CCR declară neconstituțională o reglementare prin care se introducea o practică unitară în soluționarea litigiilor pe salarizare
16 Iulie 2026 Agerpres
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, este neconstituțională în ansamblul său.
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, este neconstituțională în ansamblul său.
Într-un comunicat de presă difuzat joi, Curtea Constituțională susține că motivarea adoptării ordonanței de urgență este una formală, nefiind invocată existența unei situații extraordinare, preexistente, cuantificabile și obiective, care să necesite reglementarea imediată, astfel încât a constatat încălcarea art.115 alin.(4) din Constituție.
'Ordonanța de urgență criticată urmărește instituirea unei proceduri speciale pentru soluționarea litigiilor privind salariile, pensiile și alte drepturi sociale ale personalului plătit din fonduri publice, prin crearea unui mecanism de unificare a practicii judiciare. Totuși, existența unei practici neunitare nu reprezintă o situație extraordinară, fiind inerentă oricărui sistem judiciar, iar mecanisme privind asigurarea unei jurisprudențe unitare, precum recursul în interesul legii și hotărârile prealabile, sunt deja reglementate de Codul de procedură civilă. Ca atare, elementele de oportunitate legislativă invocate nu se încadrează în exigențele constituționale referitoare la adoptarea ordonanțelor de urgență a Guvernului', explică CCR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 5857 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
Țuca Zbârcea & Asociații Tax, trei nominalizări la premiile ITR Europe Tax Awards 2026
RTPR asistă acționarii Dinamic92 în vânzarea companiei către Nordic Tyre Group, platformă europeană susținută de fondul nordic de private equity Axcel. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate), în prim plan
Roxana Abrașu, Partener NNDKP, avocat de Employment aflat pe lista scurtă la Legal 500 CEE Awards 2026: „Dreptul muncii a devenit teren de decizie strategică. Dacă ar fi să aleg un singur lucru care definește această practică, aș spune că este echilibrul”
Curtea de Apel București înlătură definitiv restricțiile contestate de acționarii minoritari ai Electromontaj. Dragne & Asociații și Pop & Partners au gestionat litigiul început în 2020
Deloitte România a asistat Digmatix, liderul regional în soluții Microsoft Business Applications, în intrarea pe piața locală prin achiziția Elian Solutions
Un deceniu de transformare în domeniul protecției datelor: cum a evoluat practica de la conformarea la cerințele GDPR la construirea unor mecanisme sofisticate de guvernanță a informațiilor | De vorbă cu Alexandra Nania, Managing Associate ZRVP, despre maturizarea pieței, noile exigențe ale companiilor și temele care ar putea defini următorii zece ani
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
O incursiune revelatoare în culisele unei lansări de succes | PRRF Law Firm, firma născută dintr-un spin-off Dentons, și-a definit deja identitatea pe piața de business law mizând pe energie, agrobusiness, M&A, achiziții publice și soluționarea disputelor. De vorbă cu partenerii fondatori despre filosofia din spatele acestei construcții, diferențiatori și validare, dar și despre ambiția de a ridica o firmă modernă, care să combine rigoarea unei case de avocatură de prim rang cu agilitatea uneia antreprenoriale
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





