ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ilie Bolojan: Aprovizionarea cu ţiţei va reintra în normal; cantitatea procesată pentru piaţa românească va fi în bună regulă

03 August 2026   |   Agerpres

Potrivit oficialului, pe fondul crizelor care influenţează puternic piaţa ţiţeiului, preţurile la nivel internaţional au revenit, din păcate, la valorile din primăvara acestui an.

 
 
Aprovizionarea cu ţiţei va reintra în normal şi, din punctul acesta de vedere, cantitatea procesată pentru piaţa românească, în rafinăriile care livrează spre România, va fi în bună regulă, a declarat, luni, premierul interimar şi ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

"În cazul combustibililor, sunt două aspecte importante care se întrepătrund şi derivă din cel mai important dintre ele, şi anume aprovizionarea cu combustibil. Dacă în criza precedentă aveam o problemă care, în principal, se baza pe preţ, acum avem o problemă care, în principal, se bazează pe capacitatea de aprovizionare cu combustibil. De aici, din această capacitate vin şi problemele de preţ, pentru că, în momentul în care există o cerere mare, pe care aprovizionarea nu o poate onora 100% de pe o zi pe alta, apare inevitabil o presiune pe preţ. Suntem în situaţia în care una dintre rafinăriile care asigură o bună parte din combustibilul pentru piaţa românească - Petromidia -, ca efect al nesosirii ţiţeiului la timp pentru a fi procesat, funcţionează la jumătate din capacitate. Asta înseamnă că şi cantităţile pe care le-a livrat în piaţă au fost mai reduse. Ca urmare a acestei stări de fapt, s-a realizat o presiune suplimentară pe preţ. În aceste zile, aceste aspecte s-au rezolvat. Aprovizionarea cu ţiţei va reintra în normal şi, din punctul acesta de vedere, cantitatea procesată pentru piaţa românească, în rafinăriile ce livrează spre România, va fi în bună regulă", a spus Bolojan.


Potrivit oficialului, pe fondul crizelor care influenţează puternic piaţa ţiţeiului, preţurile la nivel internaţional au revenit, din păcate, la valorile din primăvara acestui an.

"O altă problemă a fost transportul combustibililor din terminalul de la Constanţa către depozitele din ţară, către staţiile de benzină. Suntem în situaţia în care, pe fondul circulaţiei trenurilor înspre mare, cu o frecvenţă mult mai mare decât în celelalte perioade ale anului, pe fondul lucrărilor la linia de cale ferată care, practic, ne permite să circulăm pe un singur fir - sunt proiectele din PNRR care trebuie finalizate - a fost o problemă legată de transportul trenurilor cu motorină de la Oil Terminal către depozitele în special din partea de vest a ţării. Aceste aspecte au pus probabil şi o presiune suplimentară pe preţ. Să nu uităm că suntem cu cele două crize care influenţează puternic piaţa ţiţeiului. Avem în continuare escaladarea situaţiei din Golf, în care nu există o predictibilitate a ceea ce se întâmplă acolo, avem războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina şi ceea ce se întâmplă în Marea Neagră. Aceşti doi factori au făcut ca preţurile pe piaţa internaţională să revină, din păcate, la valorile pe care le-am avut în primăvară", a afirmat Ilie Bolojan.

Acesta a adăugat că, din cauza situaţiei tensionate din Marea Neagră, costurile de asigurare pentru petrolierele care transportă ţiţeiul în zonă sunt mult mai mari şi se resfrâng tarifele de la pompă, nu doar în România, ci în toată Europa.

"În luna martie, când am fost la nivelul maxim, am revenit în această zonă şi asta se vede în preţurile la staţiile noastre de benzină. Şi se vede în toată Europa, nu doar în România, dar noi, suplimentar faţă de ce a fost, avem o situaţie mult mai tensionată în Marea Neagră. Avem costuri de asigurare pentru petrolierele care transportă ţiţeiul în Marea Neagră mult mai mari decât în primăvară, care se văd în preţurile pe care le avem la pompă în România", a susţinut demnitarul.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 11095
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Filip & Company asistă UniCredit Bank și ING Bank într-o finanțare de până la 115 de milioane de euro acordată grupului Teilor. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Camelia Ianțuc (counsel)
RTPR, alături de Autonom Services la a treia emisiune consecutivă de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel)
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...