
Câciu: Trebuie intensificate investiţiile în infrastructura necesară producţiei de energie curată şi pentru consolidarea independenţei energetice şi economice
14 Ianuarie 2022
AgerpresTotodată, au fost trecute în revistă programele de reformă incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă, conform unui comunicat al MF, reemis AGERPRES.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a discutat joi cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, subiecte de interes în relaţiile bilaterale, cu accent pe continuarea măsurilor prioritare pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri corect şi competitiv în România.
Totodată, au fost trecute în revistă programele de reformă incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă, conform unui comunicat al MF, reemis AGERPRES.
"Am avut o discuţie foarte bună, aplicată şi constructivă cu dl David Muniz. Am reconfirmat hotărârea României de a-şi respecta obligaţiile de partener strategic, aşa cum am dovedit-o în cei 25 de ani care au trecut de la semnarea Parteneriatului Strategic. În acelaşi timp, am subliniat faptul că dezvoltarea economic, cu atenţie pentru protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatic, reprezintă o preocupare majoră a guvernelor noastre. În acest sens, trebuie intensificate investiţiile în infrastructura necesară producţiei de energie curată şi pentru consolidarea independenţei energetice şi economice a României", a declarat Adrian Câciu.
Potrivit sursei citate, discuţiile au evidenţiat interesul pentru intensificarea schimburilor comerciale dintre România şi Statele Unite care vor aduce valoare adăugată şi avantaje pentru ambele părţi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5289 / 9807 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...