ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CEO SOCAR Petroleum: Strategia noastră este ca, pe termen mediu, să ajungem la 6% cotă de piaţă în România

06 Noiembrie 2025   |   Agerpres

În prezent, sub brandul "SOCAR" în România funcţionează o reţea de 87 de benzinării, iar numărul de locuri de muncă create de companie a crescut la 899.

 
 
Compania SOCAR Petroleum SA intenţionează ca, pe termen mediu, să ajungă la o cotă de piaţă de 6% în România, urmând ca anul viitor să deschidă a 100-a benzinărie sub brandul propriu, potrivit directorului general al companiei, Ramin Aliyev.

"Anul viitor, la jumătatea anului, vor fi 100 de staţii de alimentare cu combustibil sub brandul SOCAR, în România, acesta este targetul nostru. Până la sfârşitul acestui an o să ajungem la 90 de staţii. Strategia noastră este ca, pe termen mediu, în 5 ani, să ajungem la 6% cotă de piaţă în România", a precizat Ramin Aliyev.

În prezent, sub brandul "SOCAR" în România funcţionează o reţea de 87 de benzinării, iar numărul de locuri de muncă create de companie a crescut la 899.


Distribuţia de produse petroliere, benzină şi motorină, reprezintă cel mai important business al companiei în România, fiind comercializate circa 700.000 tone de produse petroliere în acest an, a subliniat oficialul azer.

SOCAR Petroleum SA mai comercializează şi produse petrochimice, precum bitum, îngrăşăminte, produsul de vârf fiind o uree produsă în Azerbaidjan. De asemenea, compania este lider de piaţă în România pe vânzarea de metanol, produs 100% azer.

Cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 760 milioane dolari în 2024, dar, pe termen scurt, se are în vedere atingerea pragului de un miliard de dolari.

Directorul general Ramin Aliyev a mai menţionat că noile shimbări fiscale s-au resimţit direct în comportamentul consumatorilor.

"Am observat o scădere a consumului de carburanţi după schimbările fiscale. Consumatorii au redus volumele de alimentari. Deja se vede o reducere şi pe partea de carduri de flotă, însă sunt optimist că piaţa se va echilibra în curând", a declarat Aliyev pentru AGERPRES.

În ceea ce priveşte taxele plătite la stat, oficialul azer a afirmat că estimează cea mai mare contribuţie fiscală din istoria companiei (inclusiv TVA, accize, impozit pe profit, impozit pe cifra de afaceri şi taxe salariale) de aproximativ 900 de milioane de lei pentru anul în curs, respectiv de trei ori capitalul propriu. Investiţiile dezvoltate în România au ajuns la 400 de milioane de lei.

Anul trecut, SOCAR a contribuit la bugetul României cu peste 862 milioane de lei în taxe şi impozite (inclusiv TVA, accize, impozit pe profit, impozit pe cifra de afaceri şi taxe salariale), iar pentru perioada ianuarie-septembrie 2025, contribuţiile fiscale depăşesc deja 573 milioane de lei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 949 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...