
Vîlceanu: În perioada care vine încheiem discuţiile pe programele operaţionale gestionate de MIPE;lucrurile sunt destul de mature
07 Aprilie 2022
AgerpresÎn ceea ce înseamnă cadrul legal pentru a putea începe şi desfăşura viitorul cadru bugetar, Vîlceanu a menţionat că a fost adoptată şi ordonanţa de urgenţă privind fluxurile financiare din programele operaţionale viitoare.
Discuţiile cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte programele operaţionale pe care le va gestiona Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) vor fi finalizate în perioada următoare, lucrurile fiind destul de mature, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Dan Vîlceanu, subliniind că mai trebuie făcute doar mici ajustări.
"În ceea ce priveşte negocierea programelor operaţionale viitoare, trebuie să menţionez faptul că în perioada decembrie 2021 şi februarie 2022 a fost publicată a doua versiune a Acordului de Parteneriat şi a programelor operaţionale subsecvente, mai puţin Programul Operaţional Tranziţie Justă. În şedinţa de Guvern de acum o săptămână am şi adoptat memorandumul privind transmiterea Acordului de Parteneriat către Comisia Europeană. Conform discuţiei pe care am avut-o cu reprezentanţii CE, săptămâna aceasta vom încărca în acel sistem SFC (sistemul electronic de schimb de date n.r.) varianta noastră de Acord de Parteneriat, urmând ca în perioada care vine să încheiem discuţiile pe fiecare program în parte în ceea ce priveşte programele operaţionale pe care le va gestiona MIPE. Lucrurile sunt destul de mature. A fost publicată şi trimisă inclusiv varianta revizuită numărul 2 la Comisie şi suntem pe final, mici negocieri, mici ajustări să spunem ale programelor operaţionale pe care le va gestiona MIPE", a spus Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de bilanţ.
În ceea ce înseamnă cadrul legal pentru a putea începe şi desfăşura viitorul cadru bugetar, Vîlceanu a menţionat că a fost adoptată şi ordonanţa de urgenţă privind fluxurile financiare din programele operaţionale viitoare.
"De asemenea, am iniţiat şi adoptat Hotărârea de Guvern privind stabilirea regulilor de eligibilitate, care se află acum în fază de avizare interinstituţională, practic se află la celelalte ministere", a adăugat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
El a amintit şi despre soluţionarea problemei întâmpinate la Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) din cauza falimentului City Insurance, unde exista o expunere la garanţii de peste 3 miliarde de euro.
"Am soluţionat o problematică în această perioadă după ce City Insurance a intrat în faliment şi am avut un act normativ OUG 19 din 2 martie 2022 prin care soluţionam acest lucru. Noi am avut la POIM o reală problemă cu intrarea în faliment a City Insurance, pentru că am avut o expunere la garanţii de bună execuţie emise de City Insurance de aproximativ 3 miliarde de euro şi pentru POIM a fost o problema importantă", a mai transmis Dan Vîlceanu, în conferinţa în care şia- anunţat demisia din funcţie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4660 / 9807 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...