ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lazea (BNR): Standard&Poor’s, prin confirmarea calificativului, mizează pe decizia responsabilă a Guvernului în sensul prioritizării acordate funcţionării economiei

11 Iunie 2020   |   AGERPRES

Standard&Poor's a indicat că, "începând cu 2018 şi în pofida unei cereri private exuberante şi a unei creşteri salariale inflaţioniste, România a dus o politică fiscală expansionistă, având ca rezultat deficite gemene printre cele mai ridicate între pieţele emergente majore, care au făcut ţara vulnerabilă la potenţiale şocuri interne şi externe".

 
 
Opinia agenţiei de rating Standard & Poor's, deşi favorabilă în ansamblu, conţine o serie de avertismente, inclusiv un scenariul negativ care ar putea duce la o scădere a rating-ului de ţară, susţine Valentin Lazea, economist-şef Banca Naţională a României (BNR), într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR.

"România este pe cale să iasă cu bine din prima fază a pandemiei Covid-19, deoarece Guvernul a luat o decizie responsabilă: având de ales între salvarea vieţilor omeneşti şi salvarea economiei, a luat decizia corectă de a da întâietate salvării vieţilor. Ţări care au procedat invers (SUA, Marea Britanie, Brazilia, Suedia şi multe altele) au plătit un preţ exorbitant în materie de victime omeneşti. Contextul electoral al anului 2020 va pune în faţa Guvernului o nouă alegere dură: între a câştiga voturi (prin aplicarea nemodificată a creşterii cu 40 la sută a pensiilor) şi a asigura o funcţionare sustenabilă a economiei în anii următori. Agenţia de rating Standard & Poor's, prin confirmarea calificativului BBB- (cu perspectivă negativă) acordat României, mizează pe decizia responsabilă a Guvernului, în sensul prioritizării acordate funcţionării economiei. Deşi favorabilă în ansamblu, opinia agenţiei conţine o serie de avertismente", spune Valentin Lazea, acestea fiind analizate în articol.


Astfel, el arată că Standard&Poor's a indicat că, "începând cu 2018 şi în pofida unei cereri private exuberante şi a unei creşteri salariale inflaţioniste, România a dus o politică fiscală expansionistă, având ca rezultat deficite gemene printre cele mai ridicate între pieţele emergente majore, care au făcut ţara vulnerabilă la potenţiale şocuri interne şi externe".

În context, economistul-şef al BNR subliniază că agenţia este blândă, iar politicile fiscale expansioniste nu au început în 2018, ci în vara anului 2015, odată cu modificarea Codului Fiscal, astfel încât deja în 2016 deficitul bugetar ajunsese la limita maxim admisă de 3% din PIB.

"Să notăm că, în 2020, S&P prognozează pentru România un deficit bugetar de 8,0% din PIB şi un deficit extern (de cont curent) de 4,8% din PIB. Să comparăm aceste niveluri cu cele prognozate de "The Economist" pentru două economii emergente cu probleme cronice: Argentina (deficit bugetar de 6,1% din PIB; deficit extern de 0,3% din PIB) şi Turcia (deficit bugetar de 6,3% din PIB; deficit extern de 2,1% din PIB). Fără comentarii", scrie Valentin Lazea.

El afirmă că un alt avertisment al agenţiei este cel referitor la faptul că, în prezent, cheltuielile cu salariile şi cu pensiile sunt de circa 90% din veniturile fiscale iar structura bugetului României este rigidă. În plus, dobânzile la titlurile de stat au crescut în 2020 într-un context de instabilitate politică şi fiscală, combinat cu contextul creat de Covid 19. Şi având necesităţi crescânde de finanţare pe termen scurt, plata dobânzilor (de la buget) poate creşte în continuare.

"Tradus pe înţelesul publicului larg, dacă 90% din buget merge pe salarii şi pensii (şi asta înainte de proiectata majorare), mai rămân doar 10% disponibili pentru infrastructură, educaţie, cercetare-inovare, sănătate, apărare etc. Şi dacă tot trebuie să ne împrumutăm, nu ar fi logic să o facem pentru astfel de cheltuieli de dezvoltare şi nu pentru cheltuieli de consum? Dacă nu o vom face, să nu ne mirăm că tinerii vor pleca din ţară, neîntrezărind vreo speranţă de dezvoltare în viitor. Nimeni nu poate afirma, necondiţionat că are bani prevăzuţi în buget pentru toate activităţile, dacă bugetul nu este echilibrat (încasările nu sunt egale cu cheltuielile). Or, România trăieşte de 30 de ani cu deficite bugetare, fiind nevoită să se împrumute pentru a acoperi întregul necesar", susţine Valentin Lazea.

El precizează că scenariul negativ care ar putea duce la o scădere a rating-ului de ţară este, în viziunea Stand & Poor's, cel în care dezechilibrele fiscal şi extern rămân ridicate pentru mai mult timp decât se anticipează în prezent, cu absenţa consolidării fiscale rezultând în datorie publică şi datorie externă mari sau o notă de plată a dobânzilor mai mare decât cea prognozată.

"Cu alte cuvinte, deficitul bugetar ar trebui să scadă semnificativ începând cu anul 2021 (la 4% din PIB), asta în condiţiile în care chiar şi o majorarea pensiilor moderată (de 10% în septembrie curent) va duce la o creştere a deficitului bugetar în anul următor cu circa 1% din PIB", subliniază Valentin Lazea.

Agenţia mai menţionează că, în particular, peisajul politic fluid şi ceea ce apare ca o întrecere confruntaţională pentru alegerile din decembrie continuă să înceţoşeze vizibilitatea traiectoriei de consolidare, în viziunea acesteia.

"Spaima generată de Covid 19 i-a făcut pe politicieni şi publicul larg să se întoarcă spre specialişti - în speţă, medicii - şi să ia în serios avertismentele acestora. Nu cred că vom avea o repunere în drepturi a expertizei - economice, de data aceasta - în legătură cu subiectele fiscal-bugetare. Publicul pare dezinteresat, iar clasa politică are alte preocupări, mai presante. Aş prefera să mă înşel", mai afirma Valentin Lazea
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10180 / 10941
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...