ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Badea (Hidroelectrica): Am avut trei sau patru perioade cu preţ reglementat în ultimii 10 ani; sperăm să fie şi ultima

23 Februarie 2026   |   Agerpres

Acesta a adăugat că există proiecte ale Hidroelectrica "pregătite de ani de zile, care ajung la maturitate şi intră în faza de execuţie", dar zona birocratică le întârzie.

 
 
Am avut o perioadă de preţ reglementat, cred că a treia sau a patra în ultimii zece ani, dar sperăm să fie şi ultima, pentru că de fiecare dată când ne-am întors la piaţa liberă au fost nişte cutremure şi reaşezări în piaţă, a declarat, luni, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.

"Hidroelectrica, ca şi strategie de business, de-a lungul timpului, s-a bazat pe adaptarea la piaţă. Cred că agilitatea atunci când apar anumite conjuncturi de piaţă sau anumite modificări legislative, este atuul pe care l-a avut compania tot timpul. Asta am încercat să facem în ultimele cinci luni de zile, să înţelegem contextul în care ne aflăm şi să ne adaptăm rapid la el. Există o anumită inerţie în anumite momente care, dacă se perpetuează, face ca investitorii să se uite mai rezervaţi la o companie sau la alta. Şi probabil asta s-a întâmplat şi la Hidroelectrica. Am avut o perioadă de preţ reglementat, cred că a treia sau a patra, în ultimii zece ani de zile. Sperăm să fie şi ultima, pentru că de fiecare dată când ne-am întors la piaţa liberă au fost nişte cutremure în piaţă şi la o reaşezare care câteodată a făcut bine, câteodată n-a făcut bine. Important este că s-a depăşit acest moment şi practic, companiile din energie, care se bazează pe piaţa liberă, aşa cum este Hidroelectrica, au putut să îşi dea adevărata măsură a valorii. Pe de o parte, ne-am bazat pe consolidarea activelor pe care le avem, şi aici programul de retehnologizări a mers foarte bine în ultimul an", a afirmat Badea, la evenimentul "ZF Power Summit 2026: Energize the economy".


Acesta a adăugat că există proiecte ale Hidroelectrica "pregătite de ani de zile, care ajung la maturitate şi intră în faza de execuţie", dar zona birocratică le întârzie.

"Anul acesta vom continua acest traseu în care ne bazăm foarte mult pe investiţii (...) Sunt proiecte pregătite de ani de zile, care ajung la maturitate şi intră în faza de execuţie. Spuneam şi cu alte prilejuri că partea nevăzută este cea birocratică în care trebuie să luăm avize, să luăm autorizaţii şi, de multe ori, acest proces, din păcate, în ultimii ani de zile, durează mai mult decât execuţia propriu-zisă. Avem exemplul Vidraru, care a generat foarte multe pasiuni, dar care este o investiţie pregătită din 2016, cu foarte multe proceduri de achiziţie care, din păcate, nu au fost încheiate cu succes. Am reuşit totuşi să semnăm contractul şi să intrăm în în programul de retehnologizare. Acolo, lucrările sunt conform graficului", a subliniat reprezentantul Hidroelectrica.

În viziunea preşedintelui Directoratului Hidroelectrica, în sistemul energetic naţional trebuie să existe flexibilitate şi o înţelegere a contextului.

"Trebuie să avem flexibilitate în sistemul energetic şi de aceea este foarte important să înţelegem contextul în care ne aflăm. În context, avem foarte multe instalări, în special în energie fotovoltaică. Eu nu sunt şi nu voi fi niciodată adeptul canibalizării între tehnologii. Eu cred că este loc pentru toate tehnologiile, important e ca între ele să existe un balans atunci când ai foarte multă energie fotovoltaică. Pe de altă parte, crescând capacitatea instalată în zona de energie regenerabilă, mai puţin predictibilă, creşte nevoia de capacităţi de echilibrare şi stocare. Focusul nostru în perioada următoare este pe stocare şi pe hibridizare. Ceea ce facem, pe lângă ceea ce făceam în mod tradiţional, este să gestionăm apa din marile lacuri, în special pentru echilibrare şi acoperirea vârfurilor de consum. Acum ne canalizăm energia foarte mult pe centralele de pe firul apei (...)", a subliniat Bogdan Badea.

Pe lângă investiţiile în tehnologii şi stocare, şeful Hidroelectrica a explicat şi abordarea companiei privind furnizarea de energie către consumatori.

"Sunt foarte multe intervale orare în care preţul energiei este foarte scăzut sau chiar negativ, ceea ce ne face să continuăm strategia noastră de achiziţie de energie electrică, indiferent cât va fi producţia. Intenţia noastră, până la urmă, este să furnizăm energie la un preţ corect către consumatorul final. Filosofia de business s-a schimbat. Eu cred că acest pariu pe care l-am făcut cu intrarea în piaţa de furnizare, trecând peste bolile copilăriei şi faptul că a trebuit să construim de la zero activitatea de furnizare, ceea ce nu a fost deloc uşor, dar şi peste foarte multe schimbări legislative, a fost un pariu câştigător pentru Hidroelectrica şi pentru acţionari", a adăugat Bogdan Badea.

Potrivit sursei citate, în România, stocarea de energie în baterii este la început de drum, iar proiectele de acest fel sunt de interes pentru Hidroelectrica.

"Structura actuală a pieţei de energie face din Tarniţa un proiect economic viabil. Structura actuală din piaţa de energie face din orice proiect de stocare un business foarte bun. Stocarea în baterii este mai la început de drum, deşi tehnologia s-a maturizat destul de mult şi preţurile au scăzut, făcând-o tot mai atractivă. Dar stocarea în hidro, aşa cum se vede din istoricul operării marilor lacuri de acumulare, este o stocare pe termen lung care oferă multă flexibilitate şi siguranţă în exploatare. Ca atare, orice proiect în stocare este de interes pentru noi. Nu este singurul proiect de stocare din România la care ne uităm şi în care suntem implicaţi, mai există şi cel de la Bicaz, dezvoltat de un investitor privat, unde intenţionăm să ne implicăm activ", a transmis Bogdan Badea.

Oficialul Hidroelectrica a explicat şi modul în care compania şi-a ales partenerii pentru implementarea acestor proiecte.

"Am avut multe discuţii cu companii care deţin stocare în România. Deşi Hidroelectrica operează 6,3 gigawaţi de energie hidro, nu există un proiect de stocare de acest tip. Am căutat parteneri cu know-how tehnic care să ne ajute (...) Ne-am ales un partener cu experienţă şi în acest fel, experienţa hidro alături de experienţa EDF, ne va ajuta ca la final, într-o perioadă scurtă de timp, să reuşim să facem acest proiect care este absolut necesar pentru Hidroelectrica şi pentru sistemul energetic, pe zona de diversificare a portofoliului de producţie de energie", a precizat preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.

Publicaţia ZF organizează în perioada 23 - 25 februarie, cea de-a a 15-a ediţie a conferinţei "ZF Power Summit 2026: Energize the economy".

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 616 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...