ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nemoianu (AmCham): Multe dintre jaloanele din PNRR nu sunt îndeplinite, în special pe guvernanţa corporativă în societăţile de stat

24 Septembrie 2024   |   Agerpres

Reprezentanta AmCham România a punctat faptul că, prin intermediul unui "program de guvernare alternativ", Camera de Comerţ Americană în România propune implementarea unei scheme de ajutor de stat pentru investiţiile de peste 100 de milioane de euro.

 
 
Cererea de plată numărul 2 a României din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este blocată în continuare, fiindcă, din păcate, multe dintre jaloanele de reformă nu sunt încă îndeplinite, în special cele care privesc transparenţa de guvernanţă corporativă în societăţile de stat, a declarat, marţi, vicepreşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), Daniela Nemoianu, într-o conferinţă de specialitate.

"Dacă ne uităm în ultimii 30 de ani, România tot timpul a fost reactivă. Ceea ce ne trebuie este o viziune pe termen mai lung, dincolo şi mai departe de PNRR, care, până la urmă, este un instrument. Noi vom deveni net contributor şi atunci abordarea este cu totul diferită. Dacă ne uităm în evidenţele Comisiei Europene unde este România la execuţie, în PNRR, suntem pe la mijloc. Nu suntem nici rău, nici bine. Avem cererea de plată numărul 2 blocată în continuare din decembrie, fiindcă, din păcate, multe dintre jaloanele de reformă nu sunt încă îndeplinite, în special cele care privesc transparenţa de guvernanţă corporativă în societăţile de stat. Pe de altă parte, avem exemplul Italiei, care este la cererea de plată numărul 5 şi decontează 11 miliarde de euro... Este o foarte mare varietate dincolo de PNRR şi vorbim în general despre investiţiile publice. Cred că sunt două elemente foarte importante care trebuie luate în calcul, şi anume calitatea acestor investiţii şi randamentul lor economic. Dincolo de execuţie, aşa volumetrică, PNRR-ul într-adevăr va fi pe termen scurt", a spus Nemoianu.


Reprezentanta AmCham România a punctat faptul că, prin intermediul unui "program de guvernare alternativ", Camera de Comerţ Americană în România propune implementarea unei scheme de ajutor de stat pentru investiţiile de peste 100 de milioane de euro.

"O avem pe preşedinta Comisiei Europene care spune că vom avea o Europă a investiţiilor. Minunat, dar cum facem? Noi am început în cadrul Camerei Americane de Comerţ încă din 2022 o campanie în care am mers inclusiv în State Unite. Avem acest forum anual bilateral economic româno-american pe care îl facem, în care încercăm să poziţionăm România ca centru regional, şi nu numai, pentru reconstrucţia Ucrainei, dar şi ce înseamnă Caucaz şi Balcani. Depinde foarte mult ce fel de mentalitate avem şi cum se pot reuni aceste eforturi împreună cu agenţiile de stat, dar şi cu ambasadele din teritoriu (...) Un exemplu pe care vi-l dau şi pe care o să-l vedeţi în 'Priorităţi pentru România'. Sunt foarte multe propuneri. E un program de guvernare alternativ. Un exemplu este nevoia unor scheme de ajutor de stat pentru investiţiile de peste 100 de milioane de euro sau măcar majorarea plafonului total la 500 de milioane sau 500 plus, fiindcă altfel domenii care trebuie să se dezvolte strategic, cum ar fi energia sau infrastructura de transport, nu au cum să aibă acele resurse ca să poată să facă salturile de care avem nevoie în momentul de faţă", a afirmat Daniela Nemoianu.

Programul guvernamental de investiţii, obiectivele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru 2024-2025 şi fondurile europene din cadrul multianual pentru România sunt doar câteva dintre subiectele de discuţie propuse în cadrul conferinţei "RoInvest - Ediţia a V-a", organizată marţi, la Bucureşti.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2195 / 11100
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...