ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Energiei: Vom compensa facturile la electricitate ale românilor cu venituri sau consum mediu

31 August 2021   |   Agerpres

El a participat la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Consiliului Concurenţei, ai Transelectrica şi ai bursei de energie OPCOM, pe tema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

 
 
Guvernul va compensa facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, începând cu 1 noiembrie, a afirmat, marţi, ministrul de resort, Virgil Popescu.
 
El a participat la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Consiliului Concurenţei, ai Transelectrica şi ai bursei de energie OPCOM, pe tema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.
 
"Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumului mediu şi vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie şi se termină la 31 martie", a precizat el.
 
El a arătat că sunt în România 4,5 milioane de gospodării care consumă până în 1.000 de kWh pe an, ceea ce înseamnă peste 10 milioane de români.
 
Ministrul a susţinut că această compensare se va face indiferent dacă Legea consumatorului vulnerabil va fi votată în timp util.
 
"Acum calculăm impactul bugetar, dar sursa de finanţare este clar impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea preţului gazelor, iar din estimările noastre sumele sunt de două ori mai mari decât anul trecut, întrucât şi preţul este mai mare, impozitul pe dividende al companiilor unde statul este acţionar şi nu uitaţi că de la Hidroelectrica statul are acel dividend suplimentar de 800 de milioane de lei încă nevirat şi care este ţinut ca sursă de finanţare pentru compensarea la electricitate", a arătat oficialul ministerial.
 
Întrebat cum se va realiza efectiv această compensare, Popescu a răspuns: "Dacă vorbim de compensare la nivelul venitului mediu vorbim de un procent pentru toţi cei care au un venit mediu în România, iar dacă vorbim de compensare în funcţie de consumul mediu, vorbim de un număr de kWh din factură. Lăsaţi-ne să finalizăm toate datele".
 
De asemenea, când a fost întrebat ce trebuie să facă un cetăţean care primeşte o factură mult mai mare decât plătea până acum, el spus: "Eu nu aş plăti-o, aş sesiza furnizorul, nu cred că riscă să rămână fără curent dacă este o factură greşită. Dacă nu rezolvă cu furnizorul, să facă plângere la ANRE şi ANPC".
 
Pentru energie termică vor fi date în continuare subvenţii de la bugetul de stat, a adăugat ministrul.
 
Totodată, jurnalişti au dorit să afle dacă autorităţile iau în calcul scăderea taxelor pentru companiile energetice, aşa cum au cerut acestea.
 
"Nu mi se pare normal ca de scăderea sau scoaterea TVA de pe factură să beneficieze inclusiv cei care nu au nevoie. Dacă vorbim de venitul mediu, ok, dar dacă sunt venituri foarte mari, nu mi se pare normal. O reducere a TVA înseamnă că vor beneficia şi cei cu venituri foarte mari", a subliniat Virgil Popescu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7552 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...