![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Daraban (CCIR): România nu este în criză economică, ci într-o criză a energiei
06 Octombrie 2022
AgerpresPreşedintele CCIR a vorbit şi despre mediul de afaceri din România şi a punctat faptul că "economia românească este foarte polarizată", cu "foarte puţini jucători economici".
România nu este în criză economică, ci se află într-o criză a energiei, a declarat, miercuri, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, la evenimentul "Topul firmelor din Bucureşti".
"România nu este în criză economică. E foarte rău când auzi un decident care spune că suntem în criză economică. Nu suntem în criză economică, suntem într-o criză a energiei. Criza economică vine atunci când există o auto-suficienţă, auto-satisfacţie. Noi avem un război cu energia în următorii ani şi războiul, în general, aduce progres. Eu sunt realist şi cred că Europa va găsi soluţiile în următorii doi-trei ani pentru a compensa aceste probleme energetice şi sunt convins că acest lucru se va rezolva. Dar, repet, nu aş mai vrea să aud de criză economică, pentru că descurajăm oamenii în a face investiţii, în a merge înainte", a spus Daraban,
Preşedintele CCIR a vorbit şi despre mediul de afaceri din România şi a punctat faptul că "economia românească este foarte polarizată", cu "foarte puţini jucători economici".
"Spuneam, de la 1 august, au depus bilanţul 802.243 de societăţi comerciale. Din acestea, 4.442 realizează 65% din cifra de afaceri la toţi cei care au depus bilanţul. Cu alte cuvinte, 0,55% din numărul total de societăţi care au depus bilanţul realizează 65% din cifra de afaceri totală. Cred că acest lucru spune foarte multe despre polarizarea economiei naţionale. Că spui 802.243 şi spui în acelaşi timp 744.259 de microîntreprinderi. Acestea, pe 346 din 2004 ar trebui să însemne maximum nouă salariaţi. Paradoxul este că nu angajează nici măcar un milion de oameni. Microîntreprinderile din România angajează 920.000 de oameni. Este o realitate, cu toată părerea de rău, este un business de subzistenţă. De aceea, noi câteodată le-am şi propus decidenţilor să nu impoziteze absolut deloc microîntreprinderile şi, eventual, să le impună un minim de trei salariaţi la care să le ia taxele pe muncă, aşa cum sunt ele luate în România zilelor noastre. Nu prea am fost ascultaţi, pentru că, în general, dialogul social în România nu prea există. Este doar mimat. E o realitate. Noi o spunem pe şleau", a susţinut Mihai Daraban,
În viziunea acestuia, va trebui să ne axăm foarte mult pentru a balansa macroeconomic România, pe aceste aspecte ale industriei, de a asigura bunuri de larg consum şi să fim din ce în ce mai puţin dependenţi de aceste importuri.
"Este foarte sănătos să ne crească PIB-ul pe consum. Problema este să consumăm ce se produce în România, indiferent de naţionalitatea producătorului. Sunt optimist pentru faptul că anul trecut erau cam 40.000 de societăţi în minus care au depus bilanţul. Erau 768.372, deci este o dinamică pozitivă. Am pierdut şi un pariu. Am zis că cifra de afaceri totală nu va depăşi 350 de miliarde de euro, dar iată-ne că suntem la 391 de miliarde de euro, cifră de afaceri, pe toţi cei care au depus bilanţul bineînţeles, că la ei ne rezumăm. Şi din punctul acesta de vedere trebuie să fim optimişti", a afirmat Daraban.
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, miercuri, cea de-a XXIX-a ediţie a Topului firmelor din Municipiul Bucureşti, eveniment în cadrul căruia au fost premiate 7.251 de firme din Capitală, cu o cifră de afaceri cumulată pentru 2021, în valoare de 96 miliarde de euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2937 / 9195 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...