Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
26 Mai 2026 Agerpres
Documentul prevede că iniţierea, elaborarea şi propunerea de modificări ale legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se vor realiza în comun de către cele două ministere, iar avizarea proiectelor de acte normative în acest domeniu va fi obligatorie.
Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor vor exercita un mandat instituţional comun privind conceperea, aplicarea şi monitorizarea politicii salariale din sectorul public, potrivit proiectului noii legi a salarizării.
Conform documentului, Ministerul Muncii coordonează din punct de vedere tehnic şi metodologic elaborarea politicilor publice, strategiilor naţionale şi proiectelor de acte normative şi a metodologiilor de aplicare în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice şi asigură monitorizarea sistemului de salarizare pe baza datelor raportate anual de ordonatorii de credite.
Totodată, Ministerul Finanţelor coordonează din punct de vedere fiscal-bugetar sistemul de salarizare, prin evaluarea impactului bugetar, asigurarea sustenabilităţii şi încadrării în limitele bugetare, precum şi prin stabilirea regulilor de fundamentare, bugetare şi evidenţă a cheltuielilor de personal.
Conform documentului, Ministerul Muncii coordonează din punct de vedere tehnic şi metodologic elaborarea politicilor publice, strategiilor naţionale şi proiectelor de acte normative şi a metodologiilor de aplicare în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice şi asigură monitorizarea sistemului de salarizare pe baza datelor raportate anual de ordonatorii de credite.
Totodată, Ministerul Finanţelor coordonează din punct de vedere fiscal-bugetar sistemul de salarizare, prin evaluarea impactului bugetar, asigurarea sustenabilităţii şi încadrării în limitele bugetare, precum şi prin stabilirea regulilor de fundamentare, bugetare şi evidenţă a cheltuielilor de personal.
Documentul prevede că iniţierea, elaborarea şi propunerea de modificări ale legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se vor realiza în comun de către cele două ministere, iar avizarea proiectelor de acte normative în acest domeniu va fi obligatorie.
Potrivit proiectului, gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice va fi asigurată de fiecare ordonator de credite, în timp ce salarizarea personalului din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat va fi gestionată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
În cazul unităţilor sanitare publice, gestionarea sistemului de salarizare va fi asigurată de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Sănătăţii.
Proiectul mai arată că ordonatorii de credite vor avea obligaţia să stabilească salariile de bază, sporurile şi celelalte drepturi salariale ale personalului, precum şi promovările şi avansările în gradaţii, cu încadrarea în sumele aprobate în bugetele proprii.
Conform proiectului, controlul aplicării prevederilor privind salarizarea personalului bugetar va fi realizat de Guvern, prin ministere, instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi de alte autorităţi publice centrale autonome cu atribuţii în domeniu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 53 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





