ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Volumul lucrărilor de construcţii, în creştere cu 5,6% în primele cinci luni din 2025

18 Iulie 2025   |   Agerpres

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+8,1%) şi la clădirile nerezidenţiale (+4,3%). În schimb, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 5,7%.

 
 
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele cinci luni ale acestui an cu 5,6%, ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7%, raportat la perioada similară din 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remis vineri AGERPRES.

Avansul lucrărilor de construcţii, pe serie brută, se datorează creşterilor înregistrate la lucrările de reparaţii capitale (+55,6%) şi la lucrările de construcţii noi (+3,8%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 11,2%.

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+10,7%) şi la clădirile rezidenţiale (+2,3%), în timp ce la clădirile nerezidenţiale au fost consemnate scăderi cu 0,9%.


În ceea ce priveşte creşterea volumului lucrărilor de construcţii, pe serie ajustată, aceasta a fost susţinută de lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de construcţii noi, care s-au majorat cu 52,7%, respectiv cu 6,9%.

Pe de altă parte, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 12,2%.

Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+13,7%) şi la clădirile rezidenţiale (+1,3%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 1,7%.

În luna mai 2025, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna aprilie 2025, ca serie brută, cu 5,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1%.

Astfel, creşterea pe serie brută cu 5,9% s-a înregistrat pe fondul avansului la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+19,0%) şi la lucrările de construcţii noi (+3,7%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 0,7%.

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+10,5%) şi la clădirile nerezidenţiale
(+10,4%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 10,4%.

Potrivit datelor INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de
sezonalitate, cu 1%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+5,4%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de construcţii noi au scăzut cu 11,4%, respectiv cu 0,4%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+5,1%) şi la construcţiile inginereşti (+0,6%), în timp ce clădirile rezidenţiale au scăzut cu 10,3%.

Faţă de luna mai 2024, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 4,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,9%.

Astfel, pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+51,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+0,5%) în ceea ce priveşte volumul lucrărilor de construcţii pe serie brută. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 5,1%.

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+8,1%) şi la clădirile nerezidenţiale (+4,3%). În schimb, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 5,7%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 2,9%. Pe elemente de structură, creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+51,1%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 6,3%, iar lucrările de construcţii noi au rămas la acelaşi nivel.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat în mai 2005, faţă de mai 2024, la construcţiile inginereşti (+8,3%) şi la clădirile nerezidenţiale (+2,5%), în timp ce la clădirile rezidenţiale s-a consemnat o scădere cu 6,2%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 19552
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...