ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pachetul doi de măsuri de reformă, anunțat săptămâna viitoare

24 Iulie 2025   |   Agerpres

Legat de forma în care va fi aprobat pachetul doi de măsuri de reformă, respectiv prin angajarea răspunderii sau altă formă legislativă, Ioana Dogioiu a precizat că decizia va fi luată de coaliția de guvernare.

 
 

Pachetul doi de măsuri de reformă va fi anunțat, cel mai probabil, la mijlocul săptămânii viitoare, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.


''Ieri a existat o discutare a propunerilor, atât cele venite din partea Guvernului, pe care le cunoașteți, pentru că au fost anunțate de premier și de domnul ministru al Dezvoltării. În aceste zile și în cursul săptămânii viitoare, pachetul doi de măsuri va fi închegat, pachetul cu reforme, și atunci veți afla cum va arăta acest pachet de reformă. Încă suntem într-o fază de discuții, de analize și de închegare a pachetului doi'', a declarat Dogioiu, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, întrebată ce se întâmplă la acest moment cu finanțarea proiectelor din Programul ''Anghel Saligny'' care sunt sub procentul de realizare anunțat de premier și de ministrul Dezvoltării.


Întrebată despre notificările primite pe 18 iulie de unele Primării că nu vor mai primi finanțare prin ''Anghel Saligny'', purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus: ''Ministerul Dezvoltării vă poate răspunde la această întrebare punctual, sunt chestiuni tehnice ale Ministerului Dezvoltării. Pe decizie politică v-am spus, pe decizie guvernamentală, la mijlocul săptămânii viitoare, mă rog, în cursul săptămânii viitoare, nu știu dacă este la mijlocul săptămânii viitoare, vor fi luate decizii și va fi anunțat pachetul''.

Legat de forma în care va fi aprobat pachetul doi de măsuri de reformă, respectiv prin angajarea răspunderii sau altă formă legislativă, Ioana Dogioiu a precizat că decizia va fi luată de coaliția de guvernare. ''Este ceea ce urmează să decidă coaliția, dacă și când, după cel el va finalizat, în cursul săptămânii viitoare'', a indicat ea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 368 / 5862
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...