ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a înregistrat una dintre cele mai mari emisiuni de obligațiuni din ultimii ani pe piețele internaționale, atrãgând aproximativ 4,7 miliarde de euro. Deși în scãdere, costurile de împrumut rãmân la o valoare ridicatã

18 Iulie 2025   |   R. T.

Filip & Company a acordat asistență juridică Ministerului Finanțelor din România, alături de firma internațională de avocatură Linklaters, în cadrul noii emisiuni de obligațiuni în trei tranșe, în valoare totală de 4,7 miliarde de euro.

 
 
România a realizat, luna aceasta, una dintre cele mai importante operațiuni financiare din ultimii ani pe piețele internaționale. În urma emisiunii de euroobligațiuni din 9 iulie 2025, Ministerul Finanțelor a atras, prin împrumut de pe piețele externe, o sumã totalã de 4,7 miliarde de euro echivalent. Aceasta este a treia astfel de tranzacție realizatã în 2025, iar suma totalã este cea mai mare atrasã în acest an. Costurile de împrumut, deși în scãdere, rãmân la valori ridicate.

Emisiunea recentã a înregistrat un interes considerabil din partea investitorilor, cererea totalã fiind de peste 9,5 miliarde USD pentru tranșele în dolari și peste 4,5 miliarde EUR pentru tranșa în euro (sume care nu includ cererea din partea bãncilor intermediare).


Obligațiunile României au fost suprasubscrise de aproape 2,8 ori - investitorii au vrut sã cumpere de aproape trei ori mai mult decât suma contractatã. Au participat în total peste 240 de investitori, iar fondurile atrase au fost decontate pe 16 iulie 2025.

Succesul acestei emisiuni este marcat și prin condițiile financiare obținute. În cadrul procesului, în baza creșterii accelerate a ordinelor de cumpãrare venite din partea investitorilor, România a reușit sã scadã costurile inițiale ale împrumutului. Marjele de risc (spread-urile) fațã de referințele avute în vedere (obligațiunile SUA la maturitãți similare respective nivelul ratelor swap în euro) au fost reduse cu 40 de puncte de bazã pentru toate tranșele.

De asemenea, pentru obligațiunile în USD pe 5 ani, statul nu a plãtit nicio primã suplimentarã, iar pentru cele pe 10 ani și pentru tranșa în euro s-au înregistrat prime negative de 3, respectiv 10 puncte de bazã, ceea ce înseamnã cã România s-a împrumutat la un cost mai mic decât cel aferent pieței secundare.

Aceastã tranzacție face parte din strategia României de a se finanța extern în 2025, asigurând atât acoperirea necesarului de finanțare, cât și consolidarea rezervei de valutã a statului.

„Acest succes al României pe piețele internaționale de capital reconfirmã încrederea investitorilor în capacitatea României de a implementa și lua în continuare mãsurile necesare în vederea corectãrii dezechilibrelor actuale. Realizarea emisiunii dupã o perioadã marcatã de incertitudini politice și economice și într-un context geopolitic provocator a reconfirmat percepția pozitivã a investitorilor fațã de primul pachet de mãsuri aprobat, cât și fațã de capacitatea de a continua implementarea reformelor necesare care vor contribui la sustenabilitatea fiscalã a României,” a declarat Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Cine a cumpãrat obligațiunile României


Emisiunea de euroobligațiuni a beneficiat de o bazã investiționalã foarte diversificatã, atât din punct de vedere geografic, cât și din perspectiva tipurilor de investitori.

Din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranșe denominate în USD se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au avut o pondere în cadrul maturitãților de 5 și 10 de ani de 76% și respectiv 80%. Totodatã fondurile de pensii și companiile de asigurãri au avut o distribuție de 8% și 7%, fondurile suverane și instituțiile oficiale o distribuție 2% și 1%, bãncile comerciale și private au avut o alocare de 2% și 3% și fondurile speculative au beneficiat de o alocare de aproximativ 12% și 9%.

Pentru seria denominatã în EUR, investitorii au fost reprezentați în proporție de 67% de fonduri de active administrate privat, 15% fonduri speculative, 15% fonduri de pensii și companii de asigurãri, 2% bãnci comerciale și private și 1% fonduri suverane și instituțiile oficiale.

Distribuția geograficã a investitorilor, pentru maturitatea de 5 ani USD a fost urmãtoarea: Europa de Vest 68%, America 25%, Orientul Mijlociu 5%, APAC 1% și CEE 1%.

Pentru maturitatea de 10 ani USD, distribuția geograficã a investitorilor a fost: Europa de Vest 70%, America 21%, Orientul Mijlociu 3%, APAC 3% și CEE 3%.

Nu în ultimul rând, pentru redeschiderea seriei denominate în EUR scadentã în iulie 2039, distribuția geograficã a investitorilor a fost urmãtoarea: Europa de Vest 73%, CEE 16%, America 9%, Orientul Mijlociu 1% și APAC 1%.

România a vândut obligațiuni în 3 tranșe, din care 2 miliarde USD cu maturitatea de 5 ani, cu un randament de 5,772% și o ratã de dobândã de 5,750% pe an și 1,75 miliarde USD cu maturitatea de 10 ani, cu un randament de 6,642% și o ratã de dobândã de 6,625% pe an, respectiv 1,5 miliarde EUR prin redeschiderea seriei scadente in iulie 2039, cu un randament de 6,530% și o ratã de dobândã de 6,750% pe an.

Tranzacția a fost intermediatã de unele dintre cele mai mari instituții financiare internaționale: BofA Securities Europe SA, Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, J.P. Morgan SE, Raiffeisen Bank International AG și Société Générale.

Filip & Company a acordat asistență juridică Ministerului Finanțelor din România, alături de firma internațională de avocatură Linklaters, în cadrul noii emisiuni de obligațiuni în trei tranșe, în valoare totală de 4,7 miliarde de euro.  

„Această tranzacție, una dintre cele mai ample emisiuni suverane realizate de România în ultimii ani, reconfirmă accesul solid al țării noastre la piețele internaționale de capital și încrederea investitorilor în perspectivele economice și stabilitatea financiară a României. Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil. Ne bucurăm că am putut fi din nou alături de Ministerul de Finanțe în acest proiect”, a declarat Monica Stătescu, partener Filip & Company

Echipa Filip & Company care a asistat Ministerul Finanțelor în acest proiect a fost formată din Alexandru Bîrsan (managing partner), Monica Stătescu (partener), Andreea Bănică (counsel) și Paola Nardelli (associate).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 8818
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...