ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”

28 Aprilie 2026   |   R. T.

Adresat studenților din anii III și IV, concursul s-a desfășurat în perioada martie–aprilie 2026, fiind organizat în parteneriat cu ELSA Bucharest, filiala locală a organizației europene studențești.

 
 
Un amestec captivant de creativitate, tehnologie și business, proprietatea intelectuală ridică astăzi întrebări care depășesc cadrul juridic tradițional, adăugând dimensiuni strategice și etice acestei practici. La fel de important, acest domeniu este modelat în timp real de fiecare generație de practicieni - actuală și viitoare. În acest context, BACIU PARTNERS a organizat cea de-a 4-a ediție a Concursului de Procese Simulate în Domeniul Proprietății Intelectuale, un format conceput de firmă pentru a face legătura între teoria academică și complexitatea practicii juridice. . . . 

De la teorie la practică, și retur

Adresat studenților din anii III și IV, concursul s-a desfășurat în perioada martie–aprilie 2026, fiind organizat în parteneriat cu ELSA București, filiala locală a organizației europene studențești. Parcursul a culminat în preajma Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale cu o sesiune dedicată de feedback - o marcă distinctivă a BACIU PARTNERS, integrată în modul în care firma își desfășoară activitatea.

Inițiativa a fost susținută de o echipă BACIU PARTNERS formată din Ileana Nicolescu-Decsei, Iulia Ghiță, Denisa Drăgușin și Marta Datcu, care au asigurat atât rigoarea, cât și relevanța întregului proces.

Speța ediției 2026 a fost inspirată de intersecția dintre proprietatea intelectuală și sport, aducând în prim-plan întrebări juridice ancorate în dinamica reală. Într-un an în care sportul se bucură de o vizibilitate sporită și datorită unor eveniment precum Jocurilor Olimpice de iarnă sau Cupa Mondială la fotbal, milioane de spectatori interacționează cu proprietatea intelectuală în toate formele sale. Este, totodată, anul în care Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale are ca temă „IP and Sports: Ready, Set, Innovate”, promovată de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI).

După etapa scrisă, șase echipe au avansat în rundele orale, găzduite de Curtea de Apel București, unde raționamentul juridic s-a întâlnit cu dezbaterea și abilitățile de susținere în public, sub evaluarea unui juriu coordonat de Ana-Maria Baciu.

„Pentru mine, esențial este ca studenții care participă la acest proiect să o facă pentru că își doresc, nu pentru că trebuie. Acesta este reperul pe care îmi doresc să îl menținem. Pe fond, anul acesta, poate mai mult decât în anii anteriori, am remarcat și apreciat o strategie foarte eficientă în prezentarea pledoariilor, precum și viziunea de ansamblu demonstrată de echipele participante”, a declarat Ana-Maria Baciu, coordonatoarea firmei, la finalul competiției.

O platformă care evoluează cu fiecare ediție

Echipa câștigătoare a celei de-a patra ediții a fost formată din Miruna Teodora Nicolae și Maria Toma
Locurile al doilea și al treilea au fost ocupate de echipele formate din Thea Onofrei și Maria Grădinarul, respectiv Alexandra Mutuzac și Runa-Ileana Petrache.

De asemenea, au fost acordate premii pentru Cel mai bun pledant (Thea Onofrei), precum și o mențiune specială pentru Cel mai bun pledant în finală (Miruna Teodora Nicolae). 

De la an la an, competiția continuă să evolueze, rafinându-și formatul, integrând feedback-ul și consolidându-și rolul ca spațiu în care viitorii profesioniști își testează ideile, își pun sub semnul întrebării presupunerile și își construiesc încrederea.

„Cea de-a patra ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale a confirmat, prin nivelul de implicare al participanților, că reușim să transmitem în mod autentic valorile pe care le promovăm: curiozitate, ingeniozitate, efort susținut și consecvență. Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate și care, de multe ori, reușesc în mod remarcabil să interpreteze convingător roluri ce presupun mult mai multă experiență decât au în prezent”, a declarat Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies și unul dintre principalii promotori ai concursului încă de la lansarea sa, în 2023.

Dincolo de rezultate, ceea ce rămâne pentru toți cei implicați într-un astfel de proiect este capacitatea participanților de a gândi în opțiuni, de a construi strategii creative și de a susține argumente relevante într-un domeniu care nu stă niciodată pe loc.

„Am fost impresionată de seriozitatea cu care studenții au tratat acest exercițiu. Dincolo de miza academică, am simțit că participanții s-au implicat ca și cum ar fi reprezentat un client real. Nu s-au mulțumit să ‘reproducă’ teorie, ci au venit cu idei neașteptate. Determinarea lor mi-a rămas în minte, la fel ca și efortul considerabil depus în timpul liber pentru o competiție voluntară. Văd în acest lucru o pasiune autentică pentru drept, care m-a convins că vor deveni profesioniști remarcabili”, a subliniat Iulia Ghiță, autoarea speței și membru al juriului.
„Privind această experiență în ansamblu, unul dintre principalele aspecte remarcabile a fost nivelul ridicat de implicare și seriozitatea cu care studenții au abordat competiția. Au demonstrat nu doar o înțelegere solidă a conceptelor juridice din domeniul proprietății intelectuale (o materie pe care mulți nu o studiaseră încă), ci și capacitatea de a le aplica în practică, într-o manieră structurată și bine argumentată”, a adăugat Denisa Drăgușin, implicată în evaluarea memoriilor scrise.

„Am fost plăcut surprinsă să văd studenți foarte motivați și bine pregătiți, atât din perspectiva cercetării, cât și a prezentării argumentelor. De asemenea, am fost impresionată de prestația din runda finală a pledoariilor orale, care a demonstrat un efort susținut pe parcursul unei perioade intense”, a concluzionat Marta Datcu, implicată atât în etapa de concepție, cât și în desfășurarea competiției.

Celebrând inovația

Prin organizarea Concursului de Procese Simulate în Domeniul Proprietății Intelectuale, BACIU PARTNERS își propune să creeze un cadru colaborativ de elită, în care combinarea cunoștințelor juridice cu elemente de creativitate și comunicare devine esențială. Aceasta este, totodată, modalitatea firmei de a marca Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale (26 aprilie), un eveniment global coordonat de OMPI, dedicat conștientizării rolului pe care proprietatea intelectuală îl are în stimularea inovației. Detalii despre elementele definitorii pentru 2026 și tema promovată sunt disponibile aici

BACIU PARTNERS este Leading Partner al ELSA Bucharest pentru anul academic 2025-2026.
O firmă de avocatură de business independentă, BACIU PARTNERS se remarcă prin maniera membrilor echipei sale de a găsi răspunsuri diferite la întrebările clienților. Reputația firmei pe piața avocaturii din România este rezultatul spiritului entuziast al echipei, care este amplificat de încrederea clienților în angajamentul avocaților de a oferi asistență juridică de o calitate remarcabilă, într-o manieră rapidă, accesibilă și cu adevărat utilă. 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 154
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Clifford Chance Badea a asistat Copenhagen Infrastructure Partners în atragerea uneia dintre cele mai mari finanțări din domeniul energiei regenerabile din România și din întreaga Europă Centrală și de Est de până acum. Echipă multidisciplinară complexă, coordonată de Partenerii Nadia Badea și Mădălina Postolache (Rachieru)
Avocații biroului White & Case din Milano au securizat investiția de 40 mil. E făcută de Dan Șucu în fotbalul italian. O firmă din București a fost puntea de legătură esențială între interesele investitorului român și rigorile mediului de afaceri și juridic italian, în confruntarea cu fondul de investiții A-Cap Holding pentru preluarea clubului de fotbal Genoa
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Women in Business Law EMEA Awards 2026 | Șase firme concurează pentru titlul de „Firma anului în România” – patru case locale independente, printre care NNDKP și Popescu & Asociații, alături de structurile juridice afiliate KPMG și Deloitte. Reff & Associates, dublă nominalizare, inclusiv la „Gender Diversity Support – CEE”. Cum arată harta românească a premiilor care celebrează femeile din avocatura de business
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...