CCR: Prevederile privind transferul judecătorilor de la instanțele civile la instanțele militare - neconstituțional
01 Aprilie 2026 Agerpres
Curtea a mai reținut, având în vedere cele statuate în jurisprudența sa și în acord cu aceasta, că elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al judecătorilor și procurorilor trebuie reglementate prin lege organică, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia.
Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit, marți, că sunt neconstituționale a prevederile articolului 32 alineatul 2 din Legea 303/2004 care nu cuprind detalii în legătură cu modalitatea concretă de transfer a judecătorilor de la instanțele civile la instanțele militare.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis marți AGERPRES, instanța constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis o excepție de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în articolul 32 alineatul 2 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, care nu precizează condițiile transferului de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis marți AGERPRES, instanța constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis o excepție de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în articolul 32 alineatul 2 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, care nu precizează condițiile transferului de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare.
'Prevederile art.32 alin.(2) din Legea 303/2004, care nu cuprind detalii în legătură cu modalitatea concretă de transfer a judecătorilor de la instanțele civile la instanțele militare, stabilind că aceasta se face potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale, așadar printr-un act infralegal, sunt neconstituționale, încălcând dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat și alin. (5) privind calitatea legii, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 125 alin. (2) privind transferul judecătorilor și art. 133 alin. (1) privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii', se explică în comunicat.
CCR menționează că, prin Decizia 454 din 24 iunie 2020, cu privire la condițiile în care se realizează transferul judecătorilor, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii 242/2018, și art. 60 alin. (1) din Legea 303/2004, în redactarea ulterioară Legii 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, și a constatat că aceste prevederi legale, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, sunt neconstituționale.
Curtea a mai reținut, având în vedere cele statuate în jurisprudența sa și în acord cu aceasta, că elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al judecătorilor și procurorilor trebuie reglementate prin lege organică, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia.
Totodată, judecătorii constituționali spun că, în condițiile în care art. 32 alin. (2) din Legea 303/2004 nu stabilește criteriile și procedura de transfer a judecătorilor militari și face referire la stabilirea acesteia printr-un regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale, stabilirea prin acte cu forță juridică infralegală a unor elemente esențiale ale raportului de muncă al judecătorului și, implicit, ale statutului acestuia relativizează 'în mod nepermis' condițiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă art. 125 alin. (2) din Constituție, sunt contrare și exigențelor constituționale de stabilitate, previzibilitate și claritate, cuprinse în art. 1 alin. (5), iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie, determină o stare de incertitudine juridică.
Conform comunicatului, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale în materie, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă și, ca atare, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea.
'Or, reglementarea procedurii de transfer a judecătorilor și procurorilor militari prin regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale, în temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, (...) determină și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 133 alin. (1) privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 454 din 20 iunie 2020, paragraful 34)', subliniază CCR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 91 / 5849 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





