Chiriţoiu: Monitorizăm evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi; nu am vrea să vedem comercianţi care profită de contextul internaţional
02 Martie 2026 Agerpres
El a subliniat că, în prezent, preţul barilului de petrol este sub 80 de dolari, un nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar, în contextul tensiunilor actuale, este posibil să apară fluctuaţii suplimentare pe pieţele internaţionale.
Consiliul Concurenţei monitorizează constant evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru a se asigura că modificările de preţ sunt determinate de factori obiectivi, a transmis, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
"Noi monitorizăm constant evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi, inclusiv dinamica preţurilor şi comportamentul comercial al operatorilor, pentru a ne asigura că modificările de preţ sunt determinate de factori obiectivi. Nu am vrea să vedem comercianţi care profită de contextul internaţional pentru a creşte suplimentar preţurile în mod nejustificat", a declarat Chiriţoiu, la solicitarea AGERPRES.
"Noi monitorizăm constant evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi, inclusiv dinamica preţurilor şi comportamentul comercial al operatorilor, pentru a ne asigura că modificările de preţ sunt determinate de factori obiectivi. Nu am vrea să vedem comercianţi care profită de contextul internaţional pentru a creşte suplimentar preţurile în mod nejustificat", a declarat Chiriţoiu, la solicitarea AGERPRES.
El a subliniat că, în prezent, preţul barilului de petrol este sub 80 de dolari, un nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar, în contextul tensiunilor actuale, este posibil să apară fluctuaţii suplimentare pe pieţele internaţionale.
"În această situaţie, ne aşteptăm ca preţurile la pompă să reflecte eventualele creşteri ale cotaţiilor internaţionale, însă, pe baza experienţei anterioare, aceste ajustări sunt de regulă moderate şi temporare", a explicat preşedintele autorităţii de concurenţă.
Acesta a transmis că, dacă vor fi identificate încălcări ale legislaţiei concurenţei, vor fi iniţiate procedurile necesare pentru sancţionarea acestora.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculaţiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt nişte "minciuni sfruntate", deoarece, în prezent, nu există niciun argument raţional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al preţului la pompă.
"În momentul de faţă, suntem preocupaţi, în primul rând, de modul în care arată potenţialele perturbaţii pe piaţa de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor creşte preţurile la carburanţi nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (...) Am discutat cu toţi operatorii din piaţă, suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă (...) care vor putea să fie folosite într-o situaţie de avarie şi care vor putea să asigure aprovizionarea pentru piaţa din România aproximativ 90 de zile în situaţii de avarie. Dar nu suntem în această situaţie. În plus, în toate terminalele de pe teritoriul României, plus în depozite, sunt suficienţi carburanţi pentru a asigura fluxurile normale fără a avea o perturbaţie", a spus Ivan.
El a adăugat că există o creştere de aproximativ 10% a cotaţiei petrolului la nivel internaţional, însă, în condiţiile în care costul ţiţeiului reprezintă circa 25% din preţul final al carburanţilor, nu se poate vorbi despre un potenţial de creştere extrem de mare.
"Ceea ce este foarte important şi ceea care am cerut explicit ANPC, ANAF, Consiliul Concurenţei este să se uite foarte clar în aceste momente la piaţă, să se asigure că nu se foloseşte acest context internaţional pentru o potenţială speculaţie din partea unor actori economici, pentru că o creştere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de faţă. Iar acele speculaţii care au avut loc în spaţiu public cu motorina sau benzina 10 lei sunt nişte minciuni sfruntate, vreau să le dezavuez total, pentru că nu există în momentul de faţă niciun argument raţional, comercial, economic, pentru care ar putea să ajungă preţul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei", a conchis Bogdan Ivan.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 592 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





