
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
07 August 2025
B. A.Împrumutul este acordat sub forma a două facilități revolving pe termen lung, contractate pentru scopul refinanțării facilităților de credit existente contractate anterior de Grupul Ameropa, precum și pentru scopuri corporative generale.
![]() |
Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) a asistat Grupul Ameropa, unul dintre cei mai mari comercianți de cereale, alături de Hogan Lovells, cu privire la refinanțarea în totalitate a facilităților de credit existente. Noua finanțare este în valoare de până la 1.350.000.000 USD. Din sindicatul de bănci fac parte Coöperatieve Rabobank U.A., Raiffeisen Bank International AG și UniCredit Bank GmbH.
Împrumutul este acordat sub forma a două facilități revolving pe termen lung, contractate pentru scopul refinanțării facilităților de credit existente contractate anterior de Grupul Ameropa, precum și pentru scopuri corporative generale. . .
Împrumutul este acordat sub forma a două facilități revolving pe termen lung, contractate pentru scopul refinanțării facilităților de credit existente contractate anterior de Grupul Ameropa, precum și pentru scopuri corporative generale. . .
Echipa PNSA care a gestionat aspectele juridice ale acestui proiect a fost coordonată de Bogdan C. Stoica (Avocat Asociat), cu contribuția Ioanei Lazăr (Avocat Colaborator Senior) și a Crinei Stan (Avocat Colaborator).
De menționat că PNSA a fost alături de Ameropa și în finanțările primite de-a lungul timpului. În 2023, Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) a asistat gigantul elveţian în semnarea unei facilități de refinanțare completă a principalului său sistem de credit revolving (RCF) din România. Facilitatea de refinanțare s-a încheiat atunci pentru o sumă totală de 542 milioane EUR, marcând o creștere substanțială față de facilitatea anterioară de 347 milioane EUR, primită cu un an înainte de la un sindicat bancar condus de BCR și Raiffeisen. PNSA a fost alături de Ameropa și în finanțarea primită în 2022.
Ameropa este, de altfel, un client tradițional al firmei Popovici Nițu Stoica & Asociații, grupul elvețian primind asistență juridică cu privire la întregul său program de achiziții și investiții în România, inclusiv achiziția Azomureș Târgu Mureș (cel mai mare producător de îngrășăminte din România), Chimpex (unul dintre cei mai mari operatori din Portul Constanța) și Ameropa Grains (fostă Comcereal Constanța, aflată în topul comercianților de materii prime agricole din România), precum și a numeroase silozuri, unități de depozitare și distribuție și/sau afaceri de la diverși jucători.
PNSA a fost alături de Ameropa încă de la intrarea sa în România, în urmă cu aproape 16 de ani. În ultimii ani, elvețienii au preluat mai multe unități de depozitare, echipamente și contracte de la firme locale, care operau în teritoriu.
PNSA a asistat Ameropa Grains cu privire la achiziția platformei agricole Miroși ̸ Căldăraru, care include depozite, silozuri, echipamente și birouri, de la Net Farming, parte a Grupului Agricover. Această tranzacție facea parte dintr-un program de achiziție și restructurare a activelor agricole lansat de Grupul Ameropa în România, care a implicat achiziția de silozuri, spații de depozitare și distribuție și/sau afaceri în toată țara.
De asemenea, Ameropa a achiziționat, în anii trecuți, spații de depozitare, echipamente și contracte de la firma Cerealfert. Printre țintele de achiziții a fost depozitul de cereale cu o capacitate de 20.000 tone din Vlădeni, judeţul Iaşi, deținut de firma Cereal Bac, într-o tranzacție estimată la peste două milioane de euro. Traderul elvețian a preluat și afacerea Comcereal Assets, într-o tranzacție ce a presupus achiziția unor spații de depozitare, echipamente și contracte în Brăila. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de cumpărător în toate fazele tranzacțiilor.
PNSA a asistat grupul Ameropa și în 2022, în achiziția unui pachet suplimentar de acțiuni de 30% în companiile agricole Promat Comimpex și Agroind Cauaceu, cei mai importanți distribuitori de materii prime agricole din nordul României. Împreună cu achiziția inițială din 2018 a unui pachet de acțiuni de 40%, noua tranzacție conferă Ameropa pachetul de control de 70% în cele două companii de distribuție. Aceste tranzacții au presupus și o restructurare corporativă complexă.
Reamintim că traderul elveţian Ameropa a preluat in 2011 controlul Azomureș, cel mai mare producător de ingrăşăminte din Romania, intr-una dintre cele mai mari tranzacţii de tip M&A incheiate pe piața locală. Elvețienii au fost asistați în această achiziție de firma de avocatură Popovici Niţu Stoica & Asociaţii, care a oferit consultanță holdingului Ameropa de-a lungul timpului, inclusiv cu privire la preluarea Comcereal Constanța în 2009. Ulterior, Ameropa Holding a mers pe mana avocatilor PNSA și pe piața de capital, oferta de preluare a Azomureș fiind aprobată la acea vreme în timp record.
Ameropa este un grup de agro-business cu sediul în Elveția, fondat în 1948, cu activități la nivel mondial care acoperă întregul lanț de aprovizionare, de la producție, logistică și comercializare, la distribuție. O activitate de bază a grupului este comercializarea și distribuția la nivel global a îngrășămintelor, produselor alimentare și furajere, susținute de active complementare, cum ar fi silozuri, depozite și facilități portuare, precum și active din amonte, cum ar fi fabricile de producție de îngrășăminte. Activ în peste 30 de țări, grupul este cel mai mare exportator de cereale din regiunea Dunării și cel mai mare comerciant global independent de îngrășăminte, care investește selectiv în active logistice și de procesare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2 / 8854 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...