ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București | Anul acesta vor fi 14 programe, oferte în limbi străine și programe organizate pentru prima oară. Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: Oferta educațională include multe programe la care cursurile sunt acoperite de profesori ai unor universități de renume

15 Septembrie 2023   |   Ștefania Enache

BizLawyer a stat de vorbă cu prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității din București despre oferta educațională din acest an. În timpul discuției purtate, profesorul a evidențiat faptul că domeniul de master este nu numai foarte vast, dar și foarte dinamic în încercarea de a răspunde nevoilor mediului juridic profesional și cererii venite din partea potențialelor categorii de candidați.

 
 
Facultatea de Drept a Universității din București vine în întâmpinarea candidaților cu cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc. Instituția organizează 14 programe, unele tradiționale și orientate spre disciplinele fundamentale, altele specializate, dar deja consacrate. De asemenea, vine cu oferte în limbi străine orientate spre contextul european și spre cel global, dar și cu programe de maximă actualitate și nou introduse.Anul acesta, selecția candidaților se face pe bază de concurs de dosare.Înscrierile au fost deschise pe 10 iulie și se pot face până în septembrie, urmând ca rezultatele să fie anunțate pe 14 septembrie.

BizLawyer a stat de vorbă cu prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității din București despre oferta educațională din acest an. În timpul discuției purtate, profesorul a evidențiat faptul că domeniul de master este nu numai foarte vast, dar și foarte dinamic în încercarea de a răspunde nevoilor mediului juridic profesional și cererii venite din partea potențialelor categorii de candidați.


Motivele pentru care s-a renunțat la examen

„În acest an au apărut noutăți atât sub aspectul procedurii de admitere cât și sub aspectelor de studiu. Sub aspectul procedurii de admitere, concursul de dosare într-o singură sesiune pentru care înscrierea este deschisă pentru o lungă perioadă de timp aliniază facultatea noastră practicii comune a universităților de prestigiu din întreaga lume și vine în întâmpinarea nevoii candidaților de a își stabili rațional calendarul probelor pentru continuarea studiilor”, menționează interlocutorul BizLawyer.

Răzvan Dincă adaugă faptul că Facultatea de Drept a Universității din București are, în principiu, două categorii de candidați: cei care au absolvit examenul de licență în luna iunie și candidații care sunt deja încadrați în activități profesionale.




„Pentru cei dintâi, un examen de admitere cu probe în timp real plasat între examenul de licență și examenul de admitere în profesie și având o tematică în parte diferită față de aceea a acestor două examene se putea dovedi un factor descurajant și perturbator. Candidatul ar fi putut considera excesivă asumarea acestei noi probe de încercare care nu era strict obligatorie pentru continuarea optimă a parcursului său profesional și ar fi putut abandona intenția de a urma un program de master numai din acest motiv. Cum în varianta concursului de dosar nu trebuie susținută nicio probă de încercare suplimentară, evaluarea făcându-se numai în considerarea rezultatelor academice anterioare, acest dezavantaj este eliminat. Dacă la fel ca în anul anterior s-ar fi menținut două sesiuni de admitere distincte, una în iulie și alta în septembrie, candidații deja încadrați în câmpul profesional, înclinați să candideze numai în a doua sesiune la întoarcerea din concediile de odihnă, ar fi putut fi defavorizați prin ocuparea anterioară a unui mare număr de locuri la sesiunea din iulie. De aceea, organizarea unei singure sesiuni de admitere axată în mod uniform pe verificarea unor probe de dosar asigură caracterul unitar al evaluării și egalitatea de șanse a diverselor categorii de candidați. De asemenea, în cazul programelor în dublă diplomă, ea permite sincronizarea cu filierele alternative de selecție ale participanților la program”, explică decanul Facultății de Drept.

Din aceste motive, anul acesta admiterea se desfășoară prin concurs de dosare. Înscrierile prin depunerea dosarului au început pe 10 iulie, iar concursul constând în selecționarea dosarelor va avea loc pe 14 septembrie.

„Dosarul trebuie să cuprindă elemente privind parcursul academic anterior al candidatului. Pentru fiecare program în parte sunt stabilite elementele relevante pentru acel program în funcție de care se va realiza clasificarea și selecția candidaților, conform unei motodologii disponibile public: https://drept.unibuc.ro/documente/2023/Master/Metodologie%20master%202023_04.07.2023.pdf”, subliniază Răzvan Dincă.

Taxa de înscriere la concursul de admitere este 480 de lei și permite opțiuni subsidiare pentru maximum trei programe de master, urmând ca dacă îndeplinesc condițiile de a fi admiși pentru mai multe programe să fie declarați admiși numai la acela dintre ele cu rang preferabil în ordinea acestor opțiuni.

Candidații care doresc să urmeze două programe de master simultan se vor înscrie în mod corespunzător și trebuie să achite două taxe de înscriere.

Sunt disponibile pentru ansamblul domeniului de master 204 locuri la buget și încă 450 de locuri cu taxă. Taxa de studii pentru anul universitar 2023-2024 este de 7.000 de lei.   



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Noutățile acestui an

În cadrul Facultății de Drept din București, sunt tradițional foarte solicitate masterul de științe penale, cel de carieră judiciară și cel de drept privat. De altfel, masteratul în științe penale a avut și cel mai mare număr de masteranzi înmatriculați.

Și toate celelalte programe oferite în 2023 au avut în anii trecuți suficient de mulți candidați astfel încât să poată fi organizate. În felul acesta, domeniul de master al Facultății de Drept a Universității din București s-a putut menține ca fiind cel mai amplu din România în domeniul învățământului juridic superior.

„Poate mai nișate, dar cu un statut consacrat în rândul profesioniștilor domeniului, vom oferi și în acest an masterul de dreptul muncii, relații de muncă și industriale, masterul de achiziții publice, concesiuni și parteneriat public-privat, cel de dreptul urbanismului și amenajarea teritoriului, cel de dreptul afacerilor, precum și cel de drept fiscal”, precizează interlocutorul BizLawyer.

În ceea ce privește deschiderea internațională a instituției de învățământ, Facultatea de Drept a Universității din București oferă și în acest an masterul de drept internațional public și masterul dreptul Uniunii Europene.
În limba engleză va organiza din nou masterul de arbitraj internațional, iar în limba franceză masterul de dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale în dublă diplomă împreună cu Universitatea Paris I Pantheon Sorbona, care are și două opțiuni de specializare: carieră europeană și internațională și dreptul afacerilor. „Din păcate, spre regretul nostru, din cauza reorganizării echipei ca urmare a decesului decesului prematur și neașteptat al profesorului Olivier Remien, membru proeminent al echipei de la Universitatea din Wurzburg care sprijinea masterul de drept economic european în limba germană, nu vom putea organiza acest program în anul universitar 2023-2024”, mai spune decanul facultății.

În anul universitar 2023-2023, instituția din București oferă pentru prima oară un masterat în dreptul noilor tehnologii, în limba engleză. „Noul program de master în dreptul noilor tehnologii, în limba engleză, a fost acreditat în acest an și este organizat pentru prima oară. Având în vedere caracterul de pionierat al tematicii juridice față de industrii care au constituit motorul creșterii economiei românești și celei globale în ultimele decenii,  atractivitatea cursurilor propuse și actualitatea stringentă a problematicilor abordate, ne așteptăm să fie primit cu mare interes de potențialii candidați. Sub aspectul programelor de studiu adăugarea programului în limba engleză de master în dreptul noilor tehnologii reprezintă un răspuns prompt la evoluția cererii pe piața serviciilor juridice, la rândul său influențată de dezvoltarea tehnologică explozivă, accelerată de pandemie, de dinamica expansiunii inteligenței artificiale și de politicile publice de stimulare a digitalizării. În consecință, programul a primit și finanțare europeană fiind unul dintre principalele proiecte didactice și de cercetare pentru care Universitatea din București beneficiază de o asemenea finanțare. Programul include cursuri și seminare privind dreptul media, contracte inteligente, criminalitate cibernetică, inteligența artificială, jurisdicții online privind chestiuni civile și comerciale, drepturile de proprietate intelectuală în mediul digital, protecția în spațiul virtual a confidențialității și a datelor personale, protecția drepturilor fundamentale ale omului în mediul digital, aspecte de drept internațional specifice acestui mediu, provocările etice ale mediului digital și altele (mai multe informații se află la https://drept.unibuc.ro/documente/2023/Master/MASTER%20TEH%20LAW%20PREZENTARE-final.pdf, N.R.). Sunt convins că adecvarea tematicii programului la cererea stringentă a pieței și industriilor tehnologice și la interesul părții celei mai dinamice a practicienilor dreptului va conduce la succesul său plenar”, arată profesorul.

De asemenea, pentru 2024-2025, instituția bucureșteană pregătește acreditarea masterului de dreptul proprietății intelectuale.

Totodată, facultatea va organiza și în cursul anului universitar 2023-2024 programul post-universitar privind Codul administrativ a cărui recentă intrare în vigoare necesită includerea acestui program în pregătirea continuă a funcționarilor publici și juriștilor interesați în aplicarea dreptului administrativ.    

Datorită bunelor colaborări pe care facultatea din București le are cu instituții similare din străinătate, oferta educațională include multe programe la care cursurile sunt acoperite de profesori ai unor universități de renume.

„În acest an școlarizăm masterul de dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale în dublă diplomă împreună cu Universitatea Paris I Pantheon Sorbona, care are și două opțiuni de specializare: carieră europeană și internațională și dreptul afacerilor. După cum se știe, acest program se adresează ca master II și absolvenților din țările care practică licența în drept de 3 ani, inclusiv Franța (de unde provin în ultimii ani cea mai mare parte a masteranzilor), dar întrucât în acest sistem din programul de licență nu oferă decât 180 de credite transferabile, el trebuie completat cu un program de master 1, iar în ultimii ani, conform unei reforme a învățământului din Franța, programul de master 1 este principala pepinieră pentru programul corespunzător de master 2. De aceea, începând cu anul 2021, pe lângă diploma de master 1 pe care studenții înmatriculați în anul al patrulea al licenței Facultății de Drept îl puteau urma în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene spre a obține și diploma de master 1 a Universității Pantheon Sorbonne, am creat o filieră de master 1 exclusiv francofonă care să acorde diploma de master 1 Pantheon Sorbonne și în plus să permită o bază de recrutare pentru master 2 în dubla diplomă a facultății noastre și a Sorbonei. Desigur încă, că le lângă această filieră „Paris I” pentru recrutarea masteranzilor din master 2, Facultatea noastră organizează propriul concurs de dosare pentru admiterea în acest master, în care nu e necesar ca fiecare candidat să fi urmat master 1, ci numai ca, având competențe funcționale de limbă franceză, să fi absolvit 240 de credite, fie pe calea unei licențe în drept român fie pe calea unei licențe de trei ani la care să se adauge un program de master 1 sau a fortiori a unui master de doi ani. Candidații francofoni care vor fi admiși prin concursul nostru de admitere se vor alătura colegilor recrutați pe filieră franceză, și ei sub condiția de a fi absolvit cel puțin 240 de credite transferabile, astfel încât vor putea fi cu toții înmatriculați în  cadrul programului de master 2 în dublă diplomă al Universității din București și Universității Pantheon Sorbonne”, detaliază interlocutorul BizLawyer.

Tinerii care aleg să urmeze un program de master la Facultatea de Drept a Universității din București nu provin doar din rândul celor care și-au obținut diploma de licență aici.

Răzvan Dincă amintește faptul că dreptul este complementar multor alte tipuri de profesii împreună cu care poate genera specializări de cert interes practic. „Spre exemplu, pentru conducerea unei afaceri completarea unei licențe economice sau de administrare cu masterat în dreptul afacerilor este o soluție foarte rațională de desăvârșire a studiilor. La fel pentru un absolvent de științe politice care dorește să se specializeze în politica internațională pate fi necesară completarea licenței cu un master de drept internațional sau de drept european. Ce e însă din nou de precizat este că în cazul absolvenților de programe de licență de numai trei ani, aceștia nu vor avea acces în programele de master ale facultății noastre (master II) decât  după parcurgerea unui master I care să poată aduce numărul creditelor transferabile deținute de acești absolvenți la 240, condiție de admitere pentru masterele noastre”, argumentează profesorul.

În acest moment, condițiile de admitere la Facultatea de Drept a Universității din București nu sunt diferite în funcție de cetățenia candidaților. Cu toate acestea, dintre cetățenii străini, la marea majoritate a programelor de master, care se desfășoară în limba română nu vor avea acces decât străinii care au deprins limba română.

„În schimb programele de master în limba engleză (masterul de arbitraj internațional și masterul de dreptul noilor tehnologii) și în limba franceză (în dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale) sunt, tocmai din această cauză, accesibile oricărui cunoscător al acestor limbi care dorește să studieze în România aceste domenii de specializare și deține deja în diplome de licență și eventual de master 240 de credite transferabile”, încheie prof. univ. dr. Răzvan Dincă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 34 / 154
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...