ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

”Viață în instanță” - Campanie UNBR

26 Februarie 2020   |   BizLawyer

Campania Viață în instanță cuprinde realizarea tuturor demersurilor necesare pentru implementarea unor măsuri administrative în acord cu legislația existentă și respectarea timpului de muncă al avocatului în exercițiul atribuțiilor de serviciu la instanțe și parchete.

 
 
Uniunea Națională a Barourilor din România, vocea la nivel național a profesiei de avocat, lansează campania Viață în instanță. Demersul reprezintă împlicarea UNBR în problema suprasolicitării din instanțe și parchete din cauza lipsei unui management eficient al timpului în procedurile judiciare.

Cauza avocatului Ernest Andrei Moldoveanu, care a murit într-un accident de circulație pe fondul oboselii apărute după audieri maraton de aproximativ 20 de ore, a rămas un semnal de alarmă asupra epuizării care apare în lipsa unui program realist de strigare a cauzelor și de planificare a audierilor.


UNBR a transmis Comisiei împotriva Abuzurilor din Senatul României soluții pentru o schimbare a situației administrativ-judiciare. Soluțiile includ completarea articolului 106 din Codul de Procedură Penală, referitor la protecția sănătății persoanelor ascultate, în sensul de a aplica aceleași măsuri și avocaților.

UNBR propune completarea acestei dispoziții astfel: ” dacă în timpul audierii unei persoane, aceasta sau avocatul acesteia prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării… ” O astfel de reglementare ar putea fi extinsă inclusiv pentru judecători și procurori.

De asemenea, considerăm că trebuie avut în vedere un timp de muncă de maxim 8 ore, care să includă timpul de așteptare până la strigarea cauzei sau până la audierea clientului.

În argumentarea soluției, invocăm decizia CEDO Makhfi c. Franței din.2005, în care s-a reținut că nu au fost îndeplinite exigențele unui proces echitabil, în special acelea privind dreptul la apărare și dreptul la egalitatea de arme. În decizia CEDO se subliniază că “este esențial ca nu doar acuzatul, ci și apărătorul său, să asiste la audieri, să raspundă la întrebări și să pledeze fără a fi într-o stare avansată de oboseală. De asemenea, este crucial ca judecatorii si jurații să beneficieze de întreaga lor capacitate de concentrare și de atenție pentru a putea urmări dezbaterile și judeca limpede”.

Campania Viață în instanță cuprinde realizarea tuturor demersurilor necesare pentru implementarea unor măsuri administrative în acord cu legislația existentă și respectarea timpului de muncă al avocatului în exercițiul atribuțiilor de serviciu la instanțe și parchete. Campania Viață în instanță este și un apel adresat Guvernului României, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii de a sprijini respectarea dreptului la apărare și a dreptului la viață și sănătate al tututor participanților la proces.

Pentru mai multe informații, referitoare inclusiv la soluțiile propuse de UNBR pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, accesați adresa de răspuns a UNBR nr. 68-AUT-2020 urmare solicitării Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții a Senatului României, nr. 487/2019 referitor la circumstanțele în care s-a produs decesul d-lui avocat Ernest Andrei Moldoveanu din Baroul Dâmbovița.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 14
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Serviciul de Procuratură al Coroanei Britanice, obligat să își ceară scuze după ce inteligența artificială a „inventat” două hotărâri într-un dosar de extrădare către România
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
Sîrbu & Vornicu Law a asistat Electrogrup în contractul de infrastructură pentru parcul eolian Peștera II și în documentația legată de finanțarea de 510 mil. € | Cu cine a colaborat echipa pentru aspectele guvernate de dreptul englez
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
RTPR asistă acționarii Dinamic92 în vânzarea companiei către Nordic Tyre Group, platformă europeană susținută de fondul nordic de private equity Axcel. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...