Societatea Carpatica Feroviar România, cu capital integral de stat, începe procesul de recrutare de personal
14 Octombrie 2025 Agerpres
Directorul general al companiei Carpatica Feroviar şi-a exprimat convingerea că în scurt timp se va putea circula în condiţii mult mai bune pe infrastructura publică.
Societatea Carpatica Feroviar România începe procesul de recrutare de personal, iar toţi profesioniştii din industrie sunt bineveniţi pe site unde, de astăzi, va fi posibil să se încarce aplicaţii pentru toate posturile, a declarat, marţi, directorul general al companiei, Daniel Apostolache, la Zilele Feroviare.
"Carpatica Feroviar România, ca o societate, este singura societate înfiinţată după Revoluţie cu capital integral de stat. Este societatea strategică a statului român, este societatea care vine să dea speranţă şi încredere poporului român că va avea în ce să-şi transporte în siguranţă grânele, produsele petroliere, cele patru industrii strategice considerate de statul român, aprobate de Comisia Europeană. (...) Astăzi pot anunţa în premieră că, după şapte luni, am pregătit minuţios tot ce înseamnă partea de autorizări, tot ce înseamnă licenţiere ca să putem starta procesul de transport. Astăzi lansăm şi anunţăm în premieră în această conferinţă că vom da drumul procesului de recrutare personal în care toţi profesioniştii din industrie sunt bineveniţi pe site-ul Carpatica Feroviar România. De astăzi, va fi posibil ca să se încarce aplicaţii pentru toate posturile", a afirmat Apostolache.
"Carpatica Feroviar România, ca o societate, este singura societate înfiinţată după Revoluţie cu capital integral de stat. Este societatea strategică a statului român, este societatea care vine să dea speranţă şi încredere poporului român că va avea în ce să-şi transporte în siguranţă grânele, produsele petroliere, cele patru industrii strategice considerate de statul român, aprobate de Comisia Europeană. (...) Astăzi pot anunţa în premieră că, după şapte luni, am pregătit minuţios tot ce înseamnă partea de autorizări, tot ce înseamnă licenţiere ca să putem starta procesul de transport. Astăzi lansăm şi anunţăm în premieră în această conferinţă că vom da drumul procesului de recrutare personal în care toţi profesioniştii din industrie sunt bineveniţi pe site-ul Carpatica Feroviar România. De astăzi, va fi posibil ca să se încarce aplicaţii pentru toate posturile", a afirmat Apostolache.
El a dat asigurări că procesul de recrutare va fi unul transparent, iar toţi cei care "vor dori să aducă aportul de profesionalism sunt bineveniţi".
"Vom face o campanie transparentă, o campanie prin care ne propunem să oferim stabilitate, cursuri de formare profesională, locuri de muncă în care toţi cei care vor dori să aducă aportul de profesionalism sunt bineveniţi. (...) Eu nu pot decât să promit în faţa dumneavoastră, a specialiştilor care sigur nu puteţi fi minţiţi, celor care mă cunosc şi care urmează să mă cunoască faptul că voi depune tot profesionalismul, devotamentul, sacrificiul de a face din această companie o companie de care noi, feroviarii, să fim mândri, pe care o voi pune în contextul extrem, extrem de dificil în care transportul feroviar de mărfuri este într-o contracţie destul de accentuată în ultimii ani", a menţionat Daniel Apostolache.
Directorul general al companiei Carpatica Feroviar şi-a exprimat convingerea că în scurt timp se va putea circula în condiţii mult mai bune pe infrastructura publică.
"Evident, nu putem să nu ne propunem să beneficiem de ceea ce s-a realizat mult şi minuţios, cu foarte multe sacrificii pe infrastructura feroviară din România, unde s-au efectuat destul de multe lucruri bune pentru noi, chiar dacă în acest timp am mai suferit. Eu am convingerea că toată suferinţa din anii aceştia, cu foarte multe restricţii de circulaţie, va conduce să beneficiem într-un timp foarte scurt de viteze şi de condiţii mult mai bune pe infrastructura publică", a susţinut acesta.
Carpatica Feroviar România, noul operator de transport feroviar de marfă, a anunţat, marţi, demararea procesului de selecţie a personalului cu scopul "de a forma o echipă solidă, dedicată şi orientată spre performanţă".
"Procesul de recrutare este complet digitalizat, transparent şi accesibil, oferind candidaţilor o experienţă simplă şi clară, cu feedback constant. Compania caută persoane orientate către client, cu spirit de echipă şi deschidere către învăţare, care înţeleg importanţa serviciilor de calitate şi doresc să contribuie la un mediu de lucru armonios. Căutăm peste 2000 de specialişti în transport feroviar: mecanici de locomotivă, şefi de tren, manevranţi şi revizori tehnici, instructori şi declaranţi vamali, dar şi ingineri, specialişti IT, economişti, profesionişti în marketing, costuri şi reglementări comerciale", se arată în comunicatul companiei.
Compania oferă contracte stabile şi un climat predictibil, programe de formare şi certificare profesională, posibilităţi reale de avansare într-un sector strategic pentru România.
"Dacă sunteţi în căutarea unei cariere în care munca voastră să conteze, vă aşteptăm. Pentru cei care doresc o reconversie profesională, aici veţi găsi oportunităţi reale de a începe un nou drum. Pentru specialiştii cu experienţă, oferim recunoaştere şi şansa de a deveni mentori pentru generaţiile care vin. Suntem într-un moment în care putem să schimbăm împreună faţa transportului feroviar din România. Avem nevoie de oameni, avem nevoie de energie, avem nevoie de curaj! De aceea, vă invit să priviţi Carpatica Feroviar România nu doar ca pe o companie, ci ca pe o comunitate deschisă şi responsabilă", le-a transmis candidaţilor Daniel Apostolache, citat în comunicat.
Compania operează un parc format din 6.450 de vagoane de marfă şi 200 de locomotive, pregătite pentru transporturi interne şi internaţionale, deservind principalele sectoare economice: agricultură, apărare, minerit şi industrie petrolieră.
Zilele Feroviare 2025 au revenit în zilele de 14 şi 15 octombrie la Bucureşti, reunind principalii actori din domeniul transportului pe şină, respectiv autorităţi, companii de top, experţi şi parteneri strategici.
Potrivit organizatorilor, conferinţa, aflată la cea de-a XX-a ediţie, reuneşte voci influente care definesc prezentul şi viitorul transportului feroviar.
Summit-ul Zilele Feroviare este cea mai mare şi mai relevantă conferinţă şi expoziţie feroviară din România, sute de profesionişti şi lideri de piaţă în domeniu participând în fiecare an la evenimentul cu tradiţie şi rezonanţă în industria românească.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1036 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





