăm an de an. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că mizăm pe o restartare a creşterii economice şi vedem şi ca urmare a faptului că ai creştere economică, deci PIB-ul îţi creşte, se diminuează valoarea pe care tu o ai ca platformă salarială în PIB. Deci, e posibil să reconciliezi atât ideea de creştere a anvelopei salariale, cât şi ideea de spaţiu fiscal sau procent din PIB. Şi asta să ştiţi că este agreat cu Comisia Europeană, este angajamentul pe care România îl are şi, de altfel, evident că inclusiv suma de 770 de milioane de euro ca jalon din PNRR, ca reformă critică pe care trebuie să o facem şi pe care o evităm ca penalizare sau mai bine zis putem investi această sumă în lucrurile pe care le avem acum în plan rămâne în picioare", a adăugat ministrul interimar.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a publicat luni în dezbatere publică proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare şi calendarul de implementare.

Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru iniţierea procesului legislativ.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 54 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...